Ioana Nicolaie a scris că programa pentru liceu a fost blocată ani întregi. Ea a spus: „Minunat, avem programă la liceu. În sfârșit, că a fost în blocaj ani de zile”. Așteptarea părea să anunțe un pas spre viitor. Părea să aducă o deschidere spre texte moderne. Părea să recunoască realitatea în care trăiesc elevii.
Ea a continuat cu o întrebare esențială: „Iar asta însemna că se va duce totul spre viitor, nu?”
Datele despre consumul de lectură arată clar o problemă. România este pe ultimele locuri în Europa. Profesorii văd această realitate în fiecare oră. Elevii nu mai citesc. O programă actualizată era șansa de a repara măcar o parte din ruptură.
Absența totală a scriitoarelor
Scriitoarea a ridicat un punct sensibil. Ea a spus: „Suntem ultimii din Europa la citit, nu. Că ăia cu decizia sunt sexiști din naștere, altfel nu se explică de ce nu se studiază nici măcar o scriitoare pentru bacalaureat”. A verificat personal manualele. A spus: „Am luat o dată manualele de la mai multe edituri și am căutat scriitoare. Nimic, da nimic”.
Această lipsă nu poate fi ignorată. În multe țări europene manualele includ numeroase scriitoare. La noi absența este completă. Tu știi cât contează modelele culturale pentru elevi. Ai nevoie de diversitate ca să îi conectezi la literatură.
O întoarcere în timp care rupe legătura cu liceenii
Scriitoarea a spus că se aștepta la o programă prietenoasă cu realitatea. Ea a scris: „Acum, dacă le ia ani ca să propună o programă, atunci va fi una prietenoasă, mi-am zis, cu scriitori contemporani, cu pagini în care să apară cuvinte bizare ca telefon mobil, internet, inteligență artificială”. Liceenii trăiesc cu aceste repere. Au nevoie de texte unde se regăsesc.
A urmat critica dură: „Ei bine, ce se petrece de fapt cu programa asta nouă e halucinant. Ne întoarce în urmă cu decenii. Ne vâră în același canon din timpul comunismului. De parcă n-ar exista încă o jumătate de secol de literatură”.
Ea spune că programa îi trimite pe elevi la letopisețe și texte foarte vechi. A notat: „Cucerește-l pe copilul tehnologiei, al vizualului, al gândirii accelerate cu letopisețe și începuturile literaturii. Care, cred, n-ar trebui să se predea nici în amărâții ăia trei ani de facultate, ci numai la masterat”.
Tu știi cât de greu este să captezi atenția liceenilor cu texte rupte de viața lor. Le pierzi interesul. Le îndepărtezi curiozitatea. Nu construiești nimic durabil.
Pericol real pentru educația culturală
Scriitoarea a continuat cu o concluzie dură: „Nu știu cine face programele astea, dar ce se petrece acum este o rușine, fiindcă se batjocorește viitorul copiilor noștri. Și se spulberă ideea culturii umaniste care trebuie să se facă în școală, fiindcă numai acolo se poate face”.
Ea a legat aceste probleme de situația deja fragilă a educației. „Că educația noastră e praf se vede în barometrele care măsoară consumul cultural. De-acum va deveni și pulbere. Praf și pulbere”.