Potrivit documentului, valoarea indemnizației a fost actualizată la 500 de lei în loc de 950, conform OUG nr. 7/2026.
În anul 2026, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, conform OUG nr. 7 din 24 februarie, publicată în Monitorul Oficial pe 25 februarie.
Prevederea se aplică de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, adică 25 februarie 2026 și include și personalul din cadrul Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare.
„Actualizare valoare indemnizație titlu doctor la valoarea 500 în loc de 950 începând cu salarizarea lunii martie 2026, conform art LIV din OUG nr. 7/2026”, se arată în documentul ajuns în școli.
Prevederile privind indemnizația de doctorat în 2026 din OUG nr. 7 /2026
Art. LIV. — (1) „Prin derogare de la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor/compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.
(2) În anul 2026 personalul din cadrul Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 lei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.”
CITEȘTE ȘI