Când se apropie ultimul an de grădiniță, în multe familii se instalează pe nesimțite o stare de alertă generală. Părinții încep să numere febril literele pe care le recunoaște cel mic, adună teancuri de caiete cu exerciții grafice și măsoară valoarea copilului în milimetri de contur respectat fără greșeală. Frica de a nu fi „rămași în urmă” transformă joaca firească a copilăriei într-un antrenament pentru școală. Numai că, în spatele unui teanc de fișe completate impecabil, se ascund adesea copii copleșiți, incapabili să ceară o cană cu apă sau să spună ce îi doare.
Mira Loghin, autor de carte, fondatoare de grădiniță, trainer certificat în comunicare nonviolentă și specialist în educație timpurie, trage o linie între ambițiile oarbe ale adulților și nevoile unui copil de 5-6 ani. Într-un sistem tentat să fabrice mici roboți ascultători, salvarea viitorului școlar stă în cu totul alte deprinderi.
„Pregătirea școlarului sau viitorului școlar, să-i spun așa, nu se face prin modalitatea: Dragi copii, anul acesta o să ne pregătim pentru școală pentru că voi o să mergeți la școală și o să facem mai multe fișe, o să colorăm mai mult, o să desenăm mai mult și o să ne pregătim pentru că, știți, o să faceți bastonașe”, spune autoarea ghidului „Grădinița pentru totdeauna” la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Un educator autentic nu transformă grupa mare într-o copie tristă a unei săli de clasă tradiționale, ci clădește discret, prin fiecare interacțiune, siguranța de care cel mic are nevoie:
„Am activități în acest an care îi antrenează aceste abilități. Nu este obligatoriu să mă apuc și să-i spun astăzi că predăm intrarea viitorului școlar în clasa zero. Nu, eu ca educator am nevoie să știu ce urmăresc și cum îl ajută pe acest copil să plece la școală”, explică Mira Loghin.
Performanța academică forțată înainte de vreme este o iluzie scumpă. La 6 ani, creierul nu are nevoie de memorare pe de rost. Are nevoie de experiențe palpabile, de prietenie și de bucuria de a duce o idee proprie până la capăt. Degeaba știe un elev să scrie cuvinte întregi dacă plânge neajutorat când scapă un creion pe jos sau dacă refuză să împartă o bucată de plastilină cu colegul de bancă.
Mira Loghin redefinește temelia pe care ar trebui să pășească orice copil în clasa zero:
„Pregătirea pentru școala copilului înseamnă ce? Capacitatea de a lucra în echipă cu alți copii, de a putea să ducă un proiect cap-coadă singur, de a putea să ducă un proiect cap-coadă împreună cu alți copii, de a avea o viziune și a pune-o în practică - de exemplu, să desenezi ceva și apoi din desenul acela să coși o traistă sau un alt obiect. Nu mai vorbesc de partea de limbaj, să recunoască cuvintele sau anumite sunete, însă să-l am pregătit pentru etapa asta de școală înseamnă activități care îi antrenează aceste abilități”.
Când trece pragul școlii, universul protector de la grădiniță se evaporă. Învățătorul are în grijă peste douăzeci de suflete, iar atenția nu se mai împarte la fel de ușor. Copilul lăsat fără o voce proprie devine vulnerabil: nu îndrăznește să spună că nu a înțeles o cerință, rabdă de sete sau acceptă să-i fie încălcat spațiul personal doar de teama de a nu supăra.
Specialista arată de ce puterea de a-și exprima limitele este scutul de care fiecare copil are nevoie.
„Și un lucru foarte important pe care eu îl consider foarte important este: unul, să știe să ceară; doi, să știe să spună DA sau NU; să aibă o atitudine de a ajuta, de a contribui la binele celorlalți, de a-și aduce aportul, contribuția, și de a putea recunoaște ce trăiește în acel moment -Sunt trist, sunt supărat - și să fie deschis să găsească împreună cu ceilalți și alte strategii pentru nevoile lui”, spune Mira Loghin.
Adevărata cumpănă din clasa pregătitoare nu o reprezintă dificultatea manualelor, ci răceala unui mecanism care măsoară exclusiv note, calificative și conformism. Când toată lumea din jur așteaptă doar performanță, inima copilului rămâne adesea pe dinafară.
„Pentru că când mergi la școală este mai dificil să primești, să zic, grijă și atenție pentru partea asta. Nu că n-ar fi necesar, este foarte necesar, dar știu că este mult mai greu să primești atenție și grijă pentru partea ta emoțională când toată lumea se uită doar cât de mult vei acumula tu și cât de mult bine vei face toate acele cerințe”, explică Mira Loghin.
Părinții uită adesea că au în față un pui de om aflat abia la primii pași prin lume, nu un adult în miniatură obligat să funcționeze impecabil încă din prima secundă. Mira Loghin readuce zâmbetul și bunul-simț în această ecuație plină de tensiune:
„Uneori râzi, și de ce? Pentru că părinții își doresc atât de mult de la copiii lor încât uită că ei sunt într-un proces de învățare! Dacă am putea să aducem pe lume niște copii care să știe să vorbească, să se gestioneze din prima, să fie minunați la școală din primul an, ar fi extraordinar, dar mă întreb ce am mai face noi atunci? Nu ne-am plictisi oare?”
Înainte să numărăm paginile completate din caietele speciale, merită să ne privim copiii în ochi. În prima zi de școală, mai important decât un rucsac plin cu fișe este curajul micuțului de a ridica mâna fără frică, de a zâmbi colegului de lângă el și de a ști că, indiferent de greșelile de pe hârtie, acasă îl așteaptă doi brațe calde, nu doi judecători aspri.
