„Iar plânge!” Orice părinte a trecut prin asta: sentimentul copleșitor de frustrare, îngrijorare și oboseală care apare atunci când micuțul tău izbucnește în plâns din cauza celor mai mici neplăceri. Fie că e vorba de o jucărie pierdută sau de o cină puțin prea rumenită, pentru ei, lumea pare să se prăbușească în acele momente. Îți sună cunoscut? Poți fi sigur că nu ești singurul!
Specialiștii susțin că există șapte motive pentru care copilul tău pare să aibă crize de plâns pentru fiecare lucru mic.
Sensibilitatea la stres se referă la abilitatea copilului de a face față stresului sau disconfortului fără a fi depășit de acesta. Un copil cu o toleranță scăzută la stres are o probabilitate mai mare de a se simți supărat sau copleșit în fața provocărilor, schimbărilor sau evenimentelor neașteptate, ceea ce poate duce la episoade mai frecvente de plâns sau crize de furie.
Intensitatea emoțională se referă la modul în care un individ reacționează puternic la factorii declanșatori din mediul înconjurător. Un copil cu o sensibilitate emoțională ridicată poate fi mai receptiv la stimuli și poate experimenta o gamă mai largă de sentimente negative.
Un eveniment similar poate avea un impact mai profund asupra unui astfel de copil sau poate stârni o intensitate emoțională mai mare decât în cazul altor copii de vârsta sa.
Controlul emoțional se referă la abilitatea de a gestiona și stăpâni răspunsurile emoționale în fața diferitelor situații. Această capacitate implică recunoașterea emoțiilor, înțelegerea surselor acestora, alegerea modalităților adecvate de exprimare a acestora și ajustarea lor pentru a restabili un echilibru emoțional.
Copiii care încă nu au dezvoltat abilități solide de control emoțional pot întâmpina dificultăți în gestionarea propriilor sentimente.
Micuții pot da semnale de alarmă sub formă de plâns atunci când resimt disconfort fizic, precum foame, lipsă de somn, scutec ud, dureri de dentiție, alergii sau alte afecțiuni.
De multe ori, ei nu au abilitățile lingvistice dezvoltate pentru a-și exprima direct disconfortul, astfel că plânsul devine modul lor de a cere ajutor și atenție.
Uneori, copiii se pot simți copleșiți de excesul de stimuli senzoriali, precum zgomote puternice, lumină intensă sau chiar aglomerația dintr-un mediu agitat.
Acest exces de stimulare poate duce la reacții de plâns, care reprezintă o modalitate de a-și exprima disconfortul.
Mai mult, copiii extrem de sensibili au o probabilitate crescută de a deveni suprastimulați în astfel de situații.
Pentru anumiți copii, capacitatea lor de a-și exprima nevoile este afectată de întârzierea în dezvoltarea limbajului.
Această frustrare, determinată de incapacitatea de a comunica eficient sau de a fi înțeleși, poate declanșa lacrimi și disconfort.
Plânsul constant poate adesea semnala prezența unei afecțiuni mai grave, precum depresia.
SURSA FOTO: freepik.com @chernikovatv
Există numeroase emoții care pot declanșa plânsul, dar cel mai frecvent, copiii simt o stare de neputință sau de neajutorare. Atunci când certăm, pedepsim sau încercăm să împiedicăm copilul să-și exprime tristețea, le transmitem că sentimentele lor sunt „greșite”.
Interzicerea emoțiilor negative face ca cei mici să se simtă nu doar neputincioși, ci și greșiți pentru starea lor emoțională. Aceasta nu îi ajută să dezvolte o gestionare sănătoasă a emoțiilor.
Atunci când ignori sau minimalizezi sentimentele copilului tău sau reduci importanța a ceea ce i-a adus lacrimile, trimiți un mesaj care sugerează că emoțiile lor nu sunt nici importante, nici corecte. Copiii ale căror emoții sunt respinse de părinții lor tind să aibă o reglare deficitară a sentimentelor și pot întâmpina mai multe dificultăți comportamentale.
Tu și copilul tău aveți perspective și nevoi distincte, datorate etapelor diferite ale vieții în care vă aflați. Este improductiv să impui criteriile tale cu privire la ce ar trebui să determine plânsul copilului tău. Ignorarea sentimentelor nu îl va ajuta să învețe sau să se dezvolte.
Mulți părinți greșesc când consideră că plânsul înseamnă singura problemă ce trebuie rezolvată. Este simplu să cădem în capcana gândirii că totul va fi bine dacă reușim să oprim lacrimile.
Cu toate acestea, plânsul nu reprezintă problema principală. El este doar un semn al unor emoții mai profunde, care au la bază altceva. În loc să vă concentrați exclusiv pe potolirea plânsului, încercați să înțelegeți și să abordați ceea ce stă în spatele disconfortului copilului.
Această abordare vă permite să ajungeți la rădăcina problemei și să oferiți sprijin adecvat.
Pentru părinți, poate fi dificil să își vadă copilul supărat și să trăiască împreună cu ei acele momente. Este normal să resimțiți o gamă variată de emoții în astfel de situații. În momentele de cumpănă emoțională, este important să rămâneți calmi și să vă controlați sentimentele, astfel încât copilul să se simtă în siguranță și susținut, și să aibă un exemplu pozitiv de urmat.
SURSA FOTO: freepik.com @mashasay
Recunoașterea și validarea emoțiilor copilului sunt aspecte esențiale pentru dezvoltarea unui sentiment de valoare de sine și pentru înțelegerea emoțională. Prin validare, le asigurați copiilor că sentimentele lor sunt legitime, că sunt auzite și că înțelegerea este acordată. Acest lucru contribuie la dezvoltarea abilităților de autoreglare.
Validarea nu înseamnă neapărat că sunteți de acord cu sentimentele sau perspectivele lor. Este important să arătați empatie și înțelegere fără a vă asuma că sunteți de acord cu totul.
Această abordare echilibrată ajută copiii să se simtă apreciați și sprijiniți, promovând o relație deschisă și bazată pe încredere. Iată câteva exemple de cum puteți valida sentimentele copilului când aceștia plâng din cauza unor probleme aparent minore:
„Înțeleg că ești supărat că jucăria ți s-a stricat. Este în regulă să te simți trist din cauza asta.”
„Este frustrant că înghețata ți-a căzut pe jos. Aș simți la fel!”
„Se pare că ești foarte dezamăgit că nu putem merge la parc astăzi. Vremea ploioasă poate fi o dezamăgire.”
„Pot vedea că te simți rănit că prietenul tău nu te-a invitat. Este în regulă să te simți astfel.”
„Se pare că ești extrem de supărat că ai pierdut meciul acela. Situațiile în care lucrurile nu merg așa cum ne dorim pot fi dificile.”
„Înțeleg că ești trist că ai ratat episodul din desene pe care doreai să-l vezi. Haide să încercăm să găsim un alt moment pentru a-l urmări împreună.”
Aceste răspunsuri validează sentimentele copiilor, oferindu-le înțelegere și empatie, chiar și în fața unor probleme care pentru adulți ar putea părea minore.
După ce ați validat sentimentele copilului, evitați să revocați această validare. O greșeală obișnuită pe care o fac părinții este să urmărească validarea cu un „dar”.
De exemplu, evitați să spuneți: „Înțeleg că ești supărat, dar nu ar trebui să te simți astfel. Mai bine ar trebui să simți...” Aceasta este ca și cum le-ați recunoaște sentimentele doar pentru a le respinge în fraza următoare. Această abordare poate fi confuză și dureroasă pentru copii.
În schimb, mențineți validarea în mod consecvent, permițând copilului să-și proceseze emoțiile intense fără a se simți judecați sau neînțeleși.
Asigurați-vă că micuțul beneficiază de suficient somn. Copiii sunt, de obicei, într-o dispoziție mai bună și mai puțin predispuși la manifestări emoționale intense atunci când sunt bine odihniți.
În plus, nu neglijați aspectele legate de alimentație și pauze. Asigurarea unei hrăniri corespunzătoare, acordarea de pauze sau crearea unui moment de liniște în timpul zilei pot ajuta la prevenirea episoadelor emoționale intense.
Studiile au evidențiat că micuții tind să gestioneze mai eficient emoțiile atunci când părinții lor sunt deschiși cu privire la propriile lor sentimente și le discută într-un mod pozitiv.
Atunci când părinții oferă un exemplu pozitiv prin exprimarea și gestionarea sănătoasă a propriilor lor emoții, copiii sunt mai inclinați să adopte aceeași abordare, învățând din observarea și ascultarea părinților lor.
Copilul tău nu trebuie să se simtă vinovat din punct de vedere emoțional pentru caracteristici precum toleranța redusă la stres sau sensibilitate crescută. Multe dintre aceste trăsături sunt rezultatul factorilor genetici și sunt dincolo de controlul lor.
Nu există defecte la copilul tău și nu este necesară nicio „corecție” sau „remediere”. În schimb, concentrează-te pe ajutarea lor în dezvoltarea rezilienței și a abilităților emoționale necesare pentru a face față provocărilor vieții.
Această evoluție este o parte naturală a dezvoltării copilului. Copilul tău este perfect așa cum este, la fel ca toți ceilalți copii.
Dacă aveți motive să suspectați că copilul ar putea suferi de depresie sau alte probleme mai complexe, căutați sprijin de la un specialist în sănătatea mintală cât mai rapid posibil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil