Sindicatele amenință cu grava generală. „Este clar! Când vor avea loc examenele, sistemul va intra în grevă generală”
06 Februarie 2026
Petruț Rizea, profesor pentru învățământul primar, psiholog educațional și jurnalist, vorbește despre violența care a devenit parte din viața de zi cu zi a școlii, despre copiii care vin cu frică la cursuri, despre profesori lăsați fără sprijin și despre un sistem care pune accent pe note, dar uită de relații și de educația emoțională, acolo unde prevenția ar trebui să înceapă.
În ultima vreme, am senzația că violența din școli nu mai este o excepție, ci un zgomot de fond care crește, zi după zi. Nu mai vorbim doar despre conflicte izolate, despre „copii mai năzdrăvani” sau despre întâmplări care se rezolvau cu o discuție și un avertisment. Vorbim despre lovituri, amenințări, umilință, frică, trăite pe holuri, în curtea școlii sau, mai grav, chiar în clasă.
Ceea ce mă neliniștește cel mai tare este banalizarea acestor acte. Parcă ne-am obișnuit să auzim că „a mai fost un incident”, că „s-au certat doi elevi”, că „un profesor a fost agresat verbal”. Limbajul s-a îndulcit, realitatea nu. În spatele acestor formulări se ascund copii care vin la școală cu teamă, cadre didactice care intră în clasă tensionate și părinți care nu mai sunt siguri că școala este un spațiu sigur.
Violența din școli nu apare din senin. Ea adună frustrări, lipsă de limite, modele greșite. Copiii vin cu tot ce trăiesc acasă, cu ce văd online, cu ce simt că nu pot spune nimănui. Iar școala ajunge, de multe ori, locul unde toate acestea explodează. Ne place să căutăm vinovați rapizi: elevii, profesorii, familia, dar realitatea este mult mai incomodă: este un eșec colectiv.
Simt că punem prea mult accent pe rezultate, pe note, pe testări, și prea puțin pe relații. Pe cum se simte copilul, pe cum gestionează furia, pe cum învață să spună „mă doare” fără să lovească. Educația emoțională rămâne un capitol frumos pe hârtie, dar timid în practică. Iar acolo unde nu există cuvinte, sigur că apar pumnii.
Mă doare să văd cum profesorii sunt lăsați singuri, așteptați să fie și dascăli, și psihologi, și mediatori, fără sprijin real, fără instrumente clare, fără protecție. La fel cum mă doare să văd copii etichetați prea repede, în loc să fie înțeleși și ajutați la timp. Violența nu se combate doar cu sancțiuni, ci cu prevenție, cu prezență, cu consecvență.
Dacă nu recunoaștem sincer că violențele în școli s-au intensificat și că nu mai pot fi tratate ca simple abateri disciplinare, vom continua să reacționăm prea târziu. Școala ar trebui să fie locul în care copilul învață să fie om, nu spațiul în care își descarcă neputințele.
CITEȘTE ȘI:
Petruț Rizea: Cât timp petrece copilul tău pe telefon?
Petruț Rizea: Emoțiile și gestionarea lor la copii
Psihologul Petruț Rizea: Nevoile emoționale ale adolescenților sunt importante
Psihologul Petruț Rizea: Mai au profesorii credibilitate în ochii copiilor de azi?
