Ecranele în general sunt subiecte frecvente de discuție între părinți. Există diverse poziții în această privință: unii părinți apără utilizarea acestora, alții le folosesc împreună cu copiii, recunoscând că o fac mai mult decât se recomandă, iar alții le opun rezistență sau încearcă să găsească un echilibru între ele și alte instrumente recreative și de agrement. Cu toate acestea, există un aspect comun între toți părinții (cu excepția celor care interzic complet ecranele): furia și frustrarea copiilor atunci când vine momentul să închidă televizorul.
Isabel Cuesta, expertă în disciplină pozitivă și cunoscută sub numele de „A cool mother”, împărtășește un exemplu concret care cu siguranță sună familiar pentru mulți părinți. Ea povestește despre o situație în familie, care se întâmplă zilnic, în care copilul se uită la televizor și părintele, într-un mod foarte amabil, îi spune: „dragă, trebuie să închidem televizorul acum”. Copilul răspunde cu „bine, bine”, dar continuă să se uite la televizor.
Apoi, Isabel Cuesta continuă povestea: „ajungi a doua oară și spui: puiule, trebuie să închizi televizorul acum, iar micuțul răspunde: o, încă cinci minute. Și continui să îl rogi, îl rogi, îl rogi, până când deodată te uiți la ceas și intri în panică”. În acest moment, părinții își pierd răbdarea și blândețea inițială, devenind fermi într-un mod care nu este întotdeauna înțeles de copii, potrivit specialistului în disciplină pozitivă. Ea relatează că situațiile în care părinții trebuie să repete de nenumărate ori cererea de a opri televizorul și ajung chiar să strige sunt destul de frecvente.
Isabel Cuesta afirmă că acest lucru se întâmplă deoarece părinții trec la acțiunea finală, adică țipatul, atunci când celelalte metode nu par să funcționeze. „Am spus să oprești televizorul! Trebuie să repet asta de 100 de ori?”, explică ea, ilustrând ceea ce se întâmplă de obicei în aceste situații în care nu există o soluție de compromis. Potrivit expertului, această abordare duce la un model în care copiii învață că trebuie să primească un strigăt din partea mamei pentru a acționa.
Isabel Cuesta subliniază că aplicarea fermității în educație nu garantează că vor fi evitate crizele de furie și plânsul din partea copiilor, dar consideră că aceasta este esențială pentru procesul lor educațional și de maturizare. Este important să înțelegem că fermitatea nu înseamnă să strigăm sau să ne adresăm celor mici într-un mod superior. Pentru a ilustra mai bine acest concept, Cuesta folosește un exemplu legat de televiziune și necesitatea de a-l opri la un moment dat.
Specialista în disciplină pozitivă propune un mesaj anume pe care părinții să-l spună atunci când cred că este timpul ca micuții să închidă televizorul: „puiule, înțeleg că vrei să continui să te uiți la televizor, dar timpul a trecut. Oprești tu sau opresc eu?”.
Ea recomandă, de asemenea, să anticipăm momentul încheierii activității prin avertizarea copiilor că mai au cinci, zece minute sau poate doar un ultim episod de văzut. În acest fel, se încearcă evitarea frustrării și a reacțiilor negative imediat după încheierea bruscă a activității preferate. „Este posibil ca aceasta să nu ne împiedice să plângem sau să fim supărați? Nu, dar este important ca micuțul tău să experimenteze acele emoții”, încheie Isabel Cuesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil