Ghiozdane pierdute, stilouri rătăcite și caiete uitate la școală. Oana Moraru: „Deprinderea de a ține minte obiectele personale se formează în ani. Unii copii sunt predispuși la a pierde”

Instinctul părintelui este adesea de a certa: „Ți-am spus să nu știu ce!”. Totuși, Oana Moraru avertizează că deprinderea de a ține minte „care sunt sateliții tăi personali este o chestiune care se formează în mulți ani”.

Unii copii sunt „predispuși la a pierde, la a rătăci”, fiind o trăsătură temperamentală, mai spune experta în cadrul podcastului Părinți Cuminți.

Oana Moraru: „Nu poți să lupți cu ceva ce există, cu realitatea copilului tău”

În loc să certe, părinții pot crea ajutătoare vizuale, cum ar fi o hartă pe frigider, care să identifice obiectele personale sau etapele zilei. Rutinele clare (trezit, masă, teme, poveste de seară) ajută la integrarea bioritmului propriu.

Moraru critică modul în care anxietatea părinților se poate transforma în frică la copil: „Am văzut copiii în mod nenatural foarte speriați, panicați, plângând că și-au pierdut nu știu unde nu știu ce”. Acest lucru se întâmplă deoarece „s-au transmis și lui [copilului] stresul mamei, furia, rușinea, fricile ei”.

Un copil care este perfect organizat, dar pe interior „lucrurile arată foarte tensionate, stresate, mereu cu vigilența de a nu pierde”, nu este neapărat un rezultat dezirabil. Părinții ar trebui să verbalizeze propriile lor strategii de organizare (fără miză la adresa copilului), pentru ca acestea să se impregneze.

Acceptarea boroboațelor și a păcălelilor

Oana Moraru a mai vorbit și despre farsele și păcălelile, precum telefoanele date de copii, care sunt o „resursă de joacă” extraordinar de atrăgătoare și „parte din arsenalul nostru de joacă”. Copilul nu are vocea interioară care să „judecă sau evaluează decizia lui înainte de a se manifesta”.

Când apare o faptă grea (precum spargerea unei farfurii sau o farsă telefonică), cea mai mare problemă este că „atunci când îi certăm, dăm senzația că noi nu acceptăm realitatea asta”.

Moraru sfătuiește: „Acceptă, acceptă realitatea că acest lucru s-a întâmplat, nu mai lupta cu ea”. Când părintele întreabă „De ce ai spart-o?” sau „Cum ți-a trecut prin cap?”, copilul aude că mama „încă nu acceptă ce am făcut eu”.

În cazul farselor, părintele ar trebui să împartă situația în „felii de pepene”:

1. Recunoașterea: Acceptați că înțelegeți de ce a făcut-o, normalizând (de exemplu, spunând că și tu ai făcut asta în copilărie).

2. Consecințele legale/serioase: Explicarea faptului că anumite telefoane (la salvare, poliție) sunt ilegale.

3. Impactul emoțional: Explicarea scenariilor neprevăzute (ex. atac de inimă).

Moraru adaugă că, dacă lupți împotriva unui comportament neplăcut, el se va dubla ca importanță în viața copilului.

Provocarea vitezei digitale și a așteptărilor

În contextul post-vacanță, mulți copii sunt în „dopamine withdrawal” din cauza timpului petrecut pe ecrane. Acești copii sunt iritabili, plâng ușor, sunt agitați și au o fâțeală care sugerează că ar vrea să fie „în altceva”.

„Dacă tu, mami, tati, știi că până mai ieri am stat pe device-urile astea, să știi că adaptarea îi va fi foarte grea”, avertizează experta.

Această generație are un apetit extraordinar pentru viteză, obișnuită să obțină rezultate rapid, dintr-un clic. Totuși, abilitățile de bază predate la școală (gândirea analitică, rezolvarea de probleme, conceptele numerice) necesită un proces lent, cu multe repetiții.

Moraru concluzionează că cea mai mare provocare este că nu putem preda gândire analitică „nici pe entertainment, nici pe furie, ceartă și frustrare”. Părinții trebuie să creeze dispoziția pentru răbdare și lentoare, pentru că „nu poți să devii un rezolvator de probleme sau un creator... decât dacă în anii aceștia ai învățăcelului... ai parcurs cunoașterea și în ritm lent, apăsat, cu reveniri, cu recorectări, cu frustrare”.

VEZI ȘI:

Ministrul Daniel David deschide cutia Pandorei: „Școala din România e un eșec, dar 99% dintre profesori primesc calificativul «foarte bine». Vi se pare normal?”

„E ceva în noi, părinții, care ne-a păcălit pe toți!” Oana Moraru explică de ce ai un copil care „nu înțelege”: „Ai așteptarea ca vocea de interior să-i șoptească: «Uite, vezi? Mama ta are dreptate»”

Oana Moraru, despre cel mai clar indicator al dificultăților şcolare pe termen lung: „Au nevoie de un «tratament» rapid cel târziu în vacanța de vară către a III-a”

Ce înseamnă să crești un copil bine? Oana Moraru explică cele „7 etaje” ale „construcției de sine” care decid dacă va fi un adult fericit, puternic și rezilient

„Copiii trebuie să ne înfrunte, să ne obosească, să ne sfideze”: Lecția importantă pe care Oana Moraru o dă părinților care își doresc „copii buni”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.