Parentingul care susține autonomia contribuie la bunăstarea generală a copilului.
Se pare că ne confruntăm cu o criză a independenței în copilărie. Un studiu recent, publicat în Jurnalul de Pediatrie, a atras atenția prin dovezile ce arată o legătură între lipsa de independență a copiilor din prezent și creșterea problemelor de sănătate mintală.
Un sondaj realizat în octombrie la un spital de copii arată că părinții cred că le oferă copiilor mai multă independență decât o fac în realitate.
Din fericire, o abordare pe termen lung, numită parenting care susține autonomia, le oferă părinților o soluție realistă, bazată pe dovezi, pentru a crește copii mai independenți. Acest cadru nu presupune doar așteptarea independenței și exprimarea încrederii în abilitățile copilului, ci ne ajută să formăm acel tip de persoană la care aspiră cei mai mulți părinți: un individ care știe cine este și are control asupra propriei vieți.
Conform teoriei autodeterminării, trei nevoi umane fundamentale trebuie îndeplinite pentru bunăstarea generală: autonomia, competența și relațiile. Parentingul care susține autonomia răspunde acestor nevoi la copii. În schimb, nerespectarea acestor nevoi îi poate expune pe copii la riscul apariției unor probleme psihologice și comportamentale.
Când aceste nevoi sunt împlinite, simțim „satisfacția nevoilor”; când nu sunt împlinite, apare „frustrarea nevoilor”. Parentingul reprezintă o tensiune constantă între cele două, mai ales când nevoile părintelui diferă de cele ale copilului.
Cu alte cuvinte, cu toții ne dorim să fim competenți, să avem conexiuni sociale și să fim responsabili de noi înșine. Cei care au avut un copil mic probabil vor fi de acord că aceste dorințe sunt esențiale pentru natura umană.
SURSA FOTO: pxhere.com @PxHere
Se poate susține că impulsul pentru autonomie stă la baza multor conflicte dintre părinți și copii, de la copilărie până la adolescență. Noi, ca părinți, vrem să ne păstrăm autoritatea și controlul, în timp ce copiii noștri își doresc propria lor autonomie. Credem că suntem la conducere sau că ar trebui să fim, în timp ce copiii noștri trăiesc constant cu dorința de a avea mai multă responsabilitate decât le oferim.
„Nu voi uita niciodată când l-am întrebat pe copilul meu de 2 ani: `cine e șeful aici?`, iar el s-a așezat prompt pe podeaua bucătăriei și a făcut pipi. Am primit răspunsul meu”, susține psihologul pentru copii Emily Edlynn în rubricile psychologytoday.com.
În cadrul familiei există loc pentru o structură naturală a puterii, iar, având în vedere că adulții sunt presupus mai înțelepți și mai capabili, este firesc ca aceștia să stabilească limite, ca parte esențială a educării copiilor. Totuși, putem menține această ierarhie în timp ce încurajăm și cultivăm sentimentul de autonomie al copiilor noștri, atât în familie, cât și în lume.
Cercetările au arătat în mod repetat că acest sentiment de autonomie și autoguvernare este esențial pentru bunăstarea generală și pentru o funcționare psihologică pozitivă în etapele de dezvoltare.
Autonomia, conform cercetărilor asupra diferitelor vârste și situații, reprezintă o combinație puternică între motivația internă, libertatea personală de a fi tu însuți, cunoașterea propriului sine autentic și acționarea cu un simț profund al responsabilității față de ceilalți.
Nu este de mirare că persoanele care se simt mai autonome raportează constant o stimă de sine mai ridicată, o mai mare autoactualizare, o integrare mai puternică a personalității lor (cheia pentru cunoașterea adevăratului sine), rezultate mai pozitive asupra sănătății mintale și o mai mare satisfacție în relațiile interpersonale.
Sentimentul de competență întărește motivația intrinsecă, care stă la baza dezvoltării abilităților și, în cele din urmă, a autonomiei. Cercetările arată că motivația intrinsecă contribuie la o rezolvare optimă a problemelor și la o performanță mai bună.
Înțelegerea a ceea ce trebuie făcut și cum să se realizeze acest lucru (de exemplu, dezvoltarea unei noi abilități), combinată cu sentimentul de competență, conduce la o motivație intrinsecă mai mare. Este un ciclu pozitiv și puternic care poate deveni motorul dezvoltării abilităților, ca parte a unei creșteri sănătoase a copilului.
Sarcina noastră este să le oferim copiilor oportunitatea de a face lucruri singuri (cu sprijin, adică să îi împingem ușor spre ceea ce pot deja să facă, astfel încât să-și dezvolte în continuare abilitățile, dar cu așteptări adaptate nivelului lor de pregătire).
Acest lucru presupune să le permitem să facă greșeli și să tolerăm disconfortul pe care îl simțim atunci când eșuează, altfel riscăm să le facem un deserviciu pe termen lung.
Relația este, probabil, cea mai profundă componentă psihologică a experienței umane: sentimentul de apartenență. Acest sentiment a fost recunoscut drept esențial pentru bunăstare, iar lipsa lui este asociată cu probleme grave, cum ar fi implicarea în bande, depresia sau violența.
În relația părinte-copil, privită ca fundament al relațiilor viitoare, părinții creează inițial acest sentiment de apartenență și conexiune în familie. Copiii care se simt acceptați de părinți și integrați în familie au demonstrat o mai mare rezistență la stres și o mai bună adaptare la viață.
Majoritatea dintre noi își doresc să construiască relații apropiate, de încredere și sigure cu copiii lor; însă acest lucru nu se întâmplă magic, ca urmare a unei simple dorințe. Este nevoie de efort constant în viața de zi cu zi a unui părinte, dar rezultatele sunt incontestabile, având în vedere cât de vitală este această legătură pentru dezvoltarea și sănătatea optimă a copilului.
De fapt, relația trebuie să fie solidă pentru ca restul să funcționeze. Relațiile puternice și conectate permit copilului să-și dezvolte un sentiment de sine într-un mediu sigur. În calitate de „agenți de socializare” principali, părinții pot aplica zilnic strategii care să faciliteze atât autonomia, cât și competența, contribuind astfel la dezvoltarea pe termen lung a copiilor.
„Imaginează-ți viitorul: copiii tăi își spală singuri rufele, pregătesc cina pentru familie, își amintesc să aducă la școală tot ce le trebuie, își fac bagajele pentru vacanță și îți povestesc cum au rezolvat un conflict cu cel mai bun prieten. Gândește-te la ușurarea pe care o vei simți, scăpat de presiunea de a te ocupa, a gândi și a-ți aminti pentru ei de toate, și la mândria de a-i vedea cum își preiau controlul asupra vieții, pas cu pas, în evoluția lor”, susține psihologul.
Acum „imaginează-ți că, pe măsură ce această autosuficiență prinde contur într-un mediu familial care susține autonomia, totul transcende simpla rutină zilnică. Copilul tău începe să își descopere sinele autentic, să-și definească cine vrea să fie în lume, în termenii săi. Ei își dezvoltă independența și autonomia, pregătindu-se pentru întreaga viață”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil