Dacă ne uităm în istorie la modul în care generațiile anterioare și-au crescut copiii, apar practici cu adevărat discutabile. De la metodele de pedeapsă din epoca victoriană până la parentingul hiperprotectiv modern, fiecare deceniu a adus abordări diferite ale creșterii copiilor, care la momentul respectiv păreau perfect normale.
La începutul anilor 1900, disciplina rigidă victoriană continua să domine, iar copiii erau tratați ca niște adulți în miniatură care aveau nevoie de corectare constantă.
Pedeapsa corporală era o practică obișnuită, iar lovirea cu nuiaua sau bătaia erau considerate importante.
Manifestarea afecțiunii era văzută ca o formă de răsfăț care slăbea caracterul copilului.
Munca infantilă a atins un vârf, cu peste două milioane de copii americani care lucrau în mine și fabrici în loc să meargă la școală.
Copii de doar cinci ani lucrau ture de 12 ore în condiții periculoase, unii chiar și-au pierdut degetele în utilaje.
Părinții considerau munca grea și riscantă o modalitate de a-i căli pentru viața de adult.
Anii 1920 au adus în parenting experimente inspirate de psihologia freudiană, aflată la modă. Părinții descurajau plânsul și reprimau emoțiile pentru a preveni crizele de nervi.
Joaca liberă în aer liber a fost înlocuită de activități excesiv structurate și de jucării educative cu reguli stricte.
Dezastrul economic a dus la măsuri extreme de economisire în familiile americane afectate de criză, notează aol.com. Copiii săreau frecvent peste mese, deoarece familiile se chinuiau să pună mâncare pe masă.
Părinții îi învățau pe copii autocontrol emoțional și considerau că e importantă suprimarea plângerilor și acceptarea greutăților.
Cu tații plecați pe front și mamele care lucrau în fabrici, copiii rămâneau adesea nesupravegheați ore întregi. Copiii de șase ani ajungeau acasă după școală și găseau casele goale.
Raționalizarea alimentelor a dus la diete sărace în nutrienți.
Exercițiile motivate de frică, de tipul „duck and cover” (n.r. - „a te apleca și a te adăposti”), îi învățau pe copii că pot supraviețui unui atac nuclear dacă se ascund sub bănci.
Pedeapsa corporală strictă rămânea norma, iar bătaia era considerată necesară pentru a obține respect.
Contracultura a adus inovații discutabile în viața de familie. Părinții încercau leagăne neobișnuite pentru bebeluși și aranjamente extreme de dormit împreună.
Administrarea unor doze foarte mari de vitamine a devenit populară, deși nu exista susținere științifică.
Părinții au redus supravegherea până la limite extreme, lăsând copiii mici să se plimbe singuri prin cartier ore întregi.
Dietele erau complet nestructurate, iar copiii mâncau ce voiau și când voiau.
Părinții au început să transforme casele în spații hiperprotejate: acopereau colțurile mobilierului și limitau joaca activă.
Televizorul a devenit principalul babysitter, iar copiii petreceau ore întregi în fața ecranelor.
Igienizarea excesivă a devenit standard, iar părinții își creșteau copiii în medii aproape sterile.
Teama de alergeni a dus la evitarea extremă a alimentelor precum alunele, fără o justificare medicală clară.
Ecranele au devenit principalii înlocuitori ai părinților, tabletele și calculatoarele au luat locul interacțiunii umane.
Parentingul de tip elicopter a început să se manifeste intens, iar părinții au început să monitorizeze constant fiecare activitate a copilului.
Hyper-parentingul a însemnat întâlniri de joacă organizate, activități educaționale programate și foarte puțin timp liber.
Distribuirea excesivă pe rețelele sociale a devenit normală, iar părinții au postat online întreaga viață a copiilor.
Fiecare generație a fost convinsă că metodele sale de parenting reprezintă un progres clar, însă fiecare epocă a avut practici discutabile. Dacă înțelegem aceste tendințe istorice, părinții de azi pot evita repetarea greșelilor din trecut.
CITEȘTE ȘI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
