Raluca Panțiru

Raluca Panțiru

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

3379 Articole 4+ Ani Experiență

Articole publicate de Raluca Panțiru

Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4, afiliat la FSLI, a atras atenția asupra impactului pe care Legea Bolojan îl are asupra cadrelor didactice.

Social

Când ai trecut prin traume în copilărie, cum ar fi abuzul sau neglijarea, acestea pot duce, la vârsta adultă, la tulburare de stres posttraumatic (PTSD).

Parenting

În contextul organizării orelor remediale în școli, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat că nu va dicta pentru fiecare clasă ce metode să folosească profesorii. 

Social

EXCLUSIV
Prof. univ. dr. Lavinia Betea a fost invitata lui Sorin Ivan în cadrul emisiunii de la DC Edu.

Invitati si Interviuri

În 2026, se preconizează că un nume scurt, format din doar trei litere, va deveni foarte popular pentru fetițe. 

Divertisment

O femeie tânără din Constanța a decedat, recent, după ce a născut un copil sănătos, în urma unor complicații după naștere.

Sanatate

Un studiu realizat pe peste 200 de relații părinte-copil relevă că cheia pentru ca cei mici să asculte nu stă în impunerea autorității, ci în conexiunea emoțională.

Parenting

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că rezultatele evaluărilor școlare nu trebuie făcute publice în fața întregii clase sau în ședințele colective cu părinții, ci trebuie să fie adresate direct fiecărui elev și fiecărui părinte în parte.

Social

Medicul estetician Adina Alberts trage un semnal de alarmă pentru femeile însărcinate, avertizându-le asupra posibilelor riscuri la care sunt expuse atunci când folosesc telefoane mobile, laptopuri sau alte dispozitive electronice prea aproape de corp.

Parenting

Pe data de 14 octombrie 2025, România se pregătește să celebreze unul dintre cele mai importante hramuri religioase: Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Stiri

Sindicatele din învățământ solicită public ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, să explice motivele legale pentru care, începând cu salariile aferente lunii septembrie 2025, au fost diminuate drepturile salariale ale cadrelor didactice. 

Social

Scene șocante într-un parc de distracții din Brașov: un paznic de 74 de ani a atacat cu o secera un copil de 13 ani, supărat că acesta se juca pe trambulină după închiderea programului. Băiatul a fost rănit și transportat de urgență la spital, iar agresorul a fost reținut de polițiști și plasat...

Social

Universitatea din București a primit un avertisment oficial din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce s-a constatat că a discriminat o masterandă ce suferă de dislexie și care a solicitat adaptări la predare și examinare. 

Stiri

Ministerul Educației și Cercetării a transmis o adresă inspectoratelor școlare în care le solicită să finalizeze componența corpului de profesori metodiști pentru anul școlar 2025-2026 până la data de 17 octombrie.

Social

Un aport echilibrat de proteine este esențial pentru dezvoltarea copiilor, însă experții atrag atenția că atât deficitul, cât și excesul pot avea efecte negative asupra sănătății.

Sanatate

Spitalul privat din Constanţa, unde o femeie a murit după complicaţii la naştere, susţine că are secţie ATI funcţională şi autorizaţie reînnoită în martie.  

Social

Un studiu recent realizat de Universitatea Brown a constatat că doar 1 din 7 copii de școală primară din SUA doarme suficient, iar părinții lor adesea nu sunt conștienți de acest lucru.

Sanatate

Un studiu recent realizat în Canada sugerează că timpul petrecut în fața ecranelor poate influența negativ performanțele școlare ale copiilor.

Sanatate

Masteratul didactic, propus cu durata de un an sau un an și jumătate (înlocuind forma de doi ani), stârnește critici din partea unor cadre universitare, care consideră că aceasta varianta nu oferă pregătirea de specialitate necesară pentru profesori. 

Social

Profesiile administrative, precum contabilitatea sau rolurile logistice, devin tot mai atractive pentru tinerii Generației Z, pe fondul cererii tot mai mari și al politicilor de recrutare adaptate.

Stiri


pixel