„Primul pas în educația financiară a copiilor este ACESTA!” Roxana Bucur și Andrei Popa ne spun cum să învățăm micuții să-și gestioneze banii câștigați / VIDEO

Data actualizării: | Data publicării:
„Primul pas în educația financiară a copiilor este ACESTA!” Roxana Bucur și Andrei Popa ne spun cum să învățăm micuții să-și gestioneze banii câștigați / FOTO: arhivă personală Roxana Bucur & Andrei Popa
EXCLUSIV
„Primul pas în educația financiară a copiilor este ACESTA!” Roxana Bucur și Andrei Popa ne spun cum să învățăm micuții să-și gestioneze banii câștigați / FOTO: arhivă personală Roxana Bucur & Andrei Popa

Roxana Bucur și Andrei Popa, fondatorii Money4Kids, au arătat, la Părinți Prezenți, metodele prin care un copil își poate gestiona cel mai bine banii, în funcție de vârstă. 



Prima etapă pe care cei doi experți o recomandă în educarea financiară a copiilor este implementarea pușculiței, pentru că de aici pornim înțelegerea esențială a gestionării banilor. Atunci când reușim să utilizăm o pușculiță pentru a ne atinge obiectivele financiare, putem afirma că suntem pe drumul cel bun spre înțelegerea financiară. 

Andrei Popa: „De AICI pleacă totul!”

SURSA FOTO: arhivă personală Roxana Bucur & Andrei Popa

Primul pas pe care noi îl recomandăm în educația financiară a copiilor este pușculiță, pentru că de aici pleacă totul. Dacă reușim să folosim o pușculiță sau mai multe pușculițe pentru obiectivele pe care noi le avem, atunci putem spune că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește educația financiară. și explică-ne puțin.

La modul general există câteva categorii principale. Venituri, banii pe care noi îi câștigăm, cum spuneam în cazul colindelor.

Cheltuieli care pot fi necesare în viața de zi cu zi, lunare sau poate anuale.

Dorințe care sunt tot cheltuieli, dar cheltuieli la care putem renunța la un moment dat, dacă nu sunt absolut necesare.

De asemenea, punem un accent pe partea de economisire, pentru că pușculița, în primul rând, asta ne ajută, să economisim. Să punem deoparte câțiva bani, poate fi un procent sau o anumită sumă, de la lună la lună. Noi stabilim, dar să nu fie un efort foarte mare, pentru că asta e marea problemă. Toți vor să facă un efort foarte mare la început, dar se pierd pe drum. Putem începe încet, încet, de de la un procent mic sau o sumă mică la început, crescând ulterior suma în decursul timpului.

Partea de investiții este la fel de importantă, pentru că trebuie ca banii noștri să producă alți bani în timp. Nu de pe zi pe alta sau de pe săptămână pe alta. Avem și partea de investiții pe care trebuie să îi explicăm copilului ce presupune.

Mai avem și o parte importantă la care mulți dintre noi poate că nu recurgem decât la finalul anului sau o dată pe an, și anume partea de donații. Trebuie să dăm înapoi ceva. Așa ar trebui cumva fiecare dintre noi să aibă un plan în care să oferim nu numai bani, dar poate fi o resursă de-a noastră, cum ar fi timp. Oferim o zi din viața noastră pentru o activitate caritabilă sau suntem voluntari pentru o acțiune dintr-un anumit domeniu. Important este ca această donație să fie parte din viața noastră, nu numai financiar, dar și din punct de vedere al resurselor noastre”, a spus Andrei Popa la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.

Citește și Cum câștigă un copil banii și de când? Roxana Bucur și Andrei Popa: „Părinții sunt îngrijorați ca nu cumva micuțul să nu mai facă nimic fără bani” / VIDEO

Roxana Bucur: „O singură pușculiță pentru copiii între 3 și 5 ani”

SURSA FOTO: arhivă personală Roxana Bucur & Andrei Popa

Copilul la vârsta de 3-5 ani este egocentric. Este axat doar pe nevoile sale și atunci este necesar să implementăm o singură pușculiță, pentru economisire, pentru un obiectiv al său, o jucărie de cele mai multe ori. Pentru că partea de nevoi, ceea ce spunea Andrei, nevoile sunt realizate de către părinți.

Pentru copil este zona de dorințe, dorințe pe care putem să le punem în sarcina lui. Acea dorință cea mai costisitoare din punct de vedere financiar să și-o realizeze singur. Să stabilească acest obiectiv, de aceea să și muncească, va avea motivație să să muncească și să strângă banii pe care îi câștigă în urma muncii, astfel încât să-și satisfacă dorința. Este și această emoție pozitivă în urma realizării obiectivului.

Când este mai mare, când trece de etapa aceea și se poate gândi la ceilalți, putem să implementăm și pușculița pentru donații, în etapa școlarității mici, începând de la 6-7 ani, a punctat Roxana Bucur. 

„Să-și vizualizeze obiectivul!”

SURSA FOTO: arhivă personală Roxana Bucur & Andrei Popa

„Noi organizăm ateliere pentru copii în grădinițe și școli și un lucru pe care noi îl facem îi îndemnăm să personalizeze pușculița cum doresc. Să deseneze dacă sunt mai mici sau să scrie dacă sunt mai mari, un obiectiv foarte important pe pușculiță pentru a ști pentru ce strâng banii respectivi, a precizat Andrei Popa.

Acest aspect este important și pentru adulți. Să-și vizualizeze obiectivul, să aibă undeva pe un panou obiectivul și să-l vadă constant. Noi adulții să ne punem un obiectiv, să ne imprimăm acel obiectiv, să-l avem, să-l vizualizăm, să știm de ce ne ridicăm dimineața din pat să mergem la lucru și de ce seara când venim punem deoparte niște niște bani, a completat Roxana Bucur.

Urmăriți emisiunea integral:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Invitati si Interviuri




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel