Să încerce ceva nou, să vorbească în fața altora, să urce pe un tobogan înalt sau să participe singuri la o activitate necunoscută. Aceste situații cer curaj, o valoare pe care mulți părinți își doresc să o transmită copiilor lor.
CITEȘTE ȘI: Celebrele „glume stânjenitoare” ale taților ar putea avea beneficii neașteptate, potrivit unui studiu
Dar ce înseamnă, de fapt, curajul?
Contrar unei idei răspândite, a fi curajos nu înseamnă să nu simți niciodată frică. Dimpotrivă. Curajul înseamnă adesea să mergi înainte chiar și atunci când ai emoții sau îndoieli și să găsești modalități prin care să le depășești.
Potrivit lui Mallory Antoine, psiholog specializat în sprijinirea copiilor și adolescenților, cei mici învață în primul rând observând comportamentul adulților din jurul lor.
Cuvintele sunt importante, însă exemplele oferite zi de zi au un impact și mai mare. Atunci când părinții reușesc să își recunoască emoțiile, să vorbească despre ele și să înfrunte anumite dificultăți în ciuda temerilor, le oferă copiilor instrumente valoroase pentru dezvoltarea lor.
Specialista susține că există trei atitudini care contribuie în mod deosebit la dezvoltarea curajului la copii.
Părinții copiilor curajoși fac aceste trei lucruri
Copiii au adesea impresia că adulții nu se tem de nimic. Totuși, faptul că le arăți că anumite situații îți provoacă îngrijorare poate avea efecte benefice, atât timp cât emoțiile sunt gestionate într-un mod echilibrat.
Vorbesc despre propriile temeri
Potrivit psihologului Mallory Antoine, citat de Parents, este important ca emoțiile să fie recunoscute și acceptate, atât în cazul copiilor, cât și al părinților.
Atunci când un adult explică faptul că o anumită situație îl îngrijorează, fără să fie copleșit de emoție, copilul înțelege că frica este o reacție normală și face parte din viața de zi cu zi. În acest fel, el descoperă că nu trebuie să fie invincibil pentru a merge înainte.
„Verbalizarea unei îngrijorări cotidiene îi permite copilului să asocieze o emoție cu o situație concretă și să înțeleagă mai bine ceea ce simte el însuși”, subliniază psihologul.
Arată cum își depășesc temerile
Recunoașterea fricii reprezintă primul pas. La fel de important este ca părinții să le arate copiilor cum reușesc să o depășească.
Câteva fraze simple pot deveni exemple valoroase pentru cei mici, precum: „Tot o să fac acest lucru”.
Potrivit psihologului, copiii învață enorm prin observație.
„Un părinte care acceptă să facă ceva în ciuda stresului transmite un mesaj puternic: faptul că îți este frică nu te împiedică să acționezi”.
Fie că este vorba despre depășirea fricii de înălțime sau a claustrofobiei, esențial este ca cel mic să vadă că există întotdeauna posibilitatea de progres. Curajul înseamnă să nu rămâi blocat în fața unei temeri.
Dau zilnic un exemplu de curaj
Copiii reproduc mult mai multe comportamente decât își imaginează adulții.
Mallory Antoine consideră că părinții ar trebui să își încurajeze copiii să observe exemplul personal, spunându le: „Uită te cum fac eu”.
Specialiștii numesc acest proces modelare comportamentală.
„Pe măsură ce cresc, copiii interiorizează modul de funcționare al părinților lor și reproduc uneori, fără să își dea seama, reacțiile acestora”, explică experta.
Atunci când văd un adult care își gestionează emoțiile, cere ajutor atunci când are nevoie, perseverează în ciuda dificultăților sau încearcă lucruri noi, copiii își construiesc treptat propria relație cu ideea de curaj.
Mai mult decât orice discurs, exemplul personal este cel care îi ajută pe copii să își dezvolte încrederea în sine și capacitatea de a face față provocărilor.