EXCLUSIV Radu Leca, despre accesarea pornografiei de către adolescenți: „Când părintele tace, copilul înțelege că subiectul aduce pericol”

Psiholog Radu Leca propune următorul articol pentru adolescenți și părinți: accesarea pornografiei. 

De ce apare conștientizarea sexualității la adolescenți cu un amestec de curiozitate și teamă, chiar în familii calde și funcționale?

Pubertatea aduce schimbări corporale rapide, impulsuri noi, fantezii, comparații sociale și o nevoie intensă de apartenență, iar mintea adolescentului încearcă să lege totul într-o poveste coerentă despre identitate. Rușinea apare ușor fiindcă sexualitatea atinge intimitatea, corpul, imaginea de sine și ideea de „normal”, iar adolescentul simte că orice întrebare îl expune.

În psihologia de familie, mesajele directe și indirecte despre corp, despre limite, despre decență și despre iubire se acumulează încă din copilărie, iar adolescentul le reia acum ca pe o hartă; dacă harta conține tăceri, glume nepotrivite, critică sau rigiditate, anxietatea crește.

Adolescentul trăiește și teama de a dezamăgi, teama de a fi judecat, teama de a fi „prea mult” sau „prea puțin”, iar tăcerea ajunge să pară mai sigură decât dialogul.

„Când părintele tace despre sexualitate, adolescentul înțelege că subiectul aduce pericol, nu cunoaștere”.

Cum ajunge spațiul virtual, total incorect și brutal, să devină sursă principală de informații intime pentru adolescenți?

Internetul livrează răspunsuri instant, fără contact vizual, fără emoția unei conversații și fără riscul de a roși în fața unui adult, iar adolescentul preferă rapiditatea în locul vulnerabilității. Algoritmii împing conținut captivant, șocant, sexualizat, iar adolescentul primește o „educație” construită din fragmente, exagerări și presiune de performanță, nu din respect și siguranță. În multe familii, discuția despre sexualitate rămâne un subiect amânat, iar amânarea creează vid; vidul se umple cu clipuri, forumuri, comentarii crude, glume violente, influenceri și pornografie.

Spațiul virtual nu oferă context emoțional, nu oferă nuanțe, nu oferă diferența dintre fantezie și realitate, nu oferă ideea de consimțământ ca bază, iar adolescentul ajunge să creadă că „așa se face”.

„Telefonul nu educă, telefonul condiționează; educația cere relație, iar relația cere curaj”.

De ce rușinea și frica de a fi înțeles greșit împing adolescentul spre căutări ascunse, chiar când părinții se consideră deschiși?

În adolescență, intimitatea se simte ca teritoriu personal, iar întrebările despre sexualitate par să atingă un nucleu fragil: corpul în transformare, dorința, orientarea, atracția, limitele. Chiar și un părinte blând poate declanșa rușine fără intenție, printr-o privire alarmată, o glumă, o predică lungă, o morală, o comparație cu „pe vremea mea”.

În psihologia de familie, adolescentul caută autonomie, iar autonomia se construiește și prin secrete; când spațiul de dialog nu are reguli de siguranță, adolescentul alege controlul prin ascundere. În plus, adolescentul se teme de etichete și concluzii rapide, fiindcă în grupurile de vârstă reputația se schimbă într-o clipă.

„Adolescentul nu fuge de discuție, fuge de verdict; o întrebare primită cu verdict se închide pentru mult timp”.

Cum distorsionează spațiul virtual înțelegerea despre corp, plăcere, performanță și relație?

Multe surse online prezintă sexualitatea ca spectacol, ca dominare, ca rezultat, ca trofeu, iar adolescentul învață să se evalueze prin „cât de dorit pare” și „cât de bine se descurcă”, nu prin conectare și respect. Apare presiune pe aspect, pe mărimi, pe tehnici, pe roluri, iar anxietatea crește fiindcă realitatea corpului nu seamănă cu scenariile editate.

În psihologia de familie, corpul devine oglinda stimei de sine, iar adolescentul care se simte nesigur ajunge să caute confirmare sexualizată sau să evite orice apropiere de frică. Spațiul virtual mai normalizează și granițe slabe: mesaje insistente, cereri de fotografii, testarea limitelor, glume cu subînțeles, iar adolescentul confundă presiunea cu interesul.

„Conținutul online transformă întâlnirea dintre doi oameni în manual de performanță; adolescentul are nevoie de manual de respect și întelegere a limitelor emoționale și personale ale partenerului”.

De ce devine pornografia, atât de des, un profesor tăcut și agresiv pentru adolescenți?

Pornografia are accesibilitate, intensitate și repetiție, iar creierul adolescentului învață repede prin stimul puternic. Materialul pornografic prezintă adesea scenarii fără tandrețe, fără negociere, fără consimțământ explicit, fără consecințe, iar adolescentul își formează așteptări nerealiste despre corp și despre reacții.

Apare și o asociere periculoasă între excitare și agresivitate, între dorință și umilire, între intimitate și lipsa de respect, iar adolescentul își construiește confuzie, nu maturitate.

În psihologia de familie, lipsa unei educații emoționale legate de sexualitate lasă adolescentul singur cu interpretarea: „dacă asta mă atrage, înseamnă că ceva e în neregulă cu mine”, iar rușinea se adâncește.

„Când adolescentul învață despre sex din pornografie, învață și despre relații dintr-un film de acțiune; se aude tare, se simte intens, se trăiește superficial”.

Cum se leagă teama de înțelegere a sexualității de dinamica familiei, de limite și de atașament?

În familiile unde afecțiunea se exprimă rar, adolescentul ajunge să lege intimitatea de risc și să caute control prin distanță sau prin jocuri de imagine. În familiile unde limitele au fost impuse prin frică, adolescentul ajunge să asocieze sexualitatea cu vinovăție și să dezvolte viață dublă: față cuminte acasă, explorare secretă online.

 În familiile unde părinții se ceartă mult sau evită conflictul prin tăcere, adolescentul învață că subiectele sensibile „distrug liniștea”, iar sexualitatea devine încă un subiect îngropat. Psihologia de familie arată că atașamentul sigur sprijină curiozitatea sănătoasă: adolescentul întreabă, primește răspunsuri clare, simte că greșeala se repară, nu se pedepsește.

„În casa unde întrebarea primește răspunsuri calme și informate, adolescentul nu are nevoie de căutări disperate; calmul devine protecție”.

Ce efect are cultura online a comparației și a validării asupra consimțământului și a deciziilor intime?

Adolescentul trăiește într-un mediu în care aprobarea se măsoară în like-uri, reacții, mesaje, iar corpul ajunge monedă socială. Unele platforme promovează sexualizarea ca strategie de vizibilitate, iar adolescentul poate ajunge să creadă că valoarea personală depinde de cât de atractiv pare pentru public. Asta afectează consimțământul fiindcă adolescentul învață să facă pe plac, să nu piardă atenția, să evite respingerea, iar „da”-ul devine uneori răspuns de frică, nu de dorință.

În psihologia de familie, educația despre consimțământ începe devreme prin respectarea limitelor corporale, prin dreptul la „nu”, prin învățarea diferenței dintre secret și intimitate, dintre presiune și alegere.

„Consimțământul nu se predă într-o singură discuție, se antrenează în fiecare zi prin felul în care adultul respectă granița copilului”.

Cum se manifestă în viața reală această „educație” virtuală, atunci când adolescentul intră în relații?

Apar așteptări rigide, graba de a ajunge la rezultate, confuzia dintre apropiere și posesivitate, gelozia interpretată drept iubire, controlul interpretat drept grijă. Apar conversații stângace despre limite, fiindcă adolescentul a învățat scenarii, nu dialog. Apar riscuri legate de sexting, de distribuirea imaginilor fără acord, de șantaj emoțional și de expunere, iar rușinea blochează cererea de ajutor.

Psihologia de familie privește adolescentul ca pe un om în formare, nu ca pe un adult în miniatură; greșeala cere ghidaj și reparare, nu etichetare.

„Când adolescentul greșește în intimitate, nu are nevoie de rușinare, are nevoie de o hartă și de un adult stabil lângă el”.

Cum arată o intervenție sănătoasă a părinților, fără predici și fără control sufocant, atunci când internetul a devenit deja profesor?

Părintele începe cu limbaj simplu, direct și respectuos, fără interogatoriu și fără ironie, iar conversația se așază pe trei idei: siguranță, respect, valori de familie. Urmează reguli clare despre telefon, intimitate digitală, fotografii, parole, ore, aplicații, fără transformarea casei într-un stat polițienesc. Părintele numește riscuri realiste: manipulare, presiune, expunere, dependență, confuzie între ficțiune și realitate, iar apoi invită adolescentul la dialog despre ce a văzut și ce a înțeles.

În psihologia de familie, tonul contează la fel de mult ca informația: un ton calm transmite „ești în siguranță”, un ton panicat transmite „ai făcut ceva grav”, iar adolescentul se închide.

„În conversațiile despre sexualitate, părintele conduce prin calm, nu prin frică; frica produce tăcere, calmul produce dialog”.

Cum ajută școala și comunitatea, alături de familie, pentru ca adolescentul să nu rămână singur cu internetul?

Educația sexuală bazată pe relații, consimțământ, anatomie, emoții, limite, riscuri digitale și respect reduce rușinea și reduce dependența de surse brutale. Atunci când profesorii, consilierii școlari și părinții folosesc un limbaj coerent, adolescentul primește aceeași idee din mai multe direcții: corpul merită respect, iar intimitatea cere responsabilitate.

În psihologia de familie, triangularea sănătoasă înseamnă cooperare între adulții relevanți din viața adolescentului, fără alianțe contra copilului, fără rușinare publică, fără stigmatizare.

„Când comunitatea vorbește aceeași limbă a respectului, adolescentul nu mai are nevoie să învețe din colțurile întunecate ale internetului”.

De ce rămâne speranța realistă chiar și atunci când adolescentul pare „pierdut” în lumea online? 

Adolescența are plasticitate psihologică mare, iar relațiile bune schimbă traiectorii. Un părinte care rămâne prezent, curios, ferm și cald ajută adolescentul să transforme rușinea în înțelegere și impulsul în alegere. Un adolescent învață treptat să distingă între informare și excitare, între imagine și relație, între presiune și consimțământ, între popularitate și respect.

În psihologia de familie, reparația contează enorm: discuțiile reluate, limitele menținute, apropierea cultivată, iar adolescentul înțelege că nu trebuie să se educe singur într-un labirint digital.

„Când părintele rămâne pe aproape fără să invadeze, adolescentul își găsește curajul să spună adevărul, iar adevărul devine început de maturizare”.

CITEȘTE ȘI: 

Radu Leca: Plecarea tânărului adult de acasă. Temerile mamei

Radu Leca: De ce „rebeliunea” adolescentului intră atât de des în conflict cu școala sau liceul de parcă ar fi două tabere opuse?

Radu Leca, despre relația tată-adolescent: „Ajunge să cumpere pacea cu moneda limitelor, iar factura vine mai târziu”

Frica de independență a adolescenților. Radu Leca: „E o reacție apărută din hiperprotecție”

Adolescenții și tinerii adulți analfabeți funcționali. Radu Leca: Copilul care nu a fost ascultat va citi cu ochii, nu cu mintea