De ce adolescenții ascund suferința? Radu Leca: Vor să o rezolve singuri ca să nu pară „slabi” sau „dramatici”
02 Martie 2026
În multe familii, seara se încheie cu oboseală și vinovăție. Îți pui copilul la somn, închizi lumina și rămâi cu gândul că ai fi putut face mai mult. Mai mult timp, mai multă răbdare, mai multă apropiere. În goana zilnică, relația rămâne uneori pe pilot automat. În emisiunea Părinți Prezenți, psihologul Daniela Gavankar a rostit o afirmație care nu are cum să nu stârnească ceva în noi: „Suntem niște oameni bolnavi de neiubire”.
Declarația explică o realitate transmisă din generație în generație.
Daniela Gavankar: „N-am trăit iubire în relația cu părinții noștri”
Psihologul a continuat: „N-am trăit n-am trăit iubire în relația cu părinții noștri și foarte puțini oameni au învățat cu adevărat iubirea de sine sau s-au simțit cu adevărat iubiți în relațiile lor”.
Mulți adulți de astăzi au crescut într-un climat în care accentul s-a pus pe reguli, pe supraviețuire. Părinții lor au oferit stabilitate materială, dar au vorbit puțin despre emoții. Au corectat greșeli, dar au lăudat rar efortul. Au cerut rezultate, dar au ascultat puțin fricile copilului.
Când nu primești validare emoțională, înveți să te descurci singur. Devii funcțional. Devii responsabil. Dar rămâne un gol. Iar acel gol influențează felul în care îți crești propriul copil.
Studiile despre atașament arată că primii ani de viață modelează structura emoțională a adultului. Copiii care primesc afecțiune constantă dezvoltă mai ușor încredere și stabilitate. Cei care cresc cu distanță emoțională pot deveni adulți performanți, dar anxioși și critici cu ei înșiși.
Dacă tu nu ai învățat iubirea de sine, vei căuta validare în exterior. În carieră. În imagine. Uneori în reușitele copilului tău.
Psiholog Gavankar: „Nu știm cum arată o viață echilibrată”
Daniela Gavankar a explicat legătura dintre lipsa iubirii și dezechilibru: „Și atunci, noi nu știm cum arată și unde este o viață echilibrată”.
Dezechilibrul se vede în ritmul zilnic. Muncești mult și simți că neglijezi familia. Stai cu copilul și simți că rămâi în urmă profesional. Încerci să le ții pe toate și ajungi epuizat.
Daniela Gavankar propune o schimbare de perspectivă. Viața nu este liniară. Nu poți avea aceleași priorități la fiecare vârstă.
Harta vieții pe etape. Ce contează cu adevărat la fiecare vârstă
„Avem calupuri de viață în care avem anumite priorități”, a spus ea.
Apoi a detaliat clar aceste etape.
„De la zero la zece ani copilul se joacă și explorează. De la zece la 20 de ani învață, deci aia e perioada în care învățăm foarte mult. De la 20 la 30 intrăm cumva în muncă și începem să ne formăm profesional. De la 30 la 40 deja aproape toată lumea are o familie și-a întemeiat o familie și poate un copil. Nu putem să le ținem pe toate în mâinile noastre”, explică Daniela Gavankar.
Psihologul a subliniat un aspect important: „Noi nu avem aceleași preocupări și aceeași energie la 30 când n-ai copii versus la 45 când ai și alte priorități în viața ta. Nu putem să le ținem pe toate în mâinile noastre liniar, la 40 ca la 20, la 30 ca la 50. Și foarte important să avem asta în mintea noastră!”
Declarația Danielei Gavankar nu condamnă o generație. Deschide o discuție despre responsabilitate emoțională. Dacă înțelegi etapele vieții și îți ajustezi așteptările, îi oferi copilului tău ceva ce poate tu nu ai primit la timp, o relație în care iubirea se spune și se arată.
