„Le faceți viața prea ușoară copiilor!” Profesorii spun că părinții fac constant aceste lucruri și că efectele se văd în clasă

Ceea ce, pe moment, pare un gest de iubire ajunge, în opinia profesorilor, să erodeze treptat reziliența, comportamentul și capacitatea de învățare a copiilor. Avertismentul profesorilor este: atunci când adulții supraprotejează și fac lucrurile în locul copiilor, aceștia ajung la școală mai puțin pregătiți să facă față provocărilor, mai puțin dispuși să încerce și mai vulnerabili atunci când realitatea nu se adaptează dorințelor lor.

Cadrele didactice, de la ciclul primar până la liceu, spun că nu mai este vorba despre cazuri izolate. Este o realitate care influențează totul, de la teme până la disciplină. 

CITEȘTE ȘI: Un profesor din Finlanda spune care e obiceiul pe care copiii foarte inteligenți îl au după ce ies de la școală

Lucrul pe care profesorii spun că părinții îl fac cel mai des

Întrebați ce afectează cel mai mult elevii, profesorii spun același lucru: părinții intervin rapid pentru a îi salva pe copii de consecințele firești ale propriilor alegeri. În loc ca o temă uitată să devină o lecție, adulții trimit mailuri, contestă decizii sau ajung chiar să facă temele în locul copilului, astfel încât acesta să nu simtă impactul unei note mici.

În relatări devenite virale, profesorii vorbesc despre părinți care scuză lipsa de respect, cer derogări de la reguli de bază sau susțin că al lor copil este prea sensibil pentru a auzi un simplu nu.

Un profesor de gimnaziu, vizibil frustrat, a descris cum părinții care își răsfață și își protejează excesiv copiii au transformat clasa într-o luptă continuă. Un alt mesaj intens distribuit, publicat pe Facebook de profesoara Julie Marburger, în vârstă de 45 de ani, transmitea aceeași îngrijorare, potrivit aol.com. Ea descria elevi care ignorau instrucțiunile, distrugeau materiale didactice și nu se confruntau cu nicio reacție acasă, pentru că părinții preferau să dea vina pe școală în loc să ceară responsabilitate copiilor.

Un fenomen mai larg

SURSA FOTO: freepik.com @freepik

Deși astfel de povești pot părea simple descărcări emoționale, frecvența cu care apar indică o schimbare culturală mai amplă. Atunci când postarea unui profesor despre refuzul părinților de a accepta eșecul copiilor a devenit virală, mulți alți dascăli au spus că se confruntă cu exact aceeași situație în școlile lor. Limbajul era aproape identic: adulți care își cocoloșesc copiii, elevi care tratează regulile ca fiind opționale și profesori lăsați să impună limite care nu sunt susținute acasă.

Într-o mărturie distribuită masiv, un profesor implora ca oamenii să înceteze să își mai răsfețe și să își mai scuze copiii și relata frustrarea unor cadre didactice care simt că le este subminată autoritatea chiar de adulții de la care ar avea nevoie de sprijin.

Un material din Houston a subliniat că problema nu ține de o singură clasă. Ține de un sistem în care profesorii sunt presați să obțină rezultate, dar fără autoritatea necesară pentru a implementa disciplina.

Cum se manifestă supraprotecția acasă și la școală

Profesorii spun că acest tip de protecție apare în decizii mici, de zi cu zi, care, adunate, au un impact major. Un copil își uită pachetul sau tema, iar părintele pleacă de la serviciu pentru a i le duce. Un elev deranjează ora sau vorbește urât, iar părintele cere ca sancțiunea să fie atenuată pentru că, nu-i așa, „micuțul a avut o zi grea”. În timp, copilul învață că disconfortul este șters rapid de un adult, așa că nu mai există un stimulent real pentru schimbarea comportamentului.

Un profesor citat într-o colecție de mesaje directe pentru părinți vorbea despre familii care cer constant excepții, apoi sunt surprinse când copiii lor au dificultăți cu colegii sau cu șefi care nu fac aceleași concesii. Un alt cadru didactic avertiza că netezirea continuă a drumului îi poate face pe copii anxioși și fragili, pentru că nu apucă să exerseze gestionarea frustrării într-un context sigur, cu mize reduse.

Ajutor la teme sau preluarea completă a temelor

SURSA FOTO: freepik.com @Drazen Zigic

Nicăieri acest reflex de salvare nu este mai vizibil decât în cazul temelor. Profesorii spun că unii părinți intră pe platformele online pentru a corecta fiecare răspuns, rescriu eseuri sau finalizează proiecte întregi în locul copiilor.

Deși pare un gest de sprijin, dascălii explică faptul că astfel copiii pierd exact exercițiul de care au nevoie pentru a învăța. Atunci când un elev nu se luptă cu un set de probleme la matematică sau cu o primă variantă imperfectă a unui text, ratează șansa de a dezvolta perseverența și încrederea în propriile abilități.

Un copil are nevoie de practică pentru a progresa, iar atunci când părinții fac temele în locul lui, îl privează de oportunități reale de învățare. Un alt articol pe aceeași temă subliniază că munca independentă, chiar imperfectă, ajută mai mult decât o temă impecabilă realizată de un adult.

Telefoanele, rețelele sociale și al treilea părinte

Profesorii spun că alți factori care amplifică problema sunt telefoanele mobile și rețelele sociale. Atunci când un copil este supărat, tentația de a-i oferi un ecran pentru a opri plânsul este mare, însă dascălii spun că acest obicei îi învață pe copii să se liniștească prin derulare continuă, nu prin reglare emoțională. La școală, acest lucru se traduce prin dificultăți de concentrare, nevoie constantă de stimulare și atenție fragmentată.

Un videoclip viral dintr-o clasă surprindea un profesor care critica utilizarea excesivă a rețelelor sociale și întreba direct cât de mult îi afectează acest lucru pe copii. Un alt material difuzat de un post local descria telefoanele drept un al treilea părinte, mereu disponibil să distreze, să distragă sau să valideze.

Atunci când părinții nu impun limite, profesorii spun că ajung să concureze cu TikTok și Instagram pentru atenția elevilor.

CITEȘTE ȘI: Cauzele dezvoltării scăzute a vorbirii la copiii sub cinci ani. Secretar Educație: „Ajung la grădiniță sau la școală și le este greu să poarte conversații”

Obsesia pentru siguranță și teama de a lăsa copiii să se confrunte cu dificultăți

În spatele multor comportamente de supraprotecție se află o teamă legată de siguranța copiilor. Părinții sunt bombardați cu avertismente despre pericole, de la trafic la mediul online, iar instinctul de protecție este firesc. Unii cercetători spun însă că balanța a înclinat prea mult spre evitarea riscurilor, în detrimentul dezvoltării sănătoase.

Atunci când copiii nu sunt lăsați să meargă singuri la un prieten, să se cațere într-un copac sau să rezolve un conflict pe terenul de joacă fără intervenția unui adult, pierd ocazii de a învăța să judece și să reziste la frustrare.

Un profesor de la Boston College a vorbit despre obsesia părinților pentru siguranță și a avertizat că lipsa libertății în joacă îi poate face pe copii să clacheze atunci când apar dificultăți. O jurnalistă a relatat că expertul a legat această lipsă de joc nestructurat de creșterea anxietății și de scăderea capacității de a face față eșecurilor.

Profesorii spun că văd efectele atunci când elevii reacționează disproporționat la frustrări minore.

Disciplina, cuvântul „nu” și limitele tot mai estompate

În clasă, consecințele intervențiilor constante apar cel mai clar în zona disciplinei. Profesorii descriu elevi surprinși să audă un refuz, copii care contestă orice instrucțiune sau tratează regulile ca fiind negociabile. Atunci când apar sancțiuni, unii părinți contestă decizia și trimit mesaje conducerii sau cer ca propriul copil să fie exceptat. Rezultatul, spun dascălii, este o generație care a învățat că, dacă insistă suficient, un adult va ceda.

Un profesor suplinitor, citat într-o serie de relatări despre realități îngrijorătoare din școli, a spus că elevii au nevoie să audă „nu” și că lipsa limitelor duce la pierderea respectului pentru autoritate. Acesta a adăugat că mulți părinți lasă telefoanele și tabletele să își crească copiii, ceea ce face și mai dificilă impunerea regulilor în viața reală.

Într-o altă declarație, un profesor din Virginia, în vârstă de 34 de ani, a cerut părinților să nu mai posteze videoclipuri amuzante cu crizele de furie ale copiilor și a avertizat că, atunci când adulții tratează sfidarea ca pe un spectacol, copiii ajung să o repete.

VEZI ȘI: Tendința nr. 1 în parenting care îngrijorează o cercetătoare ce a studiat sute de copii cu rezultate foarte bune la școală

Ce și-ar dori profesorii să facă părinții în schimb

În ciuda tonului critic din multe dintre aceste mesaje, profesorii nu cer părinților să fie mai duri sau mai puțin afectuoși. Ei cer un alt tip de sprijin, care să combine căldura cu așteptări clare. Asta înseamnă să le permiți copiilor să trăiască eșecuri gestionabile, cum ar fi o notă mică la o temă făcută în grabă sau consecința firească dacă își uită echipamentul sportiv. Atunci când părinții rezistă impulsului de a interveni, copiii pot face legătura între acțiuni și rezultate și pot învăța să își repare singuri greșelile.

Profesorii îi încurajează pe părinți să colaboreze cu școala, să nu o trateze ca pe un adversar. Asta presupune susținerea regulilor rezonabile din clasă, limitarea timpului petrecut pe ecrane în timpul săptămânii și un model de dialog respectuos atunci când apar conflicte.

Mărturii ale cadrelor didactice arată că, atunci când părinții și profesorii transmit mesaje coerente, copiii își asumă mai ușor responsabilitatea și sunt mai puțin tentați să profite de neînțelegerile dintre adulți.