În multe școli din România, profesorii și părinții se confruntă zilnic cu realitatea dură a lipsei de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Într-un dialog în cadrul emisiunii Părinți Prezenți, profesoara pentru învățământul primar Claudia Chiru a vorbit despre diferențele uriașe dintre România și sistemele educaționale occidentale.
Prof. Claudia Chiru a descris modul în care sistemul britanic funcționează atunci când vine vorba despre incluziune.
„În Anglia, vă dau exemplu Anglia pentru că am fost acolo și am văzut cu ochii mei, pentru fiecare copil cu CES există un om dedicat. Pe lângă shadow-ul care îl însoțește pe copil, mai există o persoană în școală care îl ajută pe shadow. Pentru fiecare copil”, spune profesoara la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
În Anglia, școala are spații special amenajate pentru copiii care obosesc sau trec prin momente tensionate. Când un copil nu mai poate continua activitatea, este scos imediat din clasă, pentru a preveni o criză.
„Există și un spațiu dedicat. Ei știu ce să facă atunci când copilul nu mai poate, când obosește și începe să urle. Îl scot imediat din clasă. Au ajuns chiar să prevină acele momente. Îl cunosc pe copil, stau zilnic cu el, îi simt starea, știu când e obosit și nu îl lasă să ajungă la criză. Îi observă semnele și îl scot înainte să se declanșeze un episod. Tot acest proces se desfășoară fără ca profesorul principal să depună un efort suplimentar. El se implică în planificare și organizare.
În Anglia lucrurile sunt clare. Există profesor principal, asistent de învățător, fiecare copil are shadow-ul lui. În școală există și o persoană din partea instituției, un consilier sau un psiholog, care trece zilnic prin clase, întreabă cum e copilul, dacă e nevoie de ajutor. Au camere speciale și jucării speciale, pentru relaxare. Copiii pot închide ochii, se pot liniști. Există sprijin și pentru cei care rămân în urmă. Vin voluntari care lucrează individual cu ei. Când copilul nu mai ține ritmul, i se propune să iasă afară să citească”, adaugă prof. Claudia Chiru.
Modelul englez funcționează pentru că are o structură clară. Există un profesor principal, un asistent de învățător, shadow-ul copilului și, la nivelul școlii, un consilier sau un psiholog. Aceștia colaborează zilnic.
Această organizare permite școlii să funcționeze fără tensiuni. Copilul cu CES este susținut, colegii lui nu sunt afectați, iar profesorul poate preda fără întreruperi.
„Așa arată o școală incluzivă. O școală care se pregătește și oferă suport real. Dacă am avea și noi aceste condiții, părinții n-ar mai avea motive să se plângă. Dar când procesul educațional este întrerupt zilnic, iar copilul vine acasă și spune că un coleg s-a tăvălit, a țipat, a împins sau că doamna s-a enervat, reacția părintelui este firească. Spune că nu mai vrea”, adaugă prof. Claudia Chiru.
În România, lucrurile arată diferit. Copiii cu CES sunt integrați în școlile de masă, dar fără sprijin real. Lipsesc specialiștii, spațiile de respiro și oamenii dedicați.
Prof. Claudia Chiru subliniază că neînțelegerile dintre părinții copiilor tipici și cei ai copiilor cu CES apar tocmai din lipsa unei organizări clare.
„E nevoie de înțelegere pentru ambele părți. Copiii cu CES sunt puțini, dar e greu să-i gestionezi. Totuși, trebuie să ne gândim și la ceilalți. Și noi suntem oameni, și noi avem limite”, adaugă cadrul didactic.
Învățătoarea a făcut și o radiografie rapidă a situației din București: „Dacă mă întrebi pe mine, în condițiile actuale din școli, soluția cea mai potrivită sunt școlile speciale. Nu știu exact cum funcționează, dar am făcut un research. Am găsit școli speciale. În total, opt școli speciale în București. Sunt puține, nu?”
Ea spune că, dacă aceste școli ar fi cu adevărat specializate, ar putea fi o soluție, măcar temporară.
„Dacă aceste școli ar funcționa corect și ar fi cu adevărat specializate, ar trebui să ofere ceea ce școlile de masă nu pot oferi. Ar fi o soluție, măcar temporară”, subliniază prof. Claudia Chiru.
Declarațiile profesoarei Claudia Chiru ating și un punct sensibil: reforma educației. În loc să pornească de la problemele reale din școli, schimbările sunt doar de suprafață.
„Când zic reformă, mă gândesc la ce se întâmplă acum. Nu! Deci, nu. Asta nu e reformă ce se întâmplă acum. Trebuie să facem o reformă. Și să începem cu subiectele acestea delicate care ne vor mânca urechile. Și ne vor schimba pe noi! În loc să ne îmbunătățească, în loc să creștem, în loc să înflorim. Noi facem exact opusul.
Noi avem un elefant în cameră și ne facem că nu îl vedem. Și zicem, facem reformă, dar nu băgăm elefantul în seamă. Facem pe lângă. Mai facem un gard.
Deci, avem nevoie să schimbăm lucrurile pentru ca acești copii să fie incluși în învățământul de masă. Până nu schimbăm lucrurile, nu putem să spunem că includem. Și trebuie să acceptăm că ne chinuim. Este chin. Efectiv, asta este. Chin. Atât pentru tipici, cât și pentru atipici. Toată lumea se chinuie în acest moment”, subliniază prof. Claudia Chiru.
Mesajul Claudiei Chiru este foarte clar: România are nevoie de o reformă care să pornească de la realitatea din clase. O reformă care să pună pe primul loc sprijinul concret pentru copiii cu CES, pregătirea cadrelor didactice și condițiile reale din școli.
O societate care vrea incluziune trebuie să o construiască, nu doar să o declare. Până atunci, în clasele românești, chinul continuă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
