Un copil se poartă urât în ​​fața ta și părinții lui nu sunt acolo: Îi spui ceva sau nu?

Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Un copil se poartă urât în ​​fața ta și părinții lui nu sunt acolo: Îi spui ceva sau nu? / FOTO: freepik.com @ArthurHidden
Un copil se poartă urât în ​​fața ta și părinții lui nu sunt acolo: Îi spui ceva sau nu? / FOTO: freepik.com @ArthurHidden

Câteodată, părinții se simt inconfortabil să certe un copil care nu este al lor.



Ești în parc, la o petrecere de ziua de naștere sau la coada din supermarket. Deodată, un copil împinge, țipă, ia o jucărie sau îl deranjează pe copilul tău. Te uiți în jur după mama sau tatăl lui, dar nu sunt acolo. Copilul care s-a purtat urât se uită la tine. Copilul tău se uită și el. Iar în acel moment apare marea dilemă: spun ceva sau tac, îl cert sau rămân pe margine și plecăm?

Nu este o situație rară. De fapt, este unul dintre acele momente incomode pe care mulți adulți le trăiesc și pentru care nu există un răspuns unic.

Este în regulă să cerți un copil care nu este al tău atunci când părinții lui nu sunt de față?

Această situație este foarte inconfortabilă pentru că atinge mai multe temeri în același timp. Prima este teama de a intra pe teritoriul altor părinți. A doua este frica de a greși că intervin. A treia, tot mai prezentă, este teama de a crea un conflict inutil sau de a fi judecat.

Ani la rând, corectarea unui copil care nu era al tău era ceva mai acceptat. Astăzi, există o sensibilitate mult mai mare față de stilurile individuale de creștere, ceea ce îi face pe mulți adulți să prefere să nu spună nimic, chiar și atunci când ceva li se pare greșit.

Însă, e important să facem o distincție clară. A certa nu este același lucru cu a interveni. A certa înseamnă să judeci, să ridici tonul sau să corectezi dintr-o poziție de autoritate. A interveni înseamnă să pui o limită de bază pentru a-ți proteja copilul, pe celălalt copil și mediul din jur.

Deși majoritatea specialiștilor sunt de acord că nu este rolul tău să educi copilul altcuiva, poate fi legitim să oprești un comportament care provoacă rău. Mai ales atunci când nu există niciun adult responsabil în apropiere și situația îl afectează direct pe copilul tău.

Ce este bine și ce nu este bine să spui unui copil care nu este al tău și se poartă urât?

Din perspectiva psihologiei copilului, se vorbește des despre faptul că, la fel cum copiii au nevoie de limite în familie, ei învață și din limitele sociale. Asta înseamnă că nu învață doar acasă că anumite comportamente nu sunt acceptabile, ci și în afara ei, la școală, în parc sau într-un spațiu public.

Modul în care sunt puse limitele face însă diferența. Soluția este, de cele mai multe ori, să se respecte principiile de bază ale creșterii cu respect.

Intervenția trebuie să fie fără să umilească. Mesajul trebuie să se refere la comportament, nu la o etichetă pusă copilului. Tonul trebuie să fie ferm, dar calm. Discursurile lungi sau moralizatoare trebuie evitate.

Este necesar să fie marcată o limită clară și respectuoasă, care ține cont de nevoile tuturor, mai ales ale celor mici. În acest sens, există expresii care pot funcționa și altele care ar fi mai bine să fie evitate, potrivit experților Ser Padres.

Afirmații care pot funcționa pentru a opri un comportament nepotrivit fără a genera conflict:

„Așa nu ne jucăm!”

„Nu se împinge!”

„Asta doare!”

„Ne oprim!”

Sunt propoziții scurte, neutre, concentrate pe oprirea sau redirecționarea acțiunii. În schimb, este bine să eviți expresii de acest tip, pentru că nu vor ajuta la calmarea situației:

„Ești nepoliticos!”

„O să te pedepsesc!”

„O să îi spun mamei tale!”

Comparații sau amenințări.

În general, cu cât intervenția este mai simplă și mai directă, cu atât creează mai puțin conflict.

Ce faci dacă apare mama sau tatăl copilului?

Aceasta este una dintre cele mai mari temeri, ca părintele să apară exact după intervenție și să se supere, mai ales dacă copilul a început să plângă. Se poate întâmpla. Însă este important de reținut că a pune o limită nu înseamnă a ataca pe cineva.

Dacă se întâmplă, cel mai indicat este să explici calm ce s-a întâmplat: „I-am spus să nu împingă, pentru că îl durea”. Nu este nevoie de justificări excesive. Majoritatea părinților înțeleg situația atunci când este prezentată cu respect.

Așadar, trebuie sau nu să cerți un copil care nu este al tău?

Nu există un răspuns perfect sau universal. Totul depinde de context, de gravitatea comportamentului și de cum te simți în acel moment. 

Uneori, tăcerea transmite și ea un mesaj. Alteori, o propoziție scurtă și calmă este suficientă pentru ca lucrurile să revină la normal.

CITEȘTE ȘI:

9 lucruri care îi sperie pe părinții de azi, dar care, de fapt, nu sunt deloc o problemă. Experți: „Nu influențează dezvoltarea copilului așa cum se crede”

Părinții care cresc copii responsabili din punct de vedere financiar fac patru lucruri. A oferi copiilor „tot ce e mai bun” se poate întoarce împotriva lor, spune un expert

Ce este „parentingul intențional” și de ce rezoluțiile de tip „nu voi mai țipa la copilul meu” se prăbușesc înainte de februarie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.







pixel