Părinți și pitici Stiri Tot mai mulți tineri vor face infarct și AVC în următorii ani. Care este motivul

Tot mai mulți tineri vor face infarct și AVC în următorii ani. Care este motivul

Tot mai mulți tineri vor face infarct și AVC în următorii ani. Care este motivul / foto: freepik.com@ stefamerpik
Un studiu realizat recent scoate la iveală informații îngrijorătoare: tot mai mulți tineri vor face infarct și AVC în următorii ani.

Presiunea arterială crescută, obezitatea și diabetul cresc riscul bolilor cardiovasculare, chiar și la vârste mai mici decât cele obișnuite pentru astfel de afecțiuni. Cele mai afectate sunt femeile, arată un studiu al American Heart Association.

Raportul Asociației Americane de Cardiologie arată că, dacă tendințele nu se vor schimba,  până în 2050, proporția femeilor din Statele Unite cu tensiune arterială ridicată (hipertensiune) ar putea ajunge la aproape 60%, comparativ cu mai puțin de 50% în prezent. Iar diabetul ar putea afecta peste 25% dintre femei (față de aproximativ 15% azi). Se așteaptă, de asemenea, ca si rata obezității să crească alarmant: de la 19,6%  la 32%. 

„Asta predispune o întreagă generație de fete și tinere femei să dezvolte boli cardiovasculare la o vârstă mult mai redusă”, spune dr. Karen Joynt Maddox, medic cardiolog și președinte al grupului care a redactat lucrarea științifică, citată de NBC News

În rândul femeilor adulte, se estimează că rata bolilor cardiovasculare va crește astfel :

De la 6,9% în 2020 la 8,2% în 2050 pentru boala coronariană.
De la 2,5% la 3,6% pentru insuficiența cardiacă.
De la 4,1% la 6,7% pentru accidentul vascular cerebral.
De la 1,6% la 2,3% pentru fibrilația atrială.

Femeile tinere nu sunt scutite de riscuri. Proiecțiile arată că aproape o treime dintre femeile cu vârste între 22 și 44 de ani ar putea avea deja o formă de boală cardiovasculară până în 2050, față de sub 25 % în prezent.

Ce pot face femeile

Autorii lucrării științifice o numesc ,,un apel la acțiune". Există progrese majore în tratamentele care pot salva vieți, dar studii de acest fel reprezintă o oportunitate de a îmbunătăți prevenția și depistarea precoce, a precizat Dr. Stacey Rosen, președinte voluntar al American Heart Association

Ce se recomandă:

Verificări regulate ale tensiunii arteriale, nivelului de zahăr din sânge și greutății.
Adoptarea unor obiceiuri de viață sănătoase (dietă echilibrată, activitate fizică regulată, managementul stresului).
Conștientizarea riscului și discuții cu medicul despre screening cardiologic, mai ales la vârste mai tinere.
Deși estimările generale sunt îngrijorătoare, există și unele tendințe pozitive: de exemplu, se preconizează că nivelurile ridicate de colesterol ,,rău” ar putea scădea în viitorul apropiat la multe femei, ceea ce poate ameliora parțial riscul cardiac.

CITEȘTE ȘI:

O învățătoare din Timiș a decedat după ce a aflat că își pierde postul. A suferit un AVC

Acestea sunt motivele care îi dau durere de cap copilului, potrivit unui studiu al Institutului Național de Tulburări Neurologice și AVC. Cum putem evita
 
 

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri