Scopul lor era să demonstreze că frica poate fi învățată, nu doar înnăscută, prin asocierea unui stimul neutru cu unul înfricoșător.
Subiectul experimentului a fost un copil de aproximativ 11 luni, denumit „Albert B.”. Inițial, Albert nu manifesta teamă față de diverse obiecte și animale, precum un șobolan alb, un iepure sau o maimuță.
Pentru a induce o reacție de frică, cercetătorii au început să asocieze prezența șobolanului cu un zgomot puternic, produs prin lovirea unei bare metalice.
După câteva repetări, Albert a început să plângă și să evite șobolanul chiar și în absența zgomotului.
Mai mult, frica s-a generalizat și la alte obiecte pufoase sau albe, precum iepurii, câinii sau o mască de Moș Crăciun cu barbă albă.
Lipsa dezinhibării și controversele etice
Un aspect controversat al experimentului a fost faptul că Watson și Rayner nu au încercat să elimine fricile induse copilului. Deși au menționat intenția de a face acest lucru, nu au avut ocazia să o pună în practică.
Citește și Micul Albert – Experimentul care a speriat lumea psihologie
În plus, identitatea reală a lui „Albert B.” a fost necunoscută timp de decenii. În 2009, cercetătorii au sugerat că ar fi fost vorba despre Douglas Merritte, un copil care suferea de hidrocefalie și care a murit la vârsta de șase ani.
Această descoperire a ridicat întrebări suplimentare despre validitatea și etica experimentului, potrivit Scientia.
Experimentul Micul Albert a avut un impact semnificativ asupra psihologiei, evidențiind modul în care emoțiile pot fi condiționate. Totuși, din perspectiva eticii moderne, studiul este considerat inacceptabil, deoarece a provocat suferință unui copil fără consimțământ informat și fără măsuri de protecție adecvate.
Acest caz a contribuit la dezvoltarea și consolidarea standardelor etice în cercetarea psihologică, subliniind importanța protejării participanților la studii.