La originile memoriei infantile: Mișcările construiesc mintea copilului

Data publicării:
Sursa foto: pxhere.com
Sursa foto: pxhere.com

În acest articol vom descoperi care  sunt fazele de dezvoltare care duc la nașterea și consolidarea memoriei și la capacitatea copiilor de a-și reaminti.



Încă din primele zile de viață, procesul de construire a minții se bazează pe capacitatea nou-născutului de a recunoaște ceea ce se întâmplă în jurul lui. 

La început micuțul are un rol predominant pasiv și se limitează la a sesiza o serie de mișcări și acțiuni care au scopul de a-și păstra starea de bine și care, în general, au consecințe pozitive asupra lui: mângâierile satisfac nevoia de a contactul fizic, mâncarea potolește foamea, gesturile și cuvintele mamei răspund curiozității și nevoii lui de a explora lumea. 

Un adult care se apropie de el, care îi vorbește, care îi zâmbește, care îl leagăn, care îl hrănește: aceasta este lumea inițială a nou-născutului, alcătuită din mișcările adultului care generează conexiuni temporale în mintea lui (înainte și după) și legăturile de cauzalitate, care vor sta la baza dezvoltării sale (motorii și limbajului).

De ce depinde capacitatea unui nou-născut de a forma acele modele perceptuale care sunt esențiale pentru recunoașterea unui chip familiar de la altul, o voce sau o situație din alte voci și situații?

Această capacitate, atât de importantă pentru stabilirea primelor relații emoționale, nu depinde doar de maturizarea canalelor senzoriale (adică abilități auditive, vizuale etc.): este de asemenea esențial să poți înregistra o experiență, să o recunoști și și să o compari cu altele similare. Sunt abilități care privesc memoria și învățarea, cea mai simplă și esențială formă a cărora este „obișnuința” care permite, încă din primele zile de viață, să nu mai reacționăm la ceva deja cunoscut.

Prin dezvoltarea diferitelor abilități de memorie un nou-născut poate forma modele complexe, dar memoria nu este un fenomen omogen, chiar dacă este folosit un singur termen pentru a-l defini: amintirea poate însemna recunoașterea, evocarea, compararea informațiilor primite cu informațiile preexistente.

Primele forme de memorie

Prima formă de memorie care se dezvoltă la un copil mic este „memoria de recunoaștere”. La vârsta de 5-6 luni un bebeluș poate recunoaște un obiect familiar, dar acesta trebuie să fie prezent pentru a stimula memoria, deoarece copilul nu este încă capabil să-și amintească: chipul frățiorului poate fi recunoscut atunci când se află în fața lui, dar modelul acelei fețe nu poate fi recuperat în memorie dacă frățiorul este absent. 

Această primă și cea mai simplă formă de memorare, care implică timpi foarte scurți, devine mai stabilă între 8 și 12 luni, când copilul este capabil să-și amintească un eveniment pentru perioade mai lungi de timp, așa cum se întâmplă la un adult care este capabil să țină cont de un număr de telefon, fără a fi nevoit să-l noteze, pentru câteva secunde. 

Această formă de memorie este denumită „ memorie de lucru” și își face apariția în jurul a 5-6 luni, dar prezența ei poate trece neobservată deoarece funcționează inițial pe perioade foarte scurte de timp și abia mai târziu, și treptat, se stabilizează timp din ce în ce mai lung.

Capacitatea de a-și aminti primele temeri

Capacitatea de a reaminti și de a păstra o schemă în memorie este cunoscută sub denumirea de „memorie de reamintire”, un aspect al memoriei pe termen lung care ne permite să relaționăm un fapt discrepant cu unul deja stocat.

Această abilitate ne permite să înțelegem rădăcinile unor temeri universale care apar în ultimele luni ale primului an de viață, în special frica de adulți necunoscuți și teama de separare de figurile familiei.

Când o persoană necunoscută se apropie, un bebeluș de 9 luni îi studiază fața, își amintește automat tiparele fețelor cunoscute de el, compară noul model cu acestea, îl consideră incongruent și este asaltat de incertitudine; drept consecință, poate începe să plângă sau să se îndepărteze de frică și să-și caute părintele, ceea ce anterior nu se întâmpla deoarece nu avea încă o memorie pe termen lung.

Pe baza acestor experimente și a altora, psihologii au ajuns la concluzia că în spațiul de câteva luni copilul trece de la simpla recunoaștere a unui fapt trăit cu doar câteva momente înainte, la capacitatea de a reaminti senzații și realități legate de un fapt întâmplat în trecutul îndepărtat.



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Comportamente si Emotii
Tagurile articolului: copii dezvoltare infantil memorie





DC Media Group Audience
pixel