Cum vorbim cu cei mici despre știri violente și frică. Sfaturi de la Urania Cremene

Urania Cremene, specialist în parenting, oferă sfaturi despre cum ar trebui abordate astfel de știri cu cei mici.

„Trăim vremuri în care copiii noștri află despre întunericul lumii înainte să apuce să creadă cu adevărat în lumină.
Mass shooting-uri, cazul Mario, dosarele Epstein și alte știri violente sau tulburătoare ajung la copiii noștri de multe ori înainte să ajungă la noi: aud o discuție în stația de autobuz, pe holurile școlii, la o mătușă acasă de la televizorul deschis non-stop în sufragerie, de la un coleg „mai mare” sau, desigur, în două click-uri pe telefon, dacă au acces la unul.
Întrebarea nu mai este:
„Oare vor auzi despre asta?”
ci:
„Când vor auzi… cu cine vor vorbi?”
Copiii noștri au o nevoie psihologică fundamentală: să se simtă în siguranță și să poată crede, în mod realist, că lumea este, în esență, un loc bun.
Nu perfect. Nu lipsit de pericole. Dar un loc în care binele există și în care și ei pot juca un rol.
Dacă nu vorbesc cu noi despre conținutul nepotrivit pe care l-au văzut, despre fricile lor, despre anxietate, nu înseamnă că nu le au.
Înseamnă, de cele mai multe ori, că:
- le e teamă de reacția noastră („o să mă certe, o să-mi ia telefonul”),
- nu vor să ne împovăreze („au destule pe cap”),
- au învățat, din experiență, că „nu are rost” (sunt minimalizați, moralizați, făcuți „prea sensibili” sau “prea mici” pentru astfel de discuții).
Copilul va veni la noi să ne spună: „Am văzut ceva ce m-a făcut să-mi fie frică” doar dacă, în mod repetat, a experimentat cu noi următoarele lucruri:
- Când amintesc despre o problemă grea pe care o am, părintele meu nu explodează.
- Nu mă face vinovat că am văzut.
- Nu îmi bagă frica și mai adânc în oase.
- Mă ascultă până la capăt.
- Îmi ia emoția în serios.
- Apoi mă ajută să înțeleg.
Nu avem cum să le controlăm tot universul informațional, oricât am vrea. Ce putem controla este calitatea spațiului în care ei revin după ce au ieșit în lume”, a transmis Urania Cremene.

Cum putem proceda

„Putem să le spunem, foarte direct: Este imposibil să nu dai, la un moment dat, de lucruri urâte, violente sau care te sperie - pe net, la școală, între prieteni. Când ți se întâmplă asta, nu ești în belea. Nu e vina ta. Te rog să vii la mine. Nu ca să te cert. Ca să pot fi lângă tine.. Să-ți explic ce se întâmplă şi să te-ajut să vezi întregul.”

Un copil care se simte în siguranță lângă părintele lui nu trăiește într-o bulă roz. El știe că există rău în lume. Doar că mai știe ceva: că nu e singur în fața lui, că e în siguranță şi că cei mai mulți oameni sunt buni.
Iar asta face toată diferența între a crește un copil paralizat de frică sau care normalizează violența, și un viitor adult care vede lumea cu luciditate, dar și cu încrederea că binele merită - și poate - să fie făcut.
Până la urmă, rolul nostru nu este doar să-i protejăm de ceea ce e mai rău în lume, ci să le arătăm, prin felul în care îi ascultăm, că și ei pot deveni parte din ceea ce este mai bun în ea”, a subliniat specialista în parenting.

CITEȘTE ȘI

Profesorii și părinții din Marea Britanie sunt îndemnați să vorbească cu copiii despre crimele lui Jeffrey Epstein