Pentru orice mamă sau tată, drumul până la secretariatul școlii cu o sesizare scrisă în mână reprezintă un prag încărcat de revoltă și teamă. Părintele ajunge în fața conducerii după ce a epuizat răbdarea acasă, după ce a văzut lacrimile copilului și după ce a înțeles că vorbele aruncate în curtea școlii nu mai sunt simple tachinări. Însă cel mai dureros obstacol începe adesea chiar după ce plângerea a fost depusă: ridicatul din umeri al profesorilor, promisiunile vagi că „vor rezolva între ei” sau încercarea clasică de a băga totul sub preș pentru a proteja renumele instituției.
Legea din România nu permite însă nicio secundă de somn administrativ. În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderată de Loredana Iriciuc, redactor-șef PărințișiPitici, pe canalele Părinți și Pitici și DC News, avocata Adelina Albu a demontat scuzele conducerilor de școli și a arătat ce traseu juridic este obligată să parcurgă o unitate de învățământ din clipa în care a primit o sesizare de violență, dar și armele pe care le are familia când cancelaria alege tăcerea.
La întrebarea adresată de Loredana Iriciuc, „un părinte merge la școală și spune: copilul meu este agresat. Care e obligația legală a școlii din acel moment în care părintele anunță acest lucru?”, avocata Adelina Albu a expus lanțul de măsuri imediate pe care școala trebuie să le declanșeze.
„Din momentul sesizării, școala are o obligație de reacție, deci nu poate rămâne sub nicio formă în pasivitate. Procedura implică înregistrarea sesizării, informarea conducerii, implicarea consilierului școlar. Pașii următori ar fi discuții separate cu elevii implicați, un plan de intervenție foarte important și, dacă e cazul, sesizarea Comisiei pentru prevenirea violenței a Inspectoratului Școlar și când există indicii de infracțiune sau pericol pentru copii, la DGASPC sau chiar a poliției sau a Parchetului. Deci, iată o întreagă listă de acțiuni progresive care cad în sarcina școlii, pe care aceasta nu le poate ignora pentru a se pune la adăpost de o răspundere în sarcina sa”, explică Adelina Albu.
Unitatea de învățământ are așadar datoria legală să consemneze incidentul în registre oficiale, să cheme psihologul școlar pentru evaluare și să întocmească un plan de siguranță cu măsuri. Tratarea cazului la modul informal, pe hol sau printr-o simplă ceartă în clasă, constituie o încălcare a procedurilor care poate atrage răspunderea profesorilor și a conducerii.
Ce se întâmplă însă atunci când dosarul zace într-un sertar, iar copilul continuă să meargă cu teamă la ore? Răspunzând la dilema ridicată în platou, „și dacă părintele consideră că școala nu intervine suficient, care e următorul pas?”, avocata Adelina Albu a detaliat planul de acțiune pentru familii.
„Bun. Pașii în ordine ar fi o nouă sesizare către școală, cu solicitare punctuală de data aceasta și expresă de răspuns. Dacă răspunsul întârzie să vină, nu vine deloc sau este incomplet, sesizăm Inspectoratul Școlar Județean, acesta fiind organismul care se ocupă cu supravegherea aplicării legislației anti-bullying. Dacă e vorba de un posibil abuz sau un pericol pentru copil, sesizăm DGASPC. Dacă există infracțiune, lovire, amenințare, hărțuire sau altele, ne adresăm poliției sau parchetului. Atenție, această din urmă cale nu le exclude pe celelalte. Pot merge în paralel și, din nou, nu trebuie să întârziem în a suna poliția pentru a gestiona în mod legal oportun situația”, spune avocata.
Inspectoratul Școlar reprezintă filtrul administrativ principal pentru nerespectarea normelor anti-bullying, în timp ce Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului intervine în scenariile în care minorul se află într-o stare de vulnerabilitate sau pericol fizic și emoțional. Peste toate acestea, plângerea penală la Poliție sau la Parchet pentru loviri, amenințări ori mesaje de hărțuire poate fi depusă în orice secundă, fără să fie condiționată de vreo anchetă internă a școlii.
