Părinți și pitici Părinți prezenți „Ritualul porții de flori”. Mira Loghin: E vital ca micuții să încheie emoțional etapa grădiniței înainte de a păși la școală

„Ritualul porții de flori”. Mira Loghin: E vital ca micuții să încheie emoțional etapa grădiniței înainte de a păși la școală

„Ritualul poții de flori”. Mira Loghin: E vital ca micuții să încheie emoțional etapa grădiniței înainte de a păși la școală / FOTO ILUSTRATIV: magnific.com @oksix
Adulții au adesea o tendință puternică de a grăbi tranzițiile, dorind să treacă rapid de la o etapă finalizată la următoarea provocare. Această grabă ascunde, de fapt, propria dificultate a adulților de a gestiona nostalgia și tristețea despărțirii. Cu toate acestea, pentru un copil, a încheia corect o etapă reprezintă o necesitate psihologică fundamentală.

„Eu cred că este fundamental. Noi adulții avem tendința să grăbim lucrurile: gata, gata, am terminat cu o etapă, mergem la următoarea. Cumva știu de ce avem această tendință: pentru că și nouă adulților ne este greu să ne despărțim, pentru că de multe ori apare nostalgia, apare tristețea și ne este greu să facem față acestor emoții în fața copilului.

Însă procesul de încheiere, tranziția către școală presupune a încheia o etapă și, ca să închei această etapă și să te pregătești pentru următoarea, înseamnă: unu, să ai timp să te desparți de comunitatea în care ai fost – copii, educatori, doamnă de serviciu, de la catering, secretara, toată lumea din grădiniță, camera în care te-ai jucat, jucărelele, cuburile, colegii tăi, fiecare coleg cu care ai fost la grădiniță”, explică Mira Loghin, specialist în educație timpurie, trainer internațional în comunicare nonviolentă, autor de carte, fondator grădiniță, la Părinți Prezenți, o emisiune marca PărințișiPitici.ro.

Ritualul trecerii pe sub poarta de flori

În grădinița fondată de ea, Mira Loghin a implementat un ritual inspirat din tradițiile de trecere (cum ar fi botezul, unde copilul este trecut peste prag). Acest moment simbolic marchează în mintea copilului și a părintelui pragul dintre statutul de preșcolar și cel de școlar.

„Să ai posibilitatea ca educatorul să-și ia revedere de la tine, să te poată privi în ochi, să se lase la nivelul tău, să-ți spună ce ai însemnat tu pentru el în această perioadă și mai ales cum te-a văzut crescând, ce abilități ai tu astăzi pentru școală și cum pleci în lume.

De exemplu, în grădinița pe care eu am fondat-o avem un ritual în acest sens, la acest eveniment de tranziție, în care trecem copilul pe sub o poartă de flori și îi spunem părintelui: 'Mi-ai adus un copil de grădiniță și-ți dau unul de școală'. Și uite, în timp ce vorbesc mi-e... îmi vin lacrimi, pentru că în fiecare an școlar când facem asta e atât de puternic, pentru că chiar devii conștient, odată tu ca părinte că copilul tău trece într-o altă etapă de viață și aia rămâne în spate, iar tu ca educator, când îl vezi trecând prin poarta aceea de la tine către părinte, știi că ți-ai încheiat un ciclu...", povestește specialista în educație timpurie.

De ce avem nevoie de tristețe și nostalgie la finalul ciclurilor?

Mira Loghin pledează pentru acceptarea deplină a emoțiilor inconfortabile care vin odată cu despărțirile. Închiderea conștientă a etapelor de viață (care adesea urmează cicluri de șapte ani) necesită un spațiu pentru exprimarea tristeții, astfel încât copilul să poată păși curat și încrezător în noul său univers.

„Este atât de important în viețile noastre de viitori adulți, și vorbesc aici iată de ciclurile acestea din șapte în șapte ani, da, să le încheiem, să plângem, să fim triști, să fim nostalgici în acele momente de despărțire, ca apoi să ni se scuture toate lacrimile și să mergem cu zâmbetul și cu încredere în față și să ne putem uita la această perioadă cu nostalgie, pentru că acea perioadă a crescut cei primii șapte ani din viața noastră, care sunt fundația vieții.

Așadar, da, dincolo de orice serbări în care copiii ajung pe scenă și arată cât de multe poezii frumoase au învățat sau mișcări, mie mi se pare acest ritual de luat la revedere în intimitatea grupului, cu cei cinci-șase copii cu care copilul tău pleacă la școală, cu trei părinți, cu cinci părinți, cu bunica, cu comunitatea mică, casa mică... cu aia pleacă copilul în suflet”, susține Mira Loghin.

URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL:

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri