Stabilirea limitelor pentru copii reprezintă un element fundamental și esențial pentru a le asigura fericirea și pentru a contribui la bunăstarea atât a lor, cât și a celor din jur. Într-un demers esențial de învățare, aceste limite trebuie transmise cu delicatețe, respect și empatie, iar treptat, copiii vor internaliza aceste repere în propriile lor vieți.
Totuși, pe parcursul acestei călătorii de dezvoltare, este aproape inevitabil să ne confruntăm cu situații în care cei mici tind să încalce aceste limite stabilite. Poate că refuză să facă ceea ce li s-a cerut sau par să testeze până unde pot merge. Astfel de momente constituie o parte naturală a procesului de creștere și învățare.
Ce putem face în aceste cazuri? Cum să acționăm cu respect dacă micuțul nostru sfidează limitele pe care i le-am pus? Vă împărtășim cinci sfaturi oferite de specialiștii în parenting.
Citește și „Copiii dificili” nu există: Problema este nerăbdarea și pretenția cu care educă adulții
Primul pas important constă în abordarea calmă a conversației cu propriul tău copil. Înainte de orice, e necesar să-ți clarifici gândurile și să-ți păstrezi liniștea interioară, chiar dacă momentul respectiv a stârnit în tine furie sau nemulțumire. Căci dacă cedezi în fața acestor emoții intense, riști să spui cuvinte pe care mai apoi le vei regreta amarnic, sau să acționezi într-un mod care nu denotă nicio urmă de respect față de propriul copil (strigând la el, impunându-i pedepse sau, mai rău, ignorându-l).
Prin urmare, înainte de a iniția dialogul cu propriul fiu sau fiică, înainte de a dezbate cele întâmplate și de a căuta o rezolvare, e esențial să-ți reglezi propriul calm și să acționezi cu discernământ, cu o minte limpede și stăpână.
SURSA FOTO: freepik.com
Atunci când propriul nostru copil pare să încalce o limită, devine esențial să ne îndreptăm privirea către viitor, cu scopul de a preveni repetarea situației respective. În zadar ne-am răsuci în jurul greșelii pe care copilul a comis-o, învinovățindu-l, predându-i lecții morale sau aplicându-i etichete, deoarece aceste abordări nu au capacitatea de a-i sprijini în învățarea din experiență.
Prin urmare, ne concentrăm asupra inițierii unui dialog constructiv și respectuos cu propriul nostru copil, unde elementul de bază este reprezentat de întrebări. Acestea ne oferă ocazia de a pătrunde în adâncurile situației și a înțelege motivațiile care au stat la baza încălcării limitei stabilite. Prin această explorare deschisă, ne oferim posibilitatea de a reorienta situația într-un mod constructiv.
Dacă răspunsul este afirmativ, îndreaptă-te către o clarificare în colaborare, până când ai certitudinea că înțelegerea s-a realizat. În unele cazuri, recurgerea la semne sau pictograme simple poate fi de ajutor, oferind copilului un mijloc vizual de a-și aminti ce comportamente sunt adecvate sau nu în anumite situații.
Este în regulă să uităm lucruri la un moment dat; asta se întâmplă tuturor. Este bine să reluăm limitele din nou, cu afecțiune și respect, și, dacă este necesar, să anticipăm pașii pe care copilul ar trebui să-i urmeze până când deprinde obiceiul de sine stătător (de exemplu: „nu uita că trebuie să te speli pe dinți înainte de culcare”).
Uneori, noi, adulții, le cerem copiilor cerințe prea complexe, fără să conștientizăm că aceștia se pot simți copleșiți. Ceea ce poate părea „sfidare” sau „nepăsare” din partea lor, de fapt, exprimă adesea o confuzie. Pentru a favoriza respectarea limitelor, putem opta pentru stabilirea unor limite specifice, în loc să impunem o limită amplă și complexă. De exemplu, în loc să le cerem să-și facă ordine în cameră înainte de culcare, putem împărți această sarcină în etape simple, cum ar fi „aranjează jucăriile în sertar”, „așează hainele în dulap”, „pune cărțile pe raft”.
Este posibil ca micuții să lovească, să se certe, să folosească un limbaj nepotrivit, să ia jucăriile altor copii. De multe ori, aceste comportamente sunt rezultatul învățării și reflectă lipsa resurselor emoționale necesare pentru a face față situațiilor copleșitoare sau deranjante.
Nu rar se întâmplă ca cei mici să încalce limitele impuse în încercarea de a atrage atenția noastră. Astfel, refuzul lor de a îndeplini anumite cerințe poate ascunde, de fapt, un apel subtil către noi sau poate semnala o lipsă de conexiune emoțională. Această abordare poate fi modul lor de a ne transmite că ceva nu este în regulă (cum ar fi dorința de mai multă atenție din partea noastră, sentimente de rănire sau furie, sau chiar dorința de a se angaja într-o „confruntare de putere” cu adulții).
Consolidarea legăturii noastre zilnice cu copiii este foarte importantă. Prin a oferi zâmbete, priviri pline de afecțiune sau gesturi de iubire, le furnizăm resursele emoționale de care au nevoie. Această conexiune constantă are un impact profund pozitiv asupra evoluției și stării de fericire a celor mici, contribuind în același timp la modelarea unui comportament mai adecvat și cooperant.
Nu uitați că limitele joacă un rol esențial în viața copilului, conferindu-i încredere, bunăstare și fericire. Totuși, aceste limite trebuie să se concentreze asupra protejării siguranței lor și a celor din jur, asigurând o conviețuire armonioasă și respectuoasă în cadrul societății.
Pentru a ne asigura că limitele stabilite sunt bine echilibrate, merită să ne dedicăm un moment de reflecție. Ar trebui să evităm căderea în capcana repetiției excesive a cuvântului „NU”, precum și aplicarea excesivă a regulilor inflexibile. Aceasta ar putea fi oportunitatea de a reconsidera limitele impuse copiilor noștri, mai ales în cazul celor care, de multe ori, sunt impuse din dorința noastră de a menține controlul.
Fără a ignora limitele esențiale pentru protecția și bunăstarea copilului și a celor din jur, este posibil ca multe dintre regulile noastre să poată fi revizuite pentru a preveni tensiunile în familie și pentru a crea un cadru de acceptare mai ușoară a acestora.
Un alt aspect important este implicarea copiilor în procesul de stabilire a limitelor. Cercetările au arătat că atunci când un copil se simte ascultat și luat în considerare, este mai probabil să accepte regulile și să fie mai angajat în respectarea lor. În final, merită să analizăm dacă limitele pe care le impunem se potrivesc cu natura și esența copilăriei. De exemplu, ar trebui să fim conștienți că nu putem solicita copiilor să acționeze mereu cu rapiditate sau să se mențină curați în timpul jocului în parc, deoarece aceste limite pot fi în dezacord cu spiritul explorator al copiilor în această perioadă unică a vieții lor.
Ca și în orice alt aspect al procesului de creștere și educație a copiilor, modelul oferit de părinți joacă un rol esențial. Este evident că nu putem aștepta ca cei mici să respecte limitele impuse dacă observă că adulții înșiși trec cu vederea regulile.
Înclinarea copiilor spre a accepta și respecta limitele se dezvoltă pe fundalul unor calități precum empatia, respectul de sine și pentru ceilalți, precum și responsabilitatea. Aceste virtuți, vitale pentru dezvoltarea lor, trebuie însușite încă din primii ani de viață, printr-un exemplu concret pe care noi, părinții, îl oferim.
Demonstrând consecvență în respectarea limitelor și promovând valorile cheie în acțiunile noastre de zi cu zi, contribuim la modelarea atitudinilor și comportamentelor pe care le dorim pentru copiii noștri. Astfel, prin propriul nostru comportament, devenim purtătorii unui învățământ subtil și puternic, care le va ghida alegerile și acțiunile pe măsură ce ei înșiși învață să navigheze în lumea lor în continuă dezvoltare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil