Când prietenii devin mai importanți decât familia, e normal? Explicațiile lui Radu Leca pentru părinții posesivi și sensibili
02 Martie 2026
În emisiunea Părinți Prezenți, psihologul Daniela Gavankar a tras un semnal de alarmă care îi privește direct pe părinți: „Copilul este... și din nou punctez și încă o dată, și încă o dată, și încă o dată. Copilul e dependent de adult!”
Mulți adulți trăiesc cu impresia că un copil se adaptează oricum. Că trece singur peste lipsa de timp, peste tensiuni, peste absență emoțională.
Psihologul Daniela Gavankar explică diferența: „Un adult din viața ta se poate descurca singur, nu-i dai tu, își găsește resurse, dar un copil este dependent de familia lui și atunci eu trebuie să-mi aloc un timp pentru el”.
Un partener adult își caută sprijin în prieteni, în muncă. Un copil nu are aceste opțiuni. El depinde de tine pentru hrană, pentru siguranță, pentru reglare emoțională, pentru model de viață. Când tu ești copleșit și absent, copilul nu știe să traducă asta în oboseala ta. El o traduce în lipsă de interes sau respingere.
Datele din psihologia dezvoltării arată că prezența constantă a unui adult disponibil emoțional reduce riscul de anxietate și comportamente de risc în adolescență. Copiii care au ritualuri zilnice de conectare cu părinții prezintă niveluri mai scăzute de agresivitate și izolare.
Daniela Gavankar: „Responsabilitatea mea este să mă ocup de mine”
Un alt punct important adus în discuție de Daniela Gavankar privește maturitatea părintelui: „Responsabilitatea mea este să mă ocup de mine dacă simt că sunt deconectat, nervos, furios. Nu știu. În situații delicate de viață, să pot să fac o terapie, să pot să mă ajut pe mine să mă reglez astfel încât să pot să am grijă de acest copil”.
Mulți părinți cred că sacrificiul total înseamnă iubire. În realitate, un părinte epuizat emoțional reacționează impulsiv, ridică tonul, pedepsește excesiv sau devine distant.
Reglarea emoțională nu este un lux. Este o condiție pentru o relație sănătoasă. Dacă tu îți ignori furia, frustrarea sau tristețea, ele vor ieși la suprafață în relația cu copilul.
Psiholog Gavankar: „Cu toții constatăm consecințele pe la adolescență”
Psihologul avertizează: „Pentru că altfel, noi cu toții constatăm consecințele pe la adolescență și atunci nu înțelegem ce s-a întâmplat cu copilul. Domnule, copilul ăsta era așa de bun. Ce s-a întâmplat cu el?”
Mulți părinți trăiesc acest șoc. În copilărie, lucrurile par sub control. În adolescență apar rebeliunea, minciuna, retragerea sau agresivitatea.
Adolescența nu schimbă brusc un copil. Ea scoate la suprafață lipsa de conectare acumulată în ani. Dacă relația a fost construită pe frică sau pe grabă, în această etapă copilul caută autonomie prin opoziție. Dacă relația a fost construită pe dialog și respect, adolescența aduce conflicte, dar nu rupturi.
„Copiii nu știu să crească drepți și sănătoși fără sprijinul unui adult”
„Copiii nu știu să crească drepți și sănătoși, fără sprijinul unui adult”, spune Daniela Gavankar.
Autonomia se construiește prin dependență sănătoasă. Copilul devine independent atunci când știe că are la cine să se întoarcă. A-l lăsa singur ore în șir, a considera că se descurcă pentru că are telefon, internet și mâncare în frigider, înseamnă a confunda supraviețuirea cu dezvoltarea.
Un copil are nevoie de ghidaj, de limite clare, de explicații și de prezență constantă.
Daniela Gavankar: „Un copil e în grija a doi oameni”
Psihologul adaugă o imagine puternică: „Un copil e în grija a doi oameni, doi adulți. Ca să facă față unui copil, fiecărui copil, îi alocă Dumnezeu doi oameni. Cum să-ți imaginezi tu că el se descurcă singur?”
„E o foarte mare diferență de atitudine, de empatie, de inteligență emoțională, de dezvoltare socială a copiilor care trăiesc într-o familie în care măcar o dată pe zi, ei mănâncă împreună și se întâlnesc un pic în familie versus cei care nu au asta”, mai spune Daniela Gavankar.
Cercetările internaționale confirmă această observație. Masa în familie, chiar și o singură dată pe zi, crește nivelul de comunicare și reduce comportamentele de risc la adolescenți.
Dacă vrei să previi ruptura de la 14 sau 15 ani, începe la 3 sau la 5 ani. Închide telefonul la cină. Ascultă fără să întrerupi. Acceptă că tu trebuie să fii adultul care oferă structură și stabilitate.
Copilul tău nu are resursele tale. Nu are maturitatea ta. El depinde de tine. Iar această dependență nu este o slăbiciune. Este baza pe care se construiește un adult echilibrat.
