EXCLUSIV | Opriți smulgerea copiilor din brațe la intrarea în grădiniță! Mira Loghin explică secretul unei acomodări fără traume

Fiecare dimineață de toamnă aduce aceeași scenă sfâșietoare în fața ușilor închise: mânuțe agățate cu disperare de haine, strigăte neputincioase și mame care pleacă spre serviciu cu inima frântă, în timp ce funcționarii sistemului le spun „lasă-l, că se liniștește el după ce pleci”. În mintea adultului, grădinița este un tărâm colorat plin de jucării și promisiuni. Pentru cel mic, însă, este un cataclism interior. Copilul nu vede desenele vesele de pe pereți, el simte o groază: lumea lui sigură s-a evaporat într-o secundă, iar el rămâne prizonier printre chipuri complet străine.

Despre această ruptură brutală pe care multe familii o acceptă ca pe o normalitate crudă a vorbit Mira Loghin, autor de carte, fondatoare de grădiniță, trainer certificat în comunicare nonviolentă și specialist în educație timpurie. Invitată la emisiunea Părinți Prezenți, moderată de Loredana Iriciuc, redactor-șef PărințișiPitici.ro, experta a arătat de ce forțarea copilului peste prag lasă urme adânci și cum pot părinții să evite capcana unei despărțiri violente.

Experta, autoare a ghidului „Grădinița pentru totdeauna”, avertizează că fuga de lacrimile copilului și împingerea lui pe ușă trădează propria neputință a adultului de a sta alături de frica celui mic.

Cea mai gravă greșeală pe care o fac adulții este graba oarbă. Puțini știu că legislația și metodologiile educaționale, inclusiv în instituțiile de stat, prevăd o perioadă de acomodare treptată de două săptămâni. În loc să valorifice acest răgaz important, mulți părinți cedează presiunii și acceptă scena barbară în care copilul este smuls din brațele lor în cele ale unei educatoare pe care cel mic nu a văzut-o niciodată.

Mira Loghin a atras atenția asupra acestei opțiuni pe care familiile o trec cu vederea: „Este foarte normal ca un copil, în primele zile de grădiniță sau creșă, să plângă la despărțire în momentul în care părintele îl trece peste prag. De aceea există această perioadă de acomodare care e practicată inclusiv la grădinițele de stat. Nu știu dacă părinții știu despre asta, dar în mod normal fiecare grădiniță poate să asigure două săptămâni de tranziție copilului de la părinte la mediul social. Și asta înseamnă că nu mai e nevoie să mai împing copilul peste prag și să-l las sau să-l las să fie smuls în brațele educatoarei”.

De ce plânge copilul cu atâta disperare?

În societatea noastră persistă prejudecata toxică potrivit căreia preșcolarul „plânge de teatru” ca să obțină ce vrea. Mira Loghin dărâmă categoric acest mit periculos. Copilul nu pune la cale strategii, el trăiește o spaimă și își strigă nevoia disperată de siguranță într-un loc unde nu cunoaște pe nimeni.

Specialista a explicat ce se ascunde în spatele lacrimilor de la intrare.

„Plânsetul copilului la despărțire în primele zile de grădiniță nu este nici manipulare și nici semn că acolo s-ar putea întâmpla ceva nepotrivit pentru el. Este nevoia lui de conexiune și nevoia lui de predictibilitate. Ceea ce simte este frică, nesiguranță, pentru că acel mediu nu este deloc familiar, nu are acolo încă o relație cu cineva, nu are o persoană cu care poate să relaționeze, să-i ofere de exemplu coreglare, nu are un adult de încredere așa cum este mama sau tata sau bunica (depinde cine îl duce), și mediul este total străin și nefamiliar pentru el.

Deci plânsetul la despărțire nu este nici traumă, nu este nici dramă, ci este un semnal prin care copilul ne arată ce simte. Sentimentul lui atunci cel mai probabil este frică: «Îmi este frică, mama, și nu vreau să rămân aici. Este atât de necunoscut locul acesta, este urât, chiar dacă tu mi l-ai descris așa de frumos»”, spune Mira Loghin.

Iluzia „locului minunat” versus realitatea cruntă: greșeala promisiunilor false

Când părinții îi spun copilului că merge într-un „paradis al jucăriilor”, nu fac decât să îi adâncească neîncrederea. În ochii unui copil speriat, spațiul necunoscut este amenințător și urât, oricât de strălucitoare ar fi jucăriile de pe rafturi. Minciunile frumoase sau tentativele de a-i distrage atenția cu o jucărie nouă ori promisiunea unei recompense la plecare anulează sentimentele celui mic.

Secretul unei despărțiri fără sechele nu stă în trucuri ieftine, ci în capacitatea mamei sau a tatălui de a sta lângă copil și de a-i conține durerea fără panică. Specialista în educație timpurie a arătat ce înseamnă cu adevărat coreglarea emoțională:

„Unul dintre lucrurile cele mai importante este ca părintele să poată să-i asigure copilului în acele momente coreglare. Coreglare înseamnă să pot să fiu cu emoția lui; nu înseamnă nici să-l liniștesc, nu înseamnă nici să-i arăt «Uite ce desene frumoase sunt, uită-te la doamna ce drăguță este», deci să-i mut atenția către altceva.

Coreglare nu înseamnă nici să-i ofer o jucărie sau să-i promit că îl iau devreme și o să-l duc într-un loc minunat, ci pur și simplu să am tăria să rămân cu lacrimile lui, să-i validez frica și în timpul acesta să simt că fac ceea ce trebuie. Adică să rămân lângă copilul meu fără să-mi imaginez că cine știe ce îi fac eu sau cei de la grădiniță”.