Cum să critici fără să-ți înstrăinezi partenerul

Într-o relație, critica pare aproape inevitabilă. Nimeni nu este perfect și există întotdeauna ceva de criticat în comportamentul sau cuvintele partenerului tău.

Atunci când aceste reproșuri sunt recurente, uneori rostite direct, pot crea o adevărată tensiune în cuplu. Pentru Marie Tapernoux, terapeut de cuplu, sexolog, expertă în emisiunea „Căsătoriți la prima vedere” de pe M6 și autoare a cărții „Secretele cuplurilor fericite” (De Bock Supérieur), în spatele „Nu faci niciodată asta” se află adesea o frustrare prost exprimată.

 „Acestea sunt adesea reproșuri făcute în loc să exprime sentimente”, explică ea. Astfel, critica maschează ceva mai profund, o nevoie nesatisfăcută, cum ar fi împărțirea mai multor sarcini administrative sau casnice, petrecerea mai mult timp împreună și așa mai departe.

Acest mecanism este cu atât mai frecvent întâlnit cu cât un cuplu este un spațiu fără filtre. Partenerul de viață este persoana cu care împărtășești viața de zi cu zi, constrângerile, oboseala etc.

El este cel care te cunoaște cel mai bine. Un fel de libertate se instalează; acasă, te lași mai mult deoparte, ești mai puțin preocupat să proiectezi o imagine bună. „Toate micile frustrări ale vieții de zi cu zi, nu le trăiești, sau aproape deloc, cu un coleg sau un prieten”, subliniază terapeutul. Această apropiere multiplică oportunitățile de tensiune, potrivit Parents.

Deși critica este frecventă, ea este adesea și prost primită, deoarece are un impact direct asupra stimei de sine. A primi un reproș înseamnă a auzi că ai acționat greșit sau chiar că nu ești la înălțimea sarcinii. „Când cineva face un reproș, cealaltă persoană se poate simți vinovată, responsabilă sau atacată”, subliniază Marie Tapernoux. Apoi devenim defensivi, ne justificăm sau contraatacăm. Discuția, care avea scopul de a duce la o schimbare de atitudine, degenerează rapid în conflict.

O altă neînțelegere complică și mai mult comunicarea: confuzia dintre intenția inițială și impactul rezultat. „Avem tendința să credem că cealaltă persoană a intenționat să ne rănească, când adesea este vorba pur și simplu de o discrepanță între ceea ce a făcut și cum ne simțim”, explică terapeutul. La rândul său, persoana criticată poate simți că i se atribuie intenții rele, ceea ce îi întărește sentimentul de nedreptate. Fiecare parte își întărește picioarele, fără a o asculta cu adevărat pe cealaltă.

Aisbergul Nevoilor: Înțelegerea a ceea ce se întâmplă cu adevărat

Pentru a ieși din acest impas, este esențial să înțelegem ce se află în spatele criticilor. Marie Tapernoux folosește aisbergul ca metaforă: „Partea vizibilă sunt reproșurile, «nu faci niciodată asta sau aia», «m-am săturat». Sub ele se află nevoile noastre, care sunt mult mai importante, dar invizibile”, explică ea. Un comentariu despre șosetele rătăcite nu este doar o chestiune de curățenie; poate reflecta o nevoie de respect, sprijin sau recunoaștere. Exprimarea acestei nevoi schimbă dinamica schimbului. În timp ce critica pune cealaltă persoană în defensivă, exprimarea unei nevoi încurajează un răspuns. „Dacă exprimăm o nevoie, cealaltă persoană nu o percepe ca pe un reproș, ci ca pe o cerere constructivă”, clarifică terapeutul.

Adesea preferăm să evităm conflictul, să lăsăm lucrurile să treacă și să minimalizăm situația, sperând că cealaltă persoană va ghici și va schimba ceea ce ne deranjează. Așa că așteptăm în tăcere, în mod repetat. Însă, prin îmbutelierea constantă a lucrurilor, o picătură de apă ajunge în cele din urmă să se reverse, iar critica explodează uneori disproporționat, fără niciun filtru. „Reproșurile se acumulează, amestecând trecutul cu prezentul. Cealaltă persoană nu înțelege pentru că nu era conștientă de tot ce se acumulase”, explică expertul.

Această dinamică poate crea distanță în cadrul cuplului, deoarece unul dintre parteneri se simte neînțeles și ignorat și poate căuta acel sentiment de a fi auzit în altă parte, în timp ce celălalt se luptă cu criticile, care îl infantilizează și îl face să se simtă vinovat.