Mulți dintre noi se bucură în fiecare decembrie de cântece, de atmosfera de sărbătoare, de colinde, dar de unde provine această tradiție?
Termenul „carol” provine din vechea expresie franceză carole, care desemna o „dans‑în‑cerc” (dans circular) însoţit de cântece. Deci la origine, “carol” nu era neapărat legat de Crăciun sau de religie, era un cântec popular, adesea dansant, folosit la diverse sărbători de sezon, nu doar la iarnă.
În perioada medievală (aproximativ între secolele XIV‑XV), colindele erau frecvent folosite ca melodii populare, cu texte care alternau strofe şi refren (“burden + verse + burden …”), structură ce a definit ce înseamnă carol într‑o accepţiune muzicală clasica.
Multe dintre piesele ce azi sunt asociate cu Crăciunul provin din acea epocă, deși adesea au suferit transformări majore, fie la versuri, fie la melodie, fie la contextul de interpretare.
SURSA FOTO: Freepik.com@nattysiri
Pe măsură ce creștinismul s‑a răspândit, tradiţiile păgâne ori populare, cum erau colindele/dansurile de sezon, au fost adaptate de Biserică și de comunităţi, transformându‑se, în timp, în cântece religioase sau festive care sărbătoreau naşterea lui Iisus.
Totuşi, multe dintre colindele medievale erau scrise în latină — o limbă greu accesibilă omului de rând, ceea ce a limitat participarea largă. Abia în secolul al XIII‑lea, cu iniţiative precum cele ale Francisc de Assisi care a favorizat folosirea limbilor locale în cântece de Naștere și piese de Crăciun (nativităţi), colindele au devenit accesibile oamenilor de rând, ajungând să fie cântate în limbile locale, la sate sau în orașe.
După un declin, accentuat în anumite perioade, când cântecele religioase sau festive erau ignorate ori chiar interzise, tradiția colindatului a fost reînviată în secolul al XIX‑lea. Victorienii au redescoperit colindele, le-au adaptat, au compus altele noi, astfel încât forma pe care o cunoaştem azi să prindă viaţă.
Un moment important pentru colinde a fost organizarea primului serviciu oficial de colinde (carol service) la Truro Cathedral în 1880. Această formă de ceremonie muzicală a început să definească Crăciunul în biserici și comunități, popularizând repertoriul de colinde, atât vechi, cât și noi.
Tot atunci, cântece și colinde, cu texte adaptate și melodii aranjate, au început să fie tipărite, puse în cărți de cântece, astfel încât familiile să le poată cânta acasă, creând o nouă tradiţie domestică.
SURSA FOTO: Freepik.com@freepik
Cântatul de colinde oferă un sentiment puternic de comunitate și comuniune. Faptul că oamenii se adună, la biserică, la concerte, pe străzi sau acasă, să cânte împreună transmite bucurie, speranță și o stare de apartenență, mai ales într‑o perioadă rece și întunecată a anului. Aşa cum observă muzicienii și istorici ai muzicii, “carolingul” reunește oamenii, creează un sentiment de căldură și împărtășire.
Pentru multe persoane, colindele nu mai sunt doar cântece religioase sunt simboluri ale sărbătorii, ale tradiţiei, ale copilăriei și ale familiei. Chiar dacă mesajul religios este prezent, melodiile evocă mai ales emoţii puternice: nostalgia, bucurie, speranţă.
Colindele oferă o legătură vie între prezent și trecut. Multe sunt adaptări moderne ale unor cântece medievale, păstrând prin versuri și melodii un patrimoniu muzical vechi, iar reinterpretările actuale le mențin relevante și accesibile.
De asemenea, formatul corurilor, cântecele publice sau serviciile de colinde sunt o formă de ritual cultural: un mod de a reînvia tradițiile, de a le transmite generaţiilor tinere și de a păstra viu spiritul sărbătorilor.
CITEȘTE ȘI
Colinde vechi pe care nu le mai cântă nimeni, dar pot fi reluate cu copiii
Când încetează copiii să-și mai dorească jucării de Crăciun? Răspunsul te va surprinde!
Colindele românești: Sunetul sărbătorilor de iarnă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
