O palmă peste ceafă, o jignire aruncată în văzul întregii clase sau o amenințare rostită pe un ton apăsat lasă urme adânci în sufletul unui elev. Pentru părintele care își vede copilul întors de la ore cu ochii în lacrimi și cu privirea în pământ, revolta se amestecă rapid cu o senzație cumplită de neputință. Mulți adulți ezită să bată la ușa directorului de teamă că vor înrăutăți situația, convinși că vorbele dascălului vor avea întotdeauna o greutate mai mare în fața conducerii, sau că o plângere oficială va atrage doar răzbunări la catalog și note scăzute din ambiție.
Legea română trasează însă o linie roșie de netrecut între disciplina pedagogică și agresiunea comisă de la înălțimea catedrei. În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderată de Loredana Iriciuc pe canalele Părinți și Pitici și DC News, avocata Adelina Albu a clarificat statutul cadrului didactic în fața Codului Penal și a arătat că profesorul este asimilat funcționarului public în exercițiul funcției, iar orice act de violență sau umilire publică deliberată atrage consecințe penale imediate.
Există o diferență majoră între autoritatea firească a unui dascăl care impune ordinea la ore și abuzul de putere îndreptat împotriva unui minor lipsit de apărare. Profesorul are pârghii prevăzute de regulament pentru a menține liniștea, însă violența nu figurează printre instrumentele didactice acceptate de lege.
Avocata Adelina Albu a explicat în termeni clari unde se oprește rolul de profesor: „Autoritatea profesorului trebuie să precizăm și să dăm Cezarului ce-i al Cezarului: îi permite să corecteze, să sancționeze disciplinar în limitele regulamentului, chiar să ridice tonul în mod rezonabil, dar nu-i permite niciodată să atingă fizic în mod punitiv sau să umilească public în fața tuturor colegilor în mod deliberat. Asta nu!”
Spre deosebire de conflictele dintre elevi, în care vârsta agresorului poate schimba regimul de răspundere, profesorul este un adult cu deplină capacitate juridică. Încadrarea penală devine mult mai dură din cauza statutului oficial pe care acesta îl deține în fața elevilor săi.
Tragerea la răspundere penală a fost detaliată de avocata Adelina Albu.
„Dacă un cadru didactic lovește un elev, avem infracțiunea de lovire sau alte violențe [Articolul 193 Cod Penal]. De data aceasta vorbim despre un adult care a făptuit-o cu răspundere penală clară. Fiind vorba și de un funcționar public aflat în exercițiul funcției, dacă fapta profesorului se exercită prin jigniri, prin umiliri, discutăm și de purtare abuzivă [Articolul 296 Cod Penal]. Deci profesorul se află sub riscul de a răspunde penal și trebuie să sesizăm poliția”, spune Adelina Albu.
Pentru a obține dreptate, familia trebuie să evite discuțiile informale purtate pe holurile școlii și să lase urme oficiale scrise la fiecare pas. Prima adresă se depune la registratura secretariatului, cu număr de înregistrare și se solicită o poziție din partea conducerii. Dacă direcțiunea alege să mușamalizeze cazul sau să tergiverseze cercetarea, dosarul se transmite de urgență la Inspectoratul Școlar Județean, la DGASPC, la secția de Poliție sau la Parchet.
În privința probelor, avocata Adelina Albu plasează documentele medicale pe primul loc.
„Din prima ar trebui să ajungă la conducerea școlii. Prima reacție ar trebui să fie sesizarea directorului, a conducerii, pentru a avea acel reper oficial scris. Apoi mergem mai departe la Inspectoratul Școlar Județean dacă la nivel de unitate lucrurile nu sunt gestionate în mod oportun. Am menționat și DGASPC-ul, poliția, parchetul în paralel cu toate acestea.
Ca dovezi de strâns: discuția detaliată cu copilul, înregistrări dacă există (atâta timp cât sunt strânse și produse în mod legal), discuții cu alți copii, cu părinți, cu alte cadre didactice și documentele medicale, tocmai să nu le uităm, ar fi trebuit să fie în fruntea listei pentru că sunt cele mai importante dacă a existat atingere fizică”, explică Adelina Albu.
Cea mai mare teamă a unui părinte este persecuția care poate urma după depunerea plângerii. Nimeni nu își dorește ca propriul copil să fie lăsat corigent sau umilit mai departe din răzbunare. Cadrul legal impune însă școlii măsuri stricte de siguranță, fiind interzis ca minorul să rămână la mila cadrului didactic reclamat.
Măsurile obligatorii au fost descrise de avocata Adelina Albu: „Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror represalii ar surveni în urma faptului că a sesizat acest abuz. Iar școala are obligația să-i creeze mediul acesta de a fi protejat și de a putea să aibă în continuare un parcurs educațional firesc, deci nu să lase copilul în continuare sub umbrela aceleiași relații cu persoana acuzată.
În practică, ar putea fi repartizat la o altă catedră, de exemplu, pentru a urma ora unde ar fi fost profesorul problematic sau relația problematică, prezența unui alt adult la ore (un alt cadru didactic, directorul) și monitorizarea situației până la clarificarea acesteia. Iar dacă școala nu ia aceste măsuri și copilul suferă în mod evident, în sarcina școlii va fi antrenată o formă clară de răspundere”.
O altă capcană este convingerea că profesorul va scăpa întotdeauna dacă neagă faptele, sub pretextul că este cuvântul unui adult respectat împotriva declarației unui minor. În realitate, comisiile de disciplină și organele de cercetare penală acordă o atenție deosebită relatării elevului, dacă aceasta este sinceră, cursivă și confirmată de alte date din jur.
„În lipsa altor probe directe se va trece la o comisie internă de disciplină, o cercetare disciplinară în cadrul școlii, iar dacă situația ajunge acolo, se va face o anchetă din partea poliției sau a parchetului. Declarația copilului nu este desconsiderată! Este luată în considerare mai ales dacă e clară, coerentă, dacă e coroborată cu celelalte elemente pe care le avem și dacă e constantă la nivel emoțional și declarativ. Singură, într-adevăr, rareori e suficientă, de aceea e foarte importantă coroborarea cu celelalte probe: rezultate ale anchetelor, mărturii ale altor părinți, profesori, elevi. Coroborarea este cheia în acest sens, dar declarația copilului nu va fi trecută sub tăcere”, susține avocata Adelina Albu.
În fața umilințelor verbale repetate, mulți părinți decid să plaseze un reportofon sau un telefon pornit în rucsacul copilului pentru a avea dovada jignirilor. Deși profesorii invocă adesea dreptul la viață privată, practica judiciară din România oferă undă verde acestor probe, cu condiția ca elevul să fi fost prezent în clasă în acel moment.
Avocata Adelina Albu a clarificat decizia istorică a magistraților supremi:
„Atâta timp cât este înregistrat comportamentul la o oră sau la o discuție la care elevul participă, Codul de procedură penală, dar și Codul de procedură civilă ne permit să procedăm la aceste înregistrări care vor fi folosite ca probe. Chiar și Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o hotărâre de unificare a practicii în care menționează că astfel de dovezi vor putea fi folosite în măsura în care elementul pe care dorim să-l dovedim nu poate fi probat altfel.
Limita apare când înregistrarea privește o conversație înregistrată de afară, fără drept, de la geam spre exemplu, când elevul lipsea de la oră. Atunci riscă o încălcare a vieții private”, conchide experta.
