Este vorba despre Luisa Ionela Luca, cunoscută publicului ca Minelli, care a vorbit deschis în cadrul unui podcast despre relația cu fiica ei adolescentă și despre limitele care există între rolul de părinte și cel de prieten.
Astfel, artista a dezăluit că nu este cea mai bună prietenă a fiicei sale, lucru cu care este absolut de acord, precizând că este inevitabil ca la un moment dat să se pună o barieră între părinte și copil, tocmai din cauza responsabilității pe care un adult o are în educația copilului.
„Nu sunt cea mai bună prietenă a fiicei mele. Dar să știi că ni nu știu dacă aș vrea să spun că sunt prietena ei. Adică, mi se pare că sunt lucruri pe care la vârsta aia le faci și nu știu dacă ar trebui neapărat să știe părintele tău absolut tot.
Nu știu dacă poți considera o prietenie 100% între un părinte și un copil, pentru că la un moment dat mi se pare că oricum se pune bariera aia, să nu-i dai voie să facă niște lucruri care lui i se par wow sau mi se pare că aș putea să fac aia hmmm, mie mi se pare că nu ai putea să faci aia.
Și atunci, inevitabil se pune o barieră. Discutăm foarte mult amândouă, dar cred că există lucruri pe care nu mi le spune și e ok, sunt bine, nu trebuie să știu tot. Nici ai mei nu știau tot, ai mei nu știau multe”, a povestit artista Minelli, în cadrul podcastului Vorba lu Jorje.
„Eu nu sunt prietenul tău de joacă. Nu ne tragem de șireturi oricând, oricum. Este o egalitate prost înțeleasă”
Despre ideea de prietenie în relația mamă-copil a vorbit și Andreea Marin la un moment, cunoscuta prezentatoare fiind de aceeași problemă.
„Pe copil nu trebuie să-l atingi cu o vorbă, nu trebuie să-i spui aia. Stai domnule, ca nu se poate chiar așa. Eu am o expresie: cu copilul meu nu sunt prieten sau nu sunt numai prieten. Eu nu sunt prietenul tău de joacă.
Nu ne tragem de șireturi oricând, oricum. Ne jucăm, dar eu sunt și părintele tău responsabil care are mult mai multă experiență de viață decât tine și care este aici lângă tine cu o mare responsabilitate, aceea de a te învăța lucruri.
Dacă suntem la nivel de egalitate eu nu te pot învăța niște lucruri. E o egalitate prost înțeleasă. Deci am și responsabilități, iar tu ai și datoria respectului față de părintele tău”, spunea Andreea Marin, la podcastul Celebru și Părinte.
CITEȘTE ȘI