Când un copil ajunge acasă tăcut sau cu ochii în lacrimi din cauza umilințelor trăite la școală, prima reacție a părinților este o combinație dureroasă de furie și neputință. Cel mai mare zid de care se lovesc familiile în fața conducerii școlii, a inspectoratului sau a poliției este lipsa dovezilor: adesea, agresiunile se petrec în spatele ușilor închise, în colțuri ferite din curte sau prin mesaje ascunse pe internet, iar martorii adulți lipsesc cu desăvârșire.
Cadrul legal din România oferă însă pârghii concrete pentru a demonstra abuzul, cu o condiție importantă: probele trebuie conservate corect încă din primele ore. În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderată de Loredana Iriciuc, redactor-șef PărințișiPitici.ro, avocata Adelina Albu a explicat în detaliu care sunt pașii legali prin care o victimă a violenței școlare poate fi apărată.
Urgența de la medicina legală: Timpul lucrează împotriva victimei
Dacă a existat o agresiune fizică, amânarea vizitei la medic poate compromite iremediabil orice plângere penală. Urmele pe piele se estompează rapid, iar fără un act oficial emis de un medic legist sau de un serviciu de urgență, fapta devine doar o afirmație contestabilă.
Avocata Adelina Albu atrage atenția că părinții nu trebuie să ezite nici măcar atunci când rănile nu par spectaculoase: „Chiar și fără martori nu suntem cu mâinile goale. Este important de reținut și de încurajat părinții să vadă situația în această lumină pozitivă și să fie perspicace, pentru că primul pas este un consult medical imediat. Chiar fără leziuni vizibile, medicul poate elibera un certificat medico-legal, pentru că vânătăile dispar și valoarea probatorie altfel dispare zi cu zi, cu fiecare moment. Documentele medicale, adică certificatul medico-legal și fișa de gardă, sunt de regulă proba cea mai solidă, deoarece provin de la un terț obiectiv, medicul”.
Mărturia copilului: Cum se notează discuția de acasă și de ce contează sesizarea scrisă
Dincolo de evaluarea medicală, reacția instituțională începe la secretariatul școlii. În locul discuțiilor verbale pe holuri, care se pot uita ușor, părintele trebuie să depună o adresă scrisă cu număr de înregistrare. Acest pas stabilește cronologia exactă a evenimentelor și obligă conducerea unității de învățământ să declanșeze verificările interne. Totodată, destăinuirea făcută de minor acasă poate căpăta greutate într-un dosar dacă părintele o notează cu fidelitate, fără să inducă răspunsuri prestabilite.
„Al doilea pas: ar putea face o sesizare scrisă către conducerea școlii dacă e un incident petrecut la școală, de exemplu în curtea școlii, pentru că astfel se creează un element oficial greu de combătut ca timp, ca moment, ca descriere. Iar în final, putem inclusiv să anotăm discuția cu copilul simplu, în termenii lui, în limbajul lui, cu dată bineînțeles, nimic complicat, ca la un interogatoriu. Această declarație va fi luată în considerare.
Declarația copilului nu este desconsiderată. Este luată în considerare mai ales dacă e clară, coerentă, dacă e coroborată cu celelalte elemente pe care le avem și dacă e constantă la nivel emoțional și la nivel declarativ. Singură, într-adevăr, rareori e suficientă, de aceea e foarte importantă coroborarea cu celelalte probe, rezultate ale anchetelor, mărturii ale altor părinți, profesori, elevi. Coroborarea este cheia în acest sens”, explică avocata Adelina Albu.
Înregistrările audio făcute la ore: Unde se termină dreptul la apărare și unde începe încălcarea legii
Mulți părinți se întreabă dacă au voie să monteze aparate de înregistrare pe haine, pe ceasuri sau în ghiozdanul copilului. Legislația trasează o graniță strictă: proba este perfect valabilă atât timp cât elevul este parte la conversația sau agresiunea respectivă. Specialista explică mecanismul prevăzut de Codul de Procedură Penală și deciziile instanței supreme:
„Apoi, despre înregistrările audio: o persoană poate înregistra o conversație la care ia parte în mod legal, fără ca acest lucru să constituie o infracțiune, atâta timp cât ea a fost implicată, subliniez, în această conversație. Articolul 139 din Codul de procedură penală ne spune că putem folosi o astfel de probă. Ce nu avem voie să facem? Să înregistrăm conversații la care nu luăm parte, spre exemplu, dintr-o cameră alăturată sau cu un dispozitiv ascuns. Astfel am putea aduce atingere vieții private. Instanțele verifică dacă proba a fost obținută în mod loial și fără provocare.
Atâta timp cât este înregistrat comportamentul la o oră sau la o discuție la care elevul participă, Codul de procedură penală, dar și Codul de procedură civilă ne permit să procedăm la aceste înregistrări care vor fi folosite ca probe. Chiar și Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o hotărâre de unificare a practicii în care menționează că astfel de dovezi vor putea fi folosite în măsura în care elementul pe care dorim să-l dovedim nu poate fi probat altfel. Limita apare când înregistrarea privește o conversație înregistrată de afară, fără drept, de exemplu de la geam sau din ușa clasei când elevul lipsea”, susține Adelina Albu.
Capcana decupajelor pe WhatsApp și TikTok: Cum se salvează dovezile din mediul virtual
O mare parte din hărțuire s-a mutat pe grupuri de chat, pe WhatsApp sau în comentarii pe TikTok și Instagram. Aici apare frecvent o greșeală majoră: părinții fac captură doar pe două rânduri de text jignitor, tăind restul ecranului. Într-un proces sau într-o anchetă a poliției, o astfel de imagine poate fi respinsă imediat sub pretextul manipulării contextului.
Regula tehnică enunțată de avocată este: „Dacă vorbim despre bullying în mediul online, aici sfătuiesc părinții să păstreze capturi de ecran complete, cu link, cu dată, cu oră, cu profilul de la care vin mesajele. Pentru că altfel, dacă mergem în instanță cu o captură de ecran decupată unde se vede doar o porțiune de text, acest lucru poate fi contestat ca fiind scos din context și își pierde din valabilitate”.
Camerele de supraveghere și reacția din prima zi
Pe lângă probele strânse în familie, anchetatorii pot ridica imaginile camerelor de luat vederi montate pe holuri sau în curtea unității școlare, acestea reprezentând probe obiective imposibil de combătut. Dacă este nevoie de mărturiile altor elevi, audierea minorilor se face sub protecție strictă, în prezența părinților, a unui psiholog sau a unui cadru didactic desemnat.
În final, avocata Adelina Albu le adresează părinților un îndemn la vigilență:
„Vă sfătuiesc să documentați totul încă din prima zi în care apare o situație problematică și să nu așteptați ca lucrurile să se agraveze nejustificat pentru a acționa. Legea vă oferă toate instrumentele: sesizare la școală, la inspectorat, posibilitatea de a înregistra mesaje și conversații. Trebuie să strângeți probe din timp! Nu lăsați amintirile să se estompeze pentru a judeca apoi situația în baza unor probe mult mai fade. Acționăm rapid, cu încredere și ne adresăm organelor competente”.