7, 10 sau 16 ani. Este prea târziu să schimbi comportamentul copilului tău? Un psiholog răspunde

„Așa a fost mereu. Nu știu dacă mai putem schimba ceva acum”. „Când era mic, i-am făcut toate poftele și l-am răsfățat foarte mult, iar acum simțim că situația ne scapă de sub control”.

„Acestea sunt câteva dintre grijile pe care le aud frecvent părinții atunci când încep să își dea seama că anumite comportamente ale copilului nu reprezintă doar o etapă trecătoare. Poate răspunde urât, contestă constant regulile, suportă greu frustrarea, minte ca să evite consecințele, îi tratează pe ceilalți cu lipsă de respect sau pare că a învățat că, dacă insistă suficient, obține în cele din urmă ceea ce își dorește.

Atunci apare întrebarea: este prea târziu?

Răspunsul scurt este: nu. Totuși, nu ar fi realist să spunem că vârsta nu contează sau că orice comportament se poate schimba ușor. Copiii învață tipare de relaționare și de comportament prin experiențele lor. Cu cât un anumit tipar se repetă mai mult timp, cu atât devine mai stabil și poate fi mai greu de schimbat.

Vestea bună este că, dacă un copil a învățat un anumit tipar, poate învăța și un altul”, spune psihologul Jennifer Delgado în rubricile SerPadres.

Copilul tău nu „este așa”. A învățat să se comporte așa

Unul dintre primele lucruri pe care un psiholog le discută cu părinții este felul în care aceștia vorbesc despre comportamentul copilului. Nu este același lucru să spui „copilul meu este sfidător” și să spui „copilul meu are multe comportamente sfidătoare”.

Diferența contează din punct de vedere psihologic. Prima formulare transformă un comportament într-o trăsătură a personalității copilului. A doua îl privește ca pe un comportament care apare într-un anumit context și care se poate schimba. Asta nu înseamnă că trebuie să justifici comportamentele nepotrivite. Este important însă să înțelegi contextul și cauza lor.

Dacă un copil își gestionează greu frustrarea, acest lucru nu înseamnă că îi permiți să jignească atunci când se enervează. Dacă are nevoie de mai multă autonomie, asta nu înseamnă că îi permiți să ignore constant regulile familiei.

În general, părinții au nevoie să înțeleagă un lucru important: copilul lor nu „este rău” și nu „este imposibil”. El a învățat anumite comportamente.

Tiparele de comportament se formează din mai mulți factori. Temperamentul copilului contează. Experiențele sale contează. Mediul în care crește contează. Contează și felul în care reacționează adulții din jurul lui. Uneori, fără să își dea seama, părinții ajung să consolideze exact comportamentul pe care vor să îl oprească.

De exemplu, cedează după o criză de furie doar pentru ca micuțul să nu mai insiste. Îi acordă atenție atunci când țipă, pentru că acesta pare singurul mod prin care copilul îi ascultă. Evită anumite situații pentru a preveni o ceartă. Copilul învață astfel că strategia lui funcționează. Vestea bună este că, dacă a învățat un comportament, îl poate înlocui cu unul mai potrivit. Schimbarea nu apare imediat și nu este întotdeauna simplă, dar este posibilă.

Când devine comportamentul copilului un motiv de îngrijorare?

Nu orice comportament dificil are nevoie de intervenție psihologică. Copiii se enervează. Contestă reguli. Mint uneori. Testează limitele. Trec prin perioade în care par mai greu de gestionat. Copilăria și adolescența presupun învățarea autocontrolului, tolerarea frustrării și adaptarea la relațiile cu ceilalți. Important este să urmărești tiparul.

Merită să acorzi mai multă atenție situației atunci când:

-comportamentul apare frecvent;

-apare în mai multe contexte;

-provoacă probleme importante acasă sau la școală;

-afectează relațiile copilului cu alte persoane;

-devine mai intens pe măsură ce trece timpul.

Este important să fii atent și atunci când metodele pe care le folosești în mod obișnuit pentru a opri comportamentele dificile nu mai funcționează.

Un alt semnal apare atunci când familia începe să își schimbe viața doar pentru a evita crizele de furie, certurile sau conflictele cu copilul. În astfel de situații, problema poate depăși o simplă „perioadă proastă”, iar sprijinul unui psiholog poate ajuta familia să înțeleagă ce se întâmplă și ce poate schimba.

Problemele de comportament se pot reduce atunci când părinții schimbă anumite practici educaționale și felul în care interacționează cu copilul.

Un studiu realizat la Universitatea Bangor din Țara Galilor, la care au participat 153 de părinți ai unor copii mici cu risc de probleme de comportament, a arătat îmbunătățiri semnificative după o intervenție adresată părinților. Aceste schimbări s-au menținut și în perioada de monitorizare.

Dar dacă are 12, 14 sau 16 ani?

Adolescența îi poate face pe unii părinți să se simtă neputincioși.

„Acum nu mă mai ascultă”, spun frecvent părinții.

Totuși, faptul că adolescentul are mai multă autonomie nu înseamnă că influența părinților dispare. Se schimbă însă modul în care părintele își exercită influența.

Când copilul este mic, părintele poate controla o mare parte din mediul în care acesta trăiește. Programul, activitățile, timpul petrecut în fața ecranelor, deplasările și rutinele sunt, în mare parte, decizii ale adulților. În adolescență, acest nivel de control scade. Devine mai important să lucrezi cu reguli clare, acorduri, consecințe previzibile, responsabilitate și dialog. Asta nu înseamnă că trebuie să confunzi negocierea cu renunțarea la autoritatea părintească. Adolescentul poate participa la anumite decizii ale familiei și își poate exprima dezacordul. Asta nu înseamnă că toate regulile casei devin negociabile.

Dacă un anumit comportament i-a adus beneficii copilului timp de mai mulți ani, este posibil să nu dispară imediat după ce stabilești o regulă nouă. De exemplu, dacă adolescentul obține ceea ce vrea după o ceartă lungă sau după ce ridică vocea, este posibil să continue să folosească aceeași strategie. Uneori, când părintele schimbă regula și începe să fie consecvent, rezistența copilului poate crește pentru o perioadă. De aceea, consecvența contează.

Începe cu cele mai importante comportamente

Una dintre cele mai frecvente greșeli apare atunci când părinții decid să pună limite după o perioadă lungă de permisivitate și încearcă să schimbe totul dintr-o dată: „De mâine nu mai țipăm, nu mai răspundem urât, nu mai stăm pe telefon până târziu, nu ne mai trezim la prânz și trebuie să ne strângem camera”.

Este ușor de înțeles de ce un părinte ajunge la această reacție. După multe luni sau ani de conflicte, apare dorința de a pune ordine cât mai repede. Totuși, pentru ca schimbarea să funcționeze, este mai util să începi cu două sau trei comportamente concrete. Alege-le pe cele care creează cele mai mari probleme în familie. Astfel, schimbarea nu pare atât de radicală, iar copilul are șanse mai mari să o accepte.

În loc să îi spui copilului „trebuie să îți schimbi atitudinea”, formulează regula clar. Poți spune: „Nu ai voie să îi insulți pe ceilalți”. Regulile trebuie să fie clare. Consecințele trebuie să fie proporționale și previzibile. Scopul nu este să pedepsești mai mult. Scopul este să nu mai iei decizii diferite de la o situație la alta.

Observă și schimbările pozitive

Este important să observi și ceea ce copilul face bine. În viața de zi cu zi, părinții se concentrează adesea pe comportamentele pe care vor să le oprească. Astfel, momentele în care copilul reușește să reacționeze diferit trec neobservate. Dacă un copil răspunde de obicei urât, dar într-o zi se oprește, își corectează tonul sau își exprimă furia fără să jignească, spune-i că ai observat. Nu trebuie să îl recompensezi pentru fiecare comportament potrivit.

Îl ajuți să observe ce a făcut diferit și să înțeleagă că poate gestiona situația și printr-o altă strategie. 

Nu este niciodată prea târziu, dar nu este bine să aștepți prea mult

Poate că aceasta este cea mai importantă idee pentru orice părinte: nu este prea târziu să schimbi o dinamică de familie sau un comportament dificil, dar nu ai niciun avantaj dacă aștepți ca problema să devină mai gravă. Dacă un anumit comportament al copilului începe să te îngrijoreze, nu aștepta ca acesta să crească și nici nu aștepta momentul perfect pentru a interveni.

Întreabă-te ce tipar menține situația și ce poți face diferit. Nu poți schimba trecutul, dar poți schimba anii care urmează. Poți începe să stabilești limite acolo unde înainte nu existau. Poți înceta să consolidezi anumite comportamente. Îți poți învăța copilul strategii alternative. Poți cere ajutor atunci când simți că nu mai știi ce să faci.

Poți începe la 6 ani, la 12 ani sau la 16 ani. Vârsta schimbă strategia, dar nu elimină posibilitatea schimbării.