Ești un părinte supraprotector? Un nou studiu arată ce efect poate avea asupra stării emoționale a copiilor

Jenn Hoskins, mamă a nouă copii din Orlando, Florida, recunoaște că, în trecut, era ceea ce am numi o mamă supraprotectoare.

„În primii ani, îmi protejam adesea copiii de orice lucru pe care îl consideram periculos. Ceea ce nu înțelegeam atunci era că, în cele din urmă, ei vor trebui să învețe să se descurce singuri tocmai în astfel de situații”, povestește ea.

Iar un nou studiu publicat în Child Development pare să îi confirme experiența. Pe lângă faptul că poate încuraja dependența și poate afecta stima de sine și încrederea copiilor în propriile capacități, cercetarea a constatat că adolescenții au raportat o stare de spirit mai proastă în momentele în care percepeau un nivel mai ridicat de supraprotecție din partea părinților.

Supraprotecția pornește însă, de cele mai multe ori, din iubire și din dorința de a ține copilul departe de pericole. Vestea bună este că părinții își pot ajusta comportamentul prin câteva schimbări conștiente.

Ce înseamnă să fii un părinte supraprotector

Când vorbim despre părinți supraprotectori, ne putem imagina adulți care își urmăresc permanent copiii și sunt gata să intervină la primul semn de dificultate. Comportamentul este asociat adesea cu termenul de „helicopter parenting”, deși acesta poate descrie o formă și mai accentuată de implicare.

Studiul definește supraprotecția parentală drept un comportament caracterizat prin control excesiv și restrângerea autonomiei copilului.

„Supraprotecția poate presupune ca părinții să intervină mai mult decât este necesar sau dorit, existând riscul de a împiedica satisfacerea nevoilor psihologice de bază ale adolescenților”, notează autorii cercetării.

În viața de zi cu zi, acest comportament poate duce la o luptă pentru control între părintele îngrijorat și adolescentul care încearcă să își câștige independența.

Printre exemplele de comportamente supraprotectoare se numără:

• părintele nu îi permite copilului să experimenteze dezamăgiri sau eșecuri care implică riscuri reduse;
• rezolvă probleme simple în locul copilului;
• îndeplinește sarcini în locul lui pentru a evita disconfortul emoțional;
• îl monitorizează excesiv pentru a elimina orice posibil risc;
• intervine prea mult în viața adolescentului.

Ce au descoperit cercetătorii

Cercetătorii de la Universitatea Erasmus din Rotterdam au constatat că, deși părinții încearcă să își protejeze copiii, implicarea excesivă poate avea uneori efectul opus celui dorit.

Adolescenții participanți la studiu au fost rugați ca, de mai multe ori pe zi, timp de o săptămână, să descrie starea lor de spirit și nivelul de supraprotecție pe care considerau că îl manifestă părinții.

Rezultatele au arătat că adolescenții se simțeau mai rău în momentele în care percepeau un nivel mai ridicat de supraprotecție.

Cercetarea a indicat însă și posibilitatea unei relații în ambele sensuri: o stare emoțională mai proastă a adolescentului putea apărea înaintea creșterii supraprotecției percepute. Cu alte cuvinte, este posibil ca părinții să devină sau cel puțin să fie percepuți ca fiind mai protectori atunci când observă că adolescentul trece printr-o perioadă dificilă.

Și alte cercetări au ajuns la concluzii asemănătoare. Un studiu din 2023 a asociat nivelurile ridicate de supraprotecție parentală percepută cu mai multe dificultăți emoționale și comportamente antisociale în rândul adolescenților, precum și cu rezultate școlare mai slabe. O cercetare din 2024 a asociat, de asemenea, implicarea parentală excesivă cu o stare de spirit mai proastă și cu dificultăți în reglarea emoțiilor.

De ce ajung unii părinți să fie supraprotectori

Deși supraprotecția poate părea un comportament care ar trebui pur și simplu evitat, există motive psihologice pentru care mulți părinți ajung să se comporte astfel, uneori fără să își dea seama.

„Deși are la bază intenții bune, parentingul supraprotector este, de regulă, alimentat de anxietatea părintelui. Prin urmare, pornește din dorința de a preveni cât mai multe experiențe negative pentru copil”, explică Maura Francis, specialist în psihologie clinică.

Tehnologia modernă și rețelele sociale adaugă o nouă dimensiune acestei probleme.

Părinților le poate fi dificil să înțeleagă experiențele prin care trec copiii în mediul online, deoarece siguranța pe internet nu reprezenta o problemă cu care generațiile anterioare s-au confruntat în copilărie în aceeași măsură.

Apare astfel întrebarea: cum îi pregătim pe copii pentru pericolele mai puțin vizibile din mediul online, fără să le controlăm fiecare mișcare?

Eric Storch, profesor și vicepreședinte al departamentului de psihologie de la Baylor College of Medicine, spune că și presiunea socială joacă un rol.

„Societatea este destul de critică, așa că unii părinți pot deveni supraprotectori în încercarea de a crește copii care să corespundă imaginii copilului «ideal», indiferent ce ar însemna asta”, explică acesta.

De ce poate deveni supraprotecția o problemă

Dincolo de conflictele dintre părinți și adolescenți, implicarea excesivă poate avea și alte consecințe emoționale.

„Unul dintre modurile în care copiii "cresc" este confruntându-se atât cu lucrurile bune, cât și cu cele rele din viață și dezvoltându-și capacitatea de a rezolva probleme și de a face față dificultăților”, explică Eric Storch.

Pe termen lung, supraprotecția poate contribui la lipsa încrederii în abilități de bază, inclusiv în luarea deciziilor, și la o reziliență mai scăzută atunci când copilul trebuie să depășească singur anumite provocări.

Un aspect important al parentingului este, astfel, evaluarea permanentă a etapei de dezvoltare în care se află copilul și adaptarea așteptărilor la vârsta și capacitățile sale.

Părinții trebuie să învețe, la rândul lor, să tolereze disconfortul de a-și vedea copilul încercând, greșind și învățând din propriile experiențe.

Jenn Hoskins, acum în vârstă de 47 de ani, spune că a înțeles acest lucru din propria experiență.

„Cu timpul, am învățat că un parenting sănătos nu înseamnă doar protecție. Înseamnă să găsești un echilibru între a-ți proteja copilul și a-l pregăti pentru viață”, spune ea.

Ce poți face dacă îți dai seama că ești un părinte supraprotector

Dacă te regăsești în unele dintre aceste comportamente, schimbarea nu trebuie să fie radicală. Specialiștii recomandă să începi cu pași mici.

Pe măsură ce copiii cresc și nevoia lor de autonomie și independență devine mai puternică, părinții își pot adapta comportamentul, permițându-le să se confrunte singuri cu mici obstacole și neplăceri potrivite vârstei lor.

„Atunci când este vorba despre lucruri mari, începeți cu pași mici. De exemplu, oferiți-le copiilor treptat mai mult spațiu pentru a explora și pentru a găsi singuri soluții. Apoi observați cum se descurcă atunci când primesc această oportunitate”, recomandă Eric Storch.

Asta nu înseamnă că părintele trebuie să se retragă complet din viața copilului, ci că trebuie să îi ofere un nivel de independență potrivit vârstei.

Învățându-i pe copii abilități de bază privind siguranța, permițându-le să facă greșeli minore și oferindu-le un model de comportament încă de la vârste mici, părinții îi pot ajuta să devină mai independenți și să capete mai multă încredere în propriile capacități.

Fiecare copil și fiecare familie sunt diferite

Ca în multe alte aspecte ale parentingului, ceea ce funcționează pentru o familie nu este neapărat potrivit pentru alta. Un nivel de protecție considerat normal de un părinte poate părea excesiv pentru altul.

„Pentru un părinte care a trecut prin experiențe traumatizante, anumite măsuri de precauție pot părea necesare și înțelepte, în timp ce o persoană care nu a trecut prin aceleași experiențe poate considera aceleași limite drept supraprotecție”, explică Hoskins.

De aceea, autocunoașterea părintelui și înțelegerea propriilor temeri sunt importante atunci când stabilește limitele pentru copil.

Indiferent unde se situează un părinte pe această „scară” a protecției, specialiștii recomandă să îi ofere copilului șansa de a încerca singur.

„Oferă-i copilului tău o șansă. Este posibil să fie mult mai rezilient decât crezi”, concluzionează Eric Storch, potrivit Parents.