„Nu e corect!” Oana Moraru trage un semnal de alarmă pentru părinți despre graba de a rezolva orice nemulțumire a copilului de 6-12 ani

Într-o postare publicată pe Facebook, experta vorbește despre una dintre cele mai întâlnite expresii din copilărie, „Nu e corect!”, și explică de ce părinții confundă adesea rănile orgoliului cu problemele reale care afectează integritatea emoțională și morală a copilului.

CITEȘTE ȘI: Copilăria „corporatistă” și dictatura „mai multului”. Copii epuizați și părinți panicați: Filosofia lui „suficient” în educație

„Nu e corect!”, o etapă firească în dezvoltarea copilului

Potrivit Oanei Moraru, copiii trec prin perioade în care percep foarte intens sentimentul de nedreptate, iar acest lucru apare în special în jurul vârstelor de 6, 9 și 12 ani.

„Au copiii etape multe şi acute de "nu e drept"/"nu e corect". Le au mai intense în perioadele marilor treziri, la 6 ani, la 9 ani, la 12”.

Specialista explică faptul că această tendință reprezintă un mecanism prin care copilul își construiește identitatea și începe să se diferențieze de figurile de autoritate.

„E modul lor de a-şi pune limite protestând, dar mai ales modul lor de a se simți pe sine, pe dinăuntru, ca pe o entitate din ce în ce mai bine conturată şi distinctă de formele de autoritate din viața lor. Ca să ne individualizăm, avem cu toții nevoie să ne contestăm părinții, profesorii, anturajul, contextul, universul”, spune Oana Moraru.

VEZI ȘI: Noua industrie a „dresajului” școlar. Oana Moraru: A apărut o breaslă de profesori care n-au catedră nicăieri și se ocupă doar cu asta

Când orice disconfort pare vina altcuiva

În analiza sa, Oana Moraru spune că aceste reacții sunt, pentru o perioadă, lipsite de nuanțe. Copilul poate interpreta aproape orice experiență neplăcută ca pe o nedreptate provocată de ceilalți.

„Pentru o vreme, contestațiile acestea sunt nediferențiate, generalizate, dramatice, tot ce se simte incomod pare să fie vina altcuiva”.

Această etapă poate deveni dificilă pentru familie. Copiii par permanent nemulțumiți, iar părinții oscilează între dorința de a le susține personalitatea și teama că îi cresc cu o mentalitate de victimă.

„E grea perioada, pentru că par mereu nemulțumiți. Îi vrem cu personalitate şi voce, dar nici văicăreți şi victime închipuite nu ne-ar plăcea să creştem”.

Greșeala pe care specialista spune că o vede tot mai des la părinții din prezent

Mesajul publicat de Oana Moraru pune accent pe o tendință pe care o observă frecvent în relația dintre părinți și copii. În opinia sa, adulții intervin prea repede pentru a rezolva conflicte care țin mai degrabă de orgoliu decât de suferințe autentice.

„Cu toate astea, fiindcă şi noi, părinții, suntem obosiți şi nervoşi, nu prea mai facem diferența între o nedreptate adevărată şi una închipuită. Ne lăsăm păcăliți sau agasați de văicăreli şi sărim să facem "dreptate" la fel de nediferențiat. Numai să nu îi mai vedem supărați”.

Ea afirmă că întâlnește tot mai des situații în care părinții solicită intervenția profesorilor sau intră în conflicte cu alți adulți pentru probleme care nu afectează cu adevărat dezvoltarea copilului.

„Nu am văzut niciodată generații de părinți atât de "săritoare" în rezolvarea falselor nedreptăți. Părinți care se iau la răfuială între ei sau cer şcolii rezolvări pe suferințe ale ego-ului, ale orgoliilor copiilor lor. Nu pe suferințe reale, ale sufletului, ale limitelor personale sănătoase”.

Exemple aparent banale care ajung să provoace conflicte între adulți

Expertul enumeră mai multe situații pe care mulți părinți le pot considera nedrepte, deși ele fac parte din experiențele obișnuite ale copilăriei.

Faptul că un copil nu a fost primul la rând, că nu a primit un rol mai mare la serbare, că profesorul nu l-a ascultat suficient de des, că un coleg nu i-a acordat atenție sau că a fost exclus temporar dintr-un joc sunt exemple pe care Oana Moraru le consideră parte din procesul firesc de învățare socială.

La fel, observațiile formulate pe un ton serios sau activitățile școlare care nu sunt permanent distractive nu reprezintă automat situații de abuz sau de nedreptate.

Întrebarea pe care orice părinte ar trebui să și-o adreseze înainte să intervină

În loc să reacționeze imediat, specialistul recomandă o analiză simplă a contextului.

„Ascult părintele pe speța pe care o descrie. Pun filtrul imediat: este suferința copilului tău una de integritate morală şi emoțională sau este una a orgoliului?”

Această distincție schimbă complet modul în care adultul ar trebui să răspundă.

Lecția despre frustrare pe care copiii au nevoie să o învețe

Oana Moraru susține că părinții nu ar trebui să elimine orice experiență dureroasă din viața copilului. În schimb, pot să îl însoțească emoțional și să îl ajute să înțeleagă ce simte.

„Nu interveni reparatoriu la inflamațiile orgolioase. Ego-ul are nevoie să se autoregleze pe sine şi în relații cu ceilalți”.

De asemenea, ea îi încurajează pe adulți să explice că oamenii nu vor fi tratați întotdeauna identic și că fiecare persoană are propriile intenții și propriile perspective.

„Ascultă-l cu calm şi arată-i că nu va fi mereu primul, că dreptatea nu se împarte milimetric, că oamenii din jurul lor au propriile intenții, emoții, dorințe, cu propriile adevăruri, perspective şi distorsiuni”.

De ce spune expertul că părinții nu trebuie să își salveze copiii din orice dezamăgire

Una dintre cele mai puternice idei din mesajul Oanei Moraru este că durerea provocată de orgoliu poate deveni o experiență utilă pentru dezvoltarea emoțională.

„Lasă-l să simtă durerea orgoliului. Însoțeşte-l cu această durere, dar nu îl salva”.

Ea îi îndeamnă pe părinți să distingă între dorința ca viața să fie ușoară și situațiile în care valorile sau integritatea copilului sunt cu adevărat afectate.

„Fă diferența între "nu-i corect pentru că aş vrea ca viața să îmi cadă uşor, de la sine", şi "nu-i corect pentru că ar trebui să îmi compromit integritatea"”.

În același sens, specialistul spune că adulții trebuie să facă diferența între o lovitură adusă orgoliului și una care rănește cu adevărat sufletul copilului.

„Fă diferența între "îmi apăs pe băşica ego-ului" şi "îmi calc pe suflet"”.

Avertismentul final: Ce riscăm dacă intervenim de fiecare dată

Mesajul se încheie cu un apel adresat părinților de a permite copiilor să învețe din experiențele sociale și din frustrările firești.

„Lasă-l să primească de la alții sare pentru inflamația stării de importanță personală, că îi face bine: îl învață unde e matca lui, unde sunt alegerile şi valorile personale, unde îi sunt limitele sănătoase”.

În opinia Oanei Moraru, evitarea sistematică a acestor lecții poate avea consecințe pe termen lung asupra modului în care viitorii adulți se raportează la responsabilitate și la relațiile cu cei din jur.

„Alfel, creştem generații întregi de misecuvenişti, narcisişti sau fragili ocupați cu vânătoarea de vinovați”.