Când ne gândim la o persoană narcisistă, cel mai adesea ne vin în minte adulții. Narcisiștii au o părere exagerată despre propria importanță și au nevoie constantă de admirația celor din jur. Însă, pentru a înțelege mai bine cum se dezvoltă tulburarea de personalitate narcisică, trebuie să analizăm copilăria.
Copiii sunt foarte influențabili în ceea ce privește formarea personalității, deoarece aceasta este în plin proces de dezvoltare. Iar cine ne influențează cel mai mult în copilărie? Părinții noștri!
Fie că este un lucru pozitiv sau negativ, modul în care părinții își tratează copiii influențează puternic personalitatea acestora la maturitate, notează Your Tango.
Elinor Greenberg, psiholog, autoare, lector și consultant în tulburările narcisice, explică faptul că anumite relații părinte-copil din copilăria timpurie pot contribui la dezvoltarea tulburării de personalitate narcisică la vârsta adultă. Ea a prezentat trei scenarii care explică de ce cineva poate dezvolta această tulburare și cum se reflectă acestea la maturitate.
Citiți mai departe pentru a descoperi ce aspecte din copilărie pot influența negativ dezvoltarea și pot duce la formarea unei personalități narcisice.
Iată trei situații toxice în care părinții contribuie la transformarea copiilor în narcisiști!
În acest caz, copilul crește într-o familie extrem de competitivă, care recompensează doar realizările excepționale. Motto-ul familiei: „Dacă nu poți fi cel mai bun, de ce să te deranjezi?”
Dragostea este condiționată: când copilul obține primul loc la o competiție, câștigă un târg de știință sau participă la un spectacol școlar, primește laude și atenție. Când nu reușește, devine o dezamăgire.
Copiii din astfel de familii nu simt o iubire constantă. Le este dificil să se bucure de activități doar pentru plăcerea lor, dacă acestea nu le oferă statut.
Se simt valoroși și în siguranță doar atunci când au succes și sunt recunoscuți ca „cei mai buni”. Acest comportament duce la o viață în care confundă succesul cu fericirea.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
În acest scenariu, un părinte dominator și devalorizant îl umilește constant pe copil. Acest părinte este adesea iritabil, ușor de enervat și are așteptări nerealiste.
Dacă există mai mulți copii, părintele va lăuda unul și îi va critica pe ceilalți. „Copilul bun” poate deveni rapid „copilul rău”, iar alt frate îi ia locul. Nimeni din familie nu se simte în siguranță, iar toți încearcă să calmeze părintele narcisist.
Celălalt părinte este adesea tratat la fel ca și copiii, fiind disprețuit și devalorizat atunci când nu este de acord cu părintele narcisist.
Copiii crescuți în astfel de familii se simt umiliți și inadecvați. În viața de adult, aceștia încearcă adesea să-și demonstreze valoarea față de ei înșiși, față de lume și față de părintele care i-a criticat.
Încercarea de a dovedi că sunt speciali devine o misiune pe termen lung, dar în adâncul lor rămâne o voce interioară aspră, care le critică fiecare greșeală, oricât de mică ar fi aceasta.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Acești părinți sunt adesea narcisiști care evită lumina reflectoarelor, dar își pun copilul talentat în prim-plan. Deși copilul poate fi cu adevărat talentat și merită laude, părinții duc adesea la extrem acest comportament.
Uneori, copilul se simte jenat de atenția excesivă și împovărat de acest rol. După cum mi-a spus o astfel de mamă: „Fiul meu este un amiral a familiei, el ne va conduce pe toți către măreție.”
Concluzie: Cele mai frecvente greșeli de parenting care duc către dezvoltarea trăsăturilor narcisiste implică obsesia pentru câștig cu orice preț, amenințarea constantă a devalorizării sau părinții care îți impun să te menții pe un piedestal și să nu cobori niciodată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil