Comportamentul de a se uita la tavan și a râde la vârsta de nou-născut nu este legat de faptul că aceștia ar vedea ceva specific în acel moment. Haideți să descoperim mai multe despre acest subiect.
A deveni părinți înseamnă a învăța comportamentul copilului tău zi de zi, mai ales dacă este primul copil în familie.
Nou-născuții se uită la tavan și râd pentru că răspund la un stimul vizual care le-a atras atenția. Dacă se uită la tavan și râd, este posibil să vadă ceva ce nu poți vedea: un fulger de lumină care trece prin fereastră, o lampă de tavan care se aprinde și apoi se stinge sau praf în aer care este iluminat prin fascicule de lumină...
În acest articol încercăm să aruncăm o lumină asupra motivului pentru care se uită la tavan și râd, ce văd și cum văd nou-născuții când privesc în spațiu. Practic există ceva care i-a atras atenția, lucruri care sunt noi și extraordinare pentru un nou-născut și care pentru noi, adulții, sunt însă absolut normale.
În aceste etape timpurii ale vieții sale, nou-născutul începe să creeze o conexiune cu tot ceea ce îl înconjoară prin experiențe senzoriale, iar prima este vederea.
Chiar dacă se uită în spațiu, nu trebuie să vă faceți griji, în acel moment procesează noi informații, noi descoperiri pentru a da sens la tot ceea ce îl înconjoară.
Când nou-născuții râd și se uită în sus, ei văd o strălucire, surse de lumină în mișcare, trăsăturile mamei în timp ce alăptează și ale tatălui când îl leagăn.
Între 6 și 8 săptămâni de viață, când nou-născuții încep să vadă și să-și arate primele zâmbete, apare stimularea vizuală, precum și auditivă, deoarece recunosc vocile părinților și le văd expresiile, grimasele și primele contururi ale feței.
Printre numeroasele curiozități legate de copii, una în special este legată de vederea nou-născutului, adică dacă un nou-născut se uită în spațiu este pentru că se uită la ceva pe care noi, ca adulți, nu putem percepe și vedea.
Se crede că atunci când un nou-născut se uită în spațiu, vede îngeri și percepe prezențe. Nu putem ști cu siguranță dacă văd cu adevărat îngeri sau prezențe, dar ceea ce poate face un părinte este să încerce să se identifice cu fiul sau fiica lor, să înțeleagă cum și ce văd atunci când privesc în spațiu în acea fază a vieții lor.
Putem, de fapt, să spunem că în primele etape ale dezvoltării vederii, nou-născutul vede doar umbre și mișcări.
De la naștere nou-născutul vede la distanță foarte mică, aproximativ 20 cm. Vede doar umbre, așa că nu poate face distincția între fețele mamei și ale tatălui și se orientează mai ales după miros și auz.
În prima lună de viață, doar conturul feței părinților îl poate distinge. Apoi, se uită în sus pentru că este concentrat pe un obiect strălucitor care i-a atras atenția, pe fața ta sau, în general, pe ceva care are o formă rotundă.
În plus, zâmbește pentru că pe lângă faptul că percepe ceva despre chipul tău, îți simte mirosul, vocea ta liniștitoare și atingerea mâinii tale care îl mângâie.
Vederea nou-născutului în luna a 2-a de viață începe să fie puțin mai clară, nu mai vede doar conturul feței ci este capabil să distingă fața mamei și a tatălui la o distanță de 30 cm, să vadă ochii, nasul și gura și mai presus de toate să le urmărească mișcările.
Chiar și în acest caz, în unele momente îl poți găsi privind în sus și zâmbind spontan la ceva ce poate nu vezi, dar cu siguranță este atras de lumina unei lămpi, o strălucire care iese prin fereastră sau o lumină de noapte în mișcare reflectându-se pe tavan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil