În decursul timpului, ideile parentale au tendința de a fi transmise ca o ștafetă dintr-o generație în alta sau de la un părinte la altul. Cu toate acestea, chiar și cele mai bine intenționate sfaturi pot să își rateze scopul și să se transforme în neînțelegeri între părinți și copii.
Părinții, în dorința lor de a oferi ghidare, protecție și susținere, pot folosi expresii moștenite pentru a-și îndruma copiii. Însă, conform psihologilor, unele nu sunt bune și pot crea micuților probleme grave.
Astăzi vă prezentăm șapte dintre cele mai enervante lucruri pe care le spun părinții. Acestea sunt clasificate în următoarele categorii!
„Pentru că așa spun eu!”
„O să înțelegi când o să fii mare!”
„Îmi vei mulțumi mai târziu!”
„Ești prea mic ca să înțelegi!”
„Când o să fii părinte, vei înțelege!”
Aceste expresii sunt adesea spuse de către părinți pentru a-și impune autoritatea sau pentru a pune capăt rapid unei discuții sau unui conflict cu proprii copii. Totuși, ceea ce pare o soluție eficace poate transmite un mesaj complet diferit descendenților noștri. Astfel de formulări subliniază exclusivitatea punctului de vedere al adultului. Cu neintenție, putem inocula în mintea copiilor noștri ideea că opinia altora poate fi ignorată și că ei se pot baza exclusiv pe puterea sau poziția lor pentru a-și atinge obiectivele, deoarece părerea lor este cea care contează.
„Nu mai plânge sau îți dau eu motiv să plângi!”
„Așteaptă numai până când tatăl tău/mama ta ajunge acasă!”
Folosirea amenințărilor ca modalitate de persuasiune nu reprezintă niciodată o cale eficace, iar acest principiu rămâne valabil în contextul relației delicate dintre părinți și copii. Atunci când recurgi la amenințări în relația cu un prieten, riscul este ca relația să deterioreze sau chiar să se încheie prietenia, lăsând în urmă distanță și disconfort. Cu toate acestea, în cazul copiilor, aceștia nu au aceeași libertate de a se distanța fizic sau emoțional de proprii părinți.
Astfel, atunci când un părinte se folosește de amenințări împotriva propriului copil, de fapt compromite sentimentul de securitate și bine aflat al acestuia, aducându-l într-o situație de neputință și vulnerabilitate.
Această abordare poate lăsa amprente adânci asupra stării mentale a copilului, deoarece creează un climat dominat de frică, nesiguranță și instabilitate. Amenințările pot deveni cu atât mai dăunătoare pentru acei copii cu o înclinație către anxietate. Acești micuți sunt expuși la un risc crescut de a dezvolta tulburări de anxietate, fapt ce impune o atenție specială și o abordare sensibilă din partea părinților.
„Când eram de vârsta ta…”
„Îți este atât de ușor în comparație cu când eram copil”
„Termină tot din farfurie. Sunt copii care mor de foame în Africa.”
„Pe vremea mea, nu aveam...”
Aceste formulări compărătive au intenția de a oferi copiilor perspective alternative sau o panoramă mai amplă asupra realității. Cu toate acestea, pentru cei mici, astfel de comparații pot părea dezlipite de propria lor experiență și pot ajunge să fie considerate nesemnificative. Ei pot avea dificultăți în a înțelege cum incapacitatea cuiva de a realiza ceva într-un context unic împiedică același lucru să se întâmple într-un cadru diferit.
Mai degrabă decât să extragă învățăminte însemnate din astfel de analogii, copiii ar putea simți confuzie, respingere sau neînțelegere. În esență, mesajul transmis poate să nu fie cel intenționat, iar copiii ar putea resimți aceste comparații ca pe o lipsă de empatie și înțelegere din partea părinților lor.
„Dacă toți prietenii tăi ar sări de pe o stâncă, ai face-o și tu?”
„Dacă prietenii tăi ar decide să jefuiască o bancă, te-ai alătura lor?”
Pe de o parte, părinții se sprijină pe comparații și analogii pentru a-i face pe copii să-și deschidă orizontul și să înțeleagă diverse perspective sau pentru a-i îndemna să se conformeze unor cerințe specifice. Cu toate acestea, se întâmplă adesea ca părinții să utilizeze comparații nerealiste în încercarea de a convinge copiii să renunțe la anumite idei sau activități.
Recurgerea la astfel de standarde duble poate induce confuzie și poate transmite mesaje contradictorii copiilor. În loc să ofere claritate sau să stimuleze înțelegerea, aceste comparații pot genera întrebări suplimentare și pot adânci confuzia din mintea copiilor.
„De ce nu poți fi ca prietenul tău?”
„De aceea îmi place mai mult sora ta!”
În timp ce părinții pot încerca să inspire copiii să-și îmbunătățească eforturile prin utilizarea analogiilor legate de interacțiunea socială, este important să conștientizăm că această abordare poate avea consecințe neașteptate.
Studiile au demonstrat că micuții care sunt constant expuși la comparații sociale au tendința de a dezvolta o motivație internă mai scăzută și, în consecință, de a obține performanțe academice mai slabe. În loc să încurajeze excelența și să sporească încrederea, astfel de comparații sociale pot conduce la descurajare și scăderea încrederii în propria capacitate.
Astfel, gândirea în termeni de comparații sociale poate afecta negativ evoluția copiilor, subliniind importanța adoptării unui cadru de încurajare și sprijin, în locul competiției și comparațiilor constante.
„Nu sunt prietenul tău, sunt părintele tău.”
„Eu sunt părintele, iar tu ești copilul.”
„Atâta timp cât trăiești sub acoperișul meu, vei respecta regulile mele.”
Aceste declarații sunt adesea aduse în discuție de către părinți pentru a-și stabili statutul superior și autoritatea, subliniind necesitatea ca cei mici să se conformeze regulilor și așteptărilor stabilite.
În ciuda acestui fapt, pot să transmită mesaje neexprimate, precum: „fiindcă sunt părintele tău, nu e necesar să-ți ofer tratament amabil sau echitabil și tu ești dator să asculți fără să pui întrebări”.
Prin accentuarea diferenței de putere în cadrul acestei relații dintre părinte și copil, ele pot insinua că respectul trebuie acordat numai de copii către părinți, lăsând subînțeles că reciprocitatea în ceea ce privește respectul nu este importantă. În realitate, deși este esențial ca cei mici să arate respect părinților, această atitudine ar trebui să fie una reciprocă, bazată pe respectul și comunicarea respectuoasă în ambele sensuri.
„E bine. Este un lucru mic.”
„Nu, nu doare.”
„Nu e mare lucru.”
Anumiți părinți au tendința de a minimaliza gravitatea sau relevanța unei situații, crezând că astfel își pot consola copiii și pot diminua suferința sau anxietatea lor. Alții pot ignora sentimentele copilului pentru că, în opinia lor, problema este neînsemnată.
Cu toate acestea, realitatea poate fi cu totul alta față de intenția părinților. Invalidarea sentimentelor copiilor poate duce la dezechilibrarea emoțională. Tinerii aflați în perioada adolescenței, a căror stări emoționale sunt respinse în mod regulat de către părinți, sunt mai predispuși să dezvolte probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, și comportamente exteriorizate, precum agresivitatea. În loc să îi ajute să își gestioneze emoțiile, minimalizarea sau respingerea acestora poate amplifica dificultățile emoționale și poate agrava starea de bine a copiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil