În sala unei grupe de copii mici, un profesor în educație timpurie, povestește cum, de-a lungul anilor, a întâlnit de nenumărate ori copii care mușcă.
Iulia Dobre, profesor educație timpurie, mărturisește că, de fiecare dată, primul pas era să respire adânc și să-și amintească: „Mușcatul nu e un act de răutate. Este un strigăt pe care copilul nu știe încă să-l transforme în cuvinte.”
Potrivit acesteia, copilul care mușcă nu urmărește să rănească. Este, mai degrabă, o reacție la emoții prea mari pentru dimensiunea inimii sale mici – poate e frustrat, obosit sau pur și simplu nu știe cum să spună „Mi-e greu acum.”
Eduatoarea subliniază că prevenția e esențială: un program echilibrat între activități intense și momente de liniște, un mediu previzibil și cald și oportunități de exprimare emoțională prin joc, poveste sau desen. „Fiecare comportament dificil e, de fapt, o poveste neterminată despre nevoi emoționale neexprimate. Rolul nostru este să o traducem în învățare, empatie și creștere”, conchide ea.
„Copilul care mușcă NU e un copil rău, e un copil care spune: „Ajută-mă să învăț altfel.”De-a lungul anilor, în sala mea de grupă, au fost copii care au mușcat. Și, de fiecare dată, ochii colegilor mușcați s-au umplut de lacrimi, iar ceilalți copii s-au oprit, speriați.
Privirea micuțului „vinovat” era un amestec de teamă, furie și neputință.
Am învățat că înainte de toate am nevoie de un respirat adânc și mi-am spus, de fiecare dată: ”Mușcatul nu e un act de răutate. Este un strigăt pe care copilul nu știe încă să-l transforme în cuvinte.”Copilul care mușcă nu are un scop de a răni.El reacționează la o emoție prea mare pentru dimensiunea inimii sale mici.Poate e frustrat că nu a fost înțeles.
Poate e obosit.
Poate își dorește atenție.Poate pur și simplu nu știe cum altfel să spună „Mi-e greu acum.”Înțelegerea acestui comportament cere ochii unui adult care vede dincolo de faptă.Când un copil mușcă, noi, adulții, avem o alegere: putem pedepsi reacția, sau putem descoperi cauza.
Știm că prevenția e cheia: un program echilibrat între activități intense și momente de liniște; un mediu previzibil și cald; oportunități de exprimare emoțională prin joc, poveste, desen.Ca om, știu că reacția mea contează mai mult decât orice discurs teoretic.
Așa că întotdeauna apropierea de copil este cu blândețe și fermitate: “Nu te las să muști. Mușcatul doare. Dar știu că ești supărat. Hai să-mi spui ce se întâmplă.”Și întodeauna am rămas lângă el.
Am fost oglinda care l-a ajutat să vadă că poate fi înțeles fără a răni.
Am îmbrățișat și copilul mușcat, pentru a-l reasigura că este protejat.Apoi am revenit la joc. Fiecare comportament dificil al copilului este, de fapt, o poveste neterminată despre nevoi emoționale neexprimate.Iar noi, adulții, avem rolul de a traduce acea poveste în învățare, empatie și creștere. Pentru că educația timpurie înseamnă învățarea limbajului inimii”, se arată în postarea Iuliei Dobre.
CITEȘTE ȘI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
