Când un copil se uită pe fereastră, pierde un rând din carte sau stă cu gândul departe, profesorii pot spune că e distrat sau leneș. Dar multe cercetări sugerează că acești „visători” pot ascunde o formă rară de gândire interioară, creativă, introspectivă, cu potențial mare pe termen lung.
Visatul în clasă nu implică mereu lipsă de inteligență sau motivație. De fapt, în mulți copii, acesta apare când mintea caută modalități de organizare, creație sau regăsire emoțională.
SURSA FOTO: freepik.com @Wavebreak Media
Cercetările de psihologie au arătat că mintea care „călătorește” liber uneori produce idei neașteptate. Într-un studiu recent, s-a observat că implicarea în sarcini ușoare care permit visatul îmbunătățește performanța la sarcini creative, notează PMC.
O altă analiză arată că, atunci când tipul și conținutul visării sunt potrivite, „mind-wanderingul” (n.r. - „rătăcirea minții”) poate susține starea de bine și inovarea ideilor, conform Greater Good.
Dar trebuie echilibru: visatul excesiv, chinuit de gânduri obsesive sau de evadare, poate fi problematic și interfera cu performanța academică.
În literatura psihologică apare noțiunea de „maladaptive daydreaming” („visare dăunătoare”), visare intensă, imersivă, care consumă mult timp și afectează viața de zi cu zi.
Meta-analize indică corelații pozitive între visarea „dăunătoare” și anxietate, depresie, simptome obsesiv-compulsive sau dificultăți de reglementare emoțională.
Un studiu recent din Turcia privind studenții la medicină a arătat o legătură semnificativă între visarea „maladaptivă” și procrastinare academică, stres, anxietate și depresie. Totuși, impactul direct asupra notei studenților nu a fost clar stabilit, se arată în journal-acmj.com.
În Pakistan, un studiu pe aproape 485 de studenți a identificat o asociere între visarea „maladaptivă” și idei suicidare, și cu scăderea performanței academice, conform sursei citate.
Astfel, nu toate formele de visare sunt problematice. Distincția între visare creativă/funcțională și visare maladaptivă este esențială.
Un studiu longitudinal asupra copiilor superdotați a arătat că frecvența visării (stilul de a visa) rămâne relativ stabil în timp, chiar dacă conținutul viselor se schimbă.
Astfel, o tendință de visare în copilărie poate reflecta un stil cognitiv persistent.
De asemenea, proiecte pe termen lung, precum Studiul Copiilor cu Talente Matematice (Study of Mathematically Precocious Youth), urmăresc evoluția celor cu aptitudini excepționale de zeci de ani. Acele studii arată că potențialul intelectual, diferențiat de context, influențează rezultatele adulte.
SURSA FOTO: freepik.com @Wavebreak Media
Dr. Tracy Cross, expert în educația copiilor supradotați, subliniază importanța recunoașterii nevoilor emoționale și sociale ale acestor copii. El afirmă într-un interviu publicat pe sengifted.org că „mulți copii cu potențial ridicat nu sunt înțeleși corect, iar visarea este adesea interpretată greșit drept lipsă de implicare”.
Psihologul Sylvia Rimm atrage atenția asupra „sindromului subperformanței”, frecvent la copiii inteligenți, care nu își ating potențialul din cauza motivației scăzute sau a presiunilor emoționale.
Teoria suprastimulării, dezvoltată de Michael Piechowski, explică sensibilitățile intense pe care le au mulți copii visători.
Ca părinte, este important să nu te sperii dacă observi că al tău copil visează des. Observă efectele, nu doar comportamentul. Dacă nu există scăderi de performanță la școală sau semne de izolare, visarea poate fi o formă sănătoasă de procesare a informațiilor. Dacă observi scăderi constante ale performanței, anxietate sau retragere socială, este recomandată o evaluare psihologică.
Poți crea spații clare pentru „visare funcțională”. Lasă copilul să aibă momente de reflecție fără sarcini stricte. Acest timp stimulează creativitatea și ajută la organizarea gândurilor. Exprimarea ideilor este la fel de importantă. Dacă copilul îți povestește ce gândește sau desenează ce își imaginează, lumea lui interioară devine mai clară și mai ușor de gestionat.
Poți încuraja concentrare prin exerciții scurte, de 20 - 30 de minute, urmate de pauze. Practicile de mindfulness îi pot ajuta să observe când mintea fuge și să se întoarcă ușor la sarcina principală. Colaborarea cu profesorii este importantă. Explică stilul cognitiv al copilului și cere activități variate, care stimulează gândirea.
Profesorii pot integra momente de reflecție sau proiecte creative. Dacă visarea interferează serios cu viața de zi cu zi, un psiholog poate evalua dacă este vorba despre o problemă mai profundă.
Copiii visători nu sunt dezinteresați. Mulți dintre ei au un mod profund și creativ de a gândi. Rolul tău este să le oferi spațiu să exploreze și să le arăți cum să transforme această capacitate într-o resursă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
