Cuvintele pe care le folosești cu copilul tău au un impact mai mare decât îți imaginezi. Chiar și expresiile care par inofensive sau pe care le spui din obișnuință pot lăsa urme adânci în modul în care copilul se percepe.
Deși intenția nu este de a răni, repetarea anumitor afirmații seamănă semințe de nesiguranță care pot însoți copilul până la vârsta adultă.
Încrederea nu se construiește doar prin laude. Se poate pierde și prin felul subtil în care copilul învață că emoțiile, eforturile sau identitatea lui nu sunt suficiente.
Aceste expresii nu duc, de obicei, la reacții puternice pe moment. În schimb, erodează încet stima de sine până când nesiguranța devine normalitate. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce unii adulți nu au încredere în propriile abilități, răspunsul se află adesea în cuvintele pe care le-au auzit în copilărie.
Iată cele 11 expresii pe care părinții le folosesc și care subminează încrederea copilului, conform specialiștilor Your Tango.
Această frază transformă o greșeală punctuală într-o etichetă pentru întreaga personalitate a copilului. În loc să înțeleagă că greșelile sunt firești, copilul ajunge să creadă că este defect din start.
Cercetările arată că critica generalizată este asociată cu o stimă de sine mai scăzută în adolescență. Încrederea se dezvoltă prin încurajare, nu prin condamnare.
Copiii percep mult mai mult decât cred adulții. Când le răspunzi astfel, mesajul este că întrebările și curiozitatea lor nu au valoare. În timp, copilul se va opri din a mai întreba și a căuta răspunsuri.
Studiile de dezvoltare arată că cei care se simt respinși sunt mai puțin dispuși să ceară îndrumare, ceea ce le afectează încrederea în propria capacitate de a învăța.
Când copilul îți arată un desen, îți povestește o întâmplare sau își exprimă o teamă, iar tu răspunzi astfel, el învață că lumea lui interioară nu contează. Chiar dacă intenția nu este de a răni, mesajul este că ceea ce simte sau gândește nu merită atenție.
În timp, acest lucru erodează valoarea de sine și îi transmite că ceea ce trăiește nu are importanță.
Dacă îi spui că va da greș, îl privezi de ocazia de a descoperi ce înseamnă reziliența. Studiile lui Carol Dweck despre „mentalitatea de creștere” arată că încrederea se formează atunci când copilul are voie să încerce, să greșească și să progreseze.
Această frază oprește procesul înainte să înceapă. Copilul renunță să mai încerce și ajunge să creadă că eșecul este inevitabil.
Toți părinții sunt ocupați, dar dacă un copil aude des această replică, înțelege că nevoile lui nu sunt importante. Pentru tine momentul trece repede, dar copilul păstrează amintirea că a fost ignorat.
Pe termen lung, încrederea lui de a vorbi despre ce simte scade, de teamă că va fi mereu o povară.
Comparațiile cu colegii, vecinii sau prietenii îi transmit copilului că individualitatea lui este o greșeală. În loc să fie apreciat pentru cine este, învață că trebuie să copieze pe alții pentru a fi acceptat.
Cercetările arată că acei copii comparați frecvent de părinți raportează adesea o stimă de sine mai scăzută și un nivel mai ridicat de anxietate.
Când minimalizezi dificultățile copilului, îl înveți să nu aibă încredere în propriile emoții. Chiar dacă problema ți se pare mică, pentru copil este reală. Dacă îi respingi constant trăirile, îi transmiți că modul lui de a percepe situațiile este exagerat sau nesigur.
În timp, asta îi scade încrederea în sine.
Curiozitatea stă la baza învățării și a rezolvării problemelor. Dacă îi transmiți copilului că întrebările sunt deranjante, el va învăța că a căuta răspunsuri nu are valoare.
Studiile arată că cei care sunt încurajați să pună întrebări își dezvoltă mai mult încrederea în gândirea lor. Când îi oprești curiozitatea, îi reduci și încrederea.
Chiar și spusă cu intenția de a-l motiva, această frază îl face pe copil să creadă că personalitatea lui este defectă. În loc să-și schimbe comportamentul, ajunge să se vadă ca fiind „rău”.
O astfel de etichetare îi subminează încrederea de care are nevoie pentru a crește. Îndrumarea pozitivă are rezultate mai bune decât critica generală.
Dacă aude asta mereu, copilul dezvoltă o frică de eșec și o tendință spre perfecționism. Simte că standardul impus este imposibil de atins.
Cercetările arată că presiunea părinților pentru perfecțiune se leagă de anxietate mai mare și stimă de sine mai scăzută. În loc să învețe să progreseze, copilul ajunge să creadă că orice ar face nu este destul.
Această comparație pune o povară mare pe copil. Îi scade încrederea, pentru că îi sugerează că nu se ridică la nivelul părintelui. Copiii care aud asta cresc cu sentimentul că nu sunt suficienți și că nu pot atinge așteptările, indiferent de efort.
În loc de reziliență, apare nesiguranța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
