Multe familii transformă vacanțele într-o cursă epuizantă pentru a le oferi copiilor stimulare continuă și divertisment non-stop. Atunci când apare inevitabilul „Mami, m-am plictisit, joacă-te cu mine!”, părinții se simt vinovați și intervin imediat cu telefoane, tablete sau activități organizate. În cadrul podcastului „Părinți Cuminți”, experta în parenting și educație Oana Moraru a explicat de ce această dorință de a ne „servi” copiii le distruge, de fapt, capacitatea de a-și dezvolta motivația și reziliența.
Părintele nu este o resursă de entertainment
Simona Gherghe a adus în discuție o situație cu care se confruntă majoritatea părinților de copii unici sau chiar de frați, atunci când aceștia refuză să se joace singuri: „Și apoi ne așezăm cu toții, suntem bine și începe povestea cu: «M-am plictisit, nu te joci cu mine, mami?»... Părinții zic: «Nu mai pot!»”
Oana Moraru este extrem de categorică în această privință: părintele nu trebuie să funcționeze ca un animator de serviciu:
„Ei când se plictisesc, nu sunteți resursa lor de entertainment. Pentru că dacă funcționați ca resursă de distracție, o să vă trateze ca pe o resursă pentru golul interior. Copiii sunt cei mai mâncători de dopamină. Ei n-au încă capacitatea de a ședea cu sine în stare de privit în gol. Nu poți să fii tu sursa lui de «go». Înseamnă că ești servitor în casă, nu părinte bun”.
Miracolul plictiselii: Cum se activează resursele creierului
Atunci când părintele refuză asertiv să preia sarcina de a alunga plictiseala copilului, în creierul acestuia se produce un declic extrem de benefic: „Lasă-l să se plictisească, să se frustreze, să plângă. Pentru că tot atunci când voi stați liniștiți în pat și el se dă cu fundul de pământ că n-are ce face, se va întâmpla o minune. Adică va ajunge la fund de tot și din starea aia de gol, de n-am ce să fac, de abia de acolo creierul începe să-și creeze resurse și idei să se joace”.
Oana Moraru își amintește de propria copilărie ca exemplu de creativitate născută din lipsuri: „Noi în anii comuniști n-aveam jucării. Când nu mai aveam ce să fac, îmi făceam teleferice prin casă din cutii de chibrituri și ață... din resurse puține, din nimic, din pietre, din pământ, dintr-o scândură în curte. Cine are oportunitatea în ziua de astăzi să-și oprească ritmul ăsta dependent de ecrane... are marea și rara întâlnire cu sine”.
Relația dintre plictiseală și succesul la vârsta adultă
Capacitatea de a tolera lipsa de stimulare imediată și de a găsi soluții pe cont propriu este baza pe care se construiește succesul în viața de adult. Părinții care elimină orice formă de disconfort le sabotează copiilor viitorul:
„Sunt sigură că forța noastră de a ne reinventa cariera, de a ne ridica de jos după ce am dat faliment, după un divorț... resursele naturale de a ne reinventa zac acolo: cât de rapizi am fost noi în a observa ce resurse avem în jur de joacă. Cine s-a jucat singur mult când era mic are multe resurse interioare în viața de adult să se reinventeze când dă de greu”, susține Oana Moraru.
Astăzi, însă, copiii primesc totul de-a gata, ceea ce le blochează chimic mecanismele de efort din creier: „Mi s-a întunecat mintea de când lucrurile au devenit ușoare și pe urmă ținem conferințe cu bani pe tema cum își câștigă copilul motivația școlară. Păi nu și-o mai câștigă dacă în viața lor până la 7 ani n-au fost suficiente momente de disconfort! Este o regulă chimică în creier: nu faci efort dacă n-ai suficiente momente de disconfort”.
Cereți ajutor doar dacă sunteți în pericol!
Oana Moraru propune o regulă de aur pe care o aplică cu succes în taberele de copii și pe care o recomandă tuturor familiilor: „Copiii din ziua de astăzi cer ajutor și dacă le-a căzut lingurița sub masă. O mamă bună se duce și o ia. De fapt, o mamă foarte rea face asta. Nu ești servitorul copilului tău. Le-am spus ca o regulă acum: «Cereți ajutor doar dacă sunteți în pericol! Sau încercați de 10 ori și a 11-a oară veniți și-mi spuneți că vreți ceva»”.