Psiholog de la Harvard: 5 semne care arată că îți supraprotejezi copilul. Ce are nevoie, de fapt, ca să devină rezilient

Copilul tău se blochează într-o problemă sau se supără din cauza unei situații. Nici nu apucă să termine explicația și tu intervii cu soluții. Așa fac părinții buni, nu? Dar, când salvarea devine o obișnuință, ea subminează abilitățile de care copiii au nevoie pentru a-și construi încrederea și reziliența.

„Ca psiholog clinician care lucrează cu copii și adolescenți anxioși, dar și cu părinții lor, și ca părinte, știu cât de ușor se poate transforma sprijinul plin de iubire în supraparentalitate.

Supraparentalitatea combină implicarea excesivă cu supraprotecția și le transmite constant copiilor mesajul că lumea nu este sigură și că nu pot face față provocărilor fără ajutorul unui adult. Acest lucru erodează încrederea, crește dependența și amplifică anxietatea”, spune Meredith Elkins, psiholog clinician, specializată în tulburările de anxietate la copii și părinți, cadru universitar la Harvard Medical School, în rubricile CNBC.

Iată cele cinci semne că ai putea să îți supraprotejezi copilul și ce au nevoie copiii, de fapt, pentru a crește și a se dezvolta sănătos.

SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm

Rezolvi problemele copilului înainte să apuce să încerce

Când copiii se confruntă cu dificultăți, mulți părinți intervin instinctiv. Încep să intervină în conflicte cu alți părinți sau să negocieze programul copilului la școală și acasă ca să-i reducă disconfortul.

„Copiii nu pot deveni buni la rezolvarea propriilor probleme dacă nu li se oferă șansa să încerce, să greșească și să reușească singuri”, atrage atenția psihologul.

Ce poți face: oprește-te puțin înainte să oferi soluții și întreabă-l „Ce crezi că ai putea încerca?”. Îl ajuți să gândească independent și îl înveți că ideile lui contează.

Încerci să îl protejezi de emoțiile negative

Sunt părinți care cred că anxietatea, tristețea sau frustrarea sunt dăunătoare. De aici apar reasigurările constante, distragerile sau încercările de a repara rapid orice supărare, de tipul „nu mai fi trist, hai să facem ceva distractiv”.

„Emoțiile dureroase fac parte din viață, iar capacitatea de a le gestiona este esențială pentru o dezvoltare sănătoasă”, mai spune Elkins.

Ce poți face: recunoaște emoția și numește-o, apoi arată că ai încredere în capacitatea copilului tău de a face față. Spune-i „este normal să te simți frustrat și știu că poți gestiona asta”.

Îl vezi fragil, nu capabil

Un tip subtil de supraparentalitate apare atunci când îți ajustezi așteptările în funcție de ceea ce te temi că nu poate gestiona copilul tău, nu de ceea ce este capabil să învețe.

Cobori ștacheta pentru a evita supărarea, îl scutești de antrenamente, lecții sau rutine pentru că ar putea fi obositoare sau stresante și filtrezi orice feedback pentru a-i proteja sentimentele. Pe termen scurt, copilul se simte mai bine. Pe termen lung, învață să se perceapă ca fiind fragil.

Ce poți face: întreabă-te dacă așteptările tale sunt potrivite pentru vârsta și abilitățile copilului. Provocările sunt cu adevărat riscante sau doar inconfortabile? Oferă sprijin care îl ajută să crească, nu protecție față de orice dificultate.

Contează doar rezultatul, nu procesul de învățare

Supraparentalitatea pune accent pe rezultate, pe evitarea greșelilor, pe netezirea emoțiilor sau pe garantarea succesului, în loc să îi învețe pe copii cum să gestioneze eșecurile.

Asta poate însemna negocierea echipelor de lucru cu profesorul pentru ca proiectul să fie „perfect”, certuri cu antrenorul din cauza unei decizii dezamăgitoare sau controlul fiecărui pas într-o activitate creativă pentru a ieși corect.

„Creșterea reală apare atunci când lucrurile nu merg conform planului și copilul învață să se adapteze”, spune psihologul de la Harvard.

Ce poți face: lasă greșelile să se întâmple. Rezistă impulsului de a duce temele uitate la școală, de a contesta o notă proastă sau de a compensa un eșec cu o recompensă. Fii alături de copilul tău în timp ce caută soluții, se adaptează și învață din experiență.

Anxietatea ta conduce deciziile, nu dezvoltarea lui

Multe comportamente de supraparentalitate pornesc din temerile adulților legate de eșec, judecata celorlalți sau consecințele pe termen lung.

Poate însemna să suni părinții unui prieten după un conflict minor, de teamă că relațiile sociale vor avea de suferit, sau să stai permanent lângă copil la teme, pentru că te îngrijorează performanța lui. Deși intențiile sunt bune, copilul poate interpreta acest comportament ca pe o lipsă de încredere din partea ta, ceea ce îi subminează propriile convingeri despre ce poate face.

Ce poți face: oprește-te și întreabă-te „este vorba despre siguranța lui sau despre disconfortul meu când îl văd că se chinuie?”. Arată-i, prin exemplul tău, cum se tolerează disconfortul atunci când nu există o soluție imediată.

Supraparentalitatea pornește adesea din iubire și dorința de protecție, însă dacă îți ferești copilul de orice provocare poate crește exact anxietatea pe care vrei să o previi. Nici extrema cealaltă, neglijarea, nu ajută.

CITEȘTE ȘI:

Ești un părinte de „tip C”? Acest stil de parenting devine din ce în ce mai popular

Copiii care sunt lăsați să facă aceste lucruri fără consecințe devin foarte răsfățați și greu de controlat. Specialiștii trag un semnal de alarmă: „Părinții NU trebuie să închidă ochii!”

Cel mai important lucru pe care părinții trebuie să-l învețe pe copil, potrivit unui expert în parenting

Ai remarcat acest comportament la copilul tău? Deși profesorii nu îl apreciază și îl consideră deranjant, cercetătorii spun că este cel mai clar semn al unei inteligențe peste medie

„Educația greșită” ia multe forme: Indulgența excesivă e doar una dintre ele! Sfatul părinților de copii campioni