Zeci de școli închise în Galați din cauza inundațiilor. Lista completă

Data actualizării: | Data publicării:
Zeci de școli, închise în Galați din cauza inundațiilor. Lista completă / FOTO: Facebook @ISU Galați
Zeci de școli, închise în Galați din cauza inundațiilor. Lista completă / FOTO: Facebook @ISU Galați

Ministerul Educației a anunțat că, din cauza inundațiilor care au afectat județul Galați, cursurile din 25 de unități școlare vor fi suspendate luni și marți, 16 și 17 septembrie. 



Totodată, două unități de învățământ din județul Vaslui vor trebui să își relocheze elevii din cauza problemelor cauzate de infiltrațiile de apă.

Școlile care nu vor ține cursuri luni și marți

Conform comunicatului emis de Ministerul Educației, în județul Galați, următoarele școli vor suspenda activitățile educaționale:

Școala Gimnazială „Prof. Emil Panaitescu" (comuna Cudalbi) și structura sa Grădinița cu Program Normal Nr. 1

Liceul Tehnologic Nr. 1 (comuna Cudalbi) și structura Grădinița cu Program Normal Nr. 2

Liceul Tehnologic „Costache Conachi" (comuna Pechea) și structurile sale Școala Gimnazială Nr. 4 și Grădinița cu Program Normal „Violeta"

Școala Gimnazială „Al. Moruzzi" (comuna Pechea) și structurile sale (Școala Gimnazială Nr. 1, Școala Gimnazială Nr. 3 și Grădinița Nr. 3)

Grădinița cu Program Normal nr. 1 Corod (structură a Liceului Tehnologic Nr. 1, comuna Corod)

Școala Gimnazială „Elena Doamna" (comuna Cuza Vodă) și structura Grădinița cu Program Normal „Prichindel"

Școala Gimnazială Nr. 1 (comuna Suhurlui) și structura Grădinița cu Program Normal Nr. 1

Școala Gimnazială Nr. 1 (comuna Slobozia Conachi) și structurile sale (Grădinița Nr. 1, Școala Primară 1 Izvoarele, Grădinița Nr. 1 Izvoarele)

Școala Gimnazială „Dumitru Capraru" (comuna Grivița) și structurile sale Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Grivița și Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Călmățui

Școala Gimnazială „Elena Negri" (comuna Costache Negri) și structura sa Grădinița cu Program Normal „Elena Negri"

Decizia Ministerului privind desfășurarea cursurilor

Ministerul Educației a precizat că, în aceste cazuri, desfășurarea cursurilor în format online nu este posibilă. Consiliile de administrație ale fiecărei școli vor decide asupra modalităților de recuperare a materiei, astfel încât programa școlară să fie parcursă integral.

În județul Vaslui, la Școala Gimnazială „Ștefan Ciobotărașu” din Lipovăț, structura Chițoc, infiltrațiile de apă au afectat plafonul unei săli de clasă. Din acest motiv, elevii din două clase vor fi mutați temporar în alte spații de învățământ, pentru a asigura siguranța acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Eveniment




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel