Teatrul, metodă de comunicare şi empatizare pentru adolescenți: "În viaţa reală mi-ar fi foarte greu să fac lucrul acesta"

Atmosfera este destinsă. Adolescenţii stau în semicerc, aproape de cei care intră în joc, iar distanţa dintre facilitator şi participanţi aproape dispare. Se vorbeşte, se joacă, se comentează şi se reia. Atelierul de teatru şi comunicare este construit în jurul unor situaţii apropiate de lumea adolescenţilor, iar teoria ocupă doar atât spaţiu cât este necesar pentru ca, mai apoi, conceptele să fie testate în practică, scrie Agerpres.

Ştefan Drăgan, facilitator în cadrul proiectului, psiholog clinician şi psihoterapeut, le-a propus adolescenţilor să intre tocmai în acele roluri care nu le vin în mod natural. Un tânăr obişnuit să caute compromisul poate primi sarcina de a susţine cu orice preţ că doar el are dreptate. Altcineva trebuie să fie pasiv sau pasiv-agresiv. Exerciţiul nu urmăreşte talentul actoricesc, ci felul în care fiecare recunoaşte un tip de comunicare şi reacţionează atunci când interlocutorul se comportă diferit de ceea ce aşteaptă.

"În viaţa reală, oscilăm"

"Tema atelierului este teatrul şi comunicarea. Am început prin a explora stilurile de comunicare - asertiv, pasiv, pasiv-agresiv, manipulator - şi am discutat despre ceea ce înseamnă fiecare, folosind exemple din viaţa reală. Apoi am trecut la jocurile de rol şi la improvizaţie, iar fiecăruia i-am dat un anumit tip de comunicare. Am ales, în unele cazuri, tocmai opusul felului lor obişnuit de a fi, pentru a-i provoca să intre în pielea unui personaj diferit. Ideea a fost să vadă şi că, în viaţa reală, nu folosim un singur stil de comunicare, ci oscilăm între mai multe, în funcţie de situaţie şi de oamenii cu care interacţionăm", a explicat, pentru Agerpres, Ştefan Drăgan.

Exerciţiile sunt construite în jurul unor situaţii pe care adolescenţii le pot recunoaşte imediat: o discuţie despre uniformele şcolare, o selecţie pentru Balul Bobocilor sau chiar un accident rutier în care două persoane încearcă să ajungă la o înţelegere amiabilă.

Într-unul dintre jocuri, trei participanţi primesc roluri diferite - manipulator, pasiv şi asertiv. Cel care trebuie să rămână asertiv descoperă că nu este deloc simplu atunci când întregul context pare să lucreze împotriva lui. Tocmai dificultatea devine parte din lecţie.

"Teatrul dezvoltă foarte mult empatia"

Pentru facilitator, teatrul are avantajul de a transforma o noţiune abstractă într-o experienţă pe care adolescentul o trăieşte direct.

"Teatrul dezvoltă foarte mult empatia. Dacă vorbim despre empatie ca despre capacitatea de a te pune în locul celuilalt, teatrul exact asta face: te provoacă să trăieşti emoţii pe care poate nu le-ai avut şi să cauţi lucruri comune cu un personaj diferit de tine. Atunci când joci rolul altcuiva faci, practic, un exerciţiu foarte puternic de empatie, pentru că încerci să vezi cum este să fii acea persoană. Mi-aş dori ca ei să plece de aici recunoscând stilurile de comunicare atât la ei, cât şi la ceilalţi. Şi, mai ales, să se îndrepte mai mult către comunicarea asertivă, pentru că este una dintre cele mai potrivite modalităţi de a transmite corect ceea ce gândeşti", spune Ştefan Drăgan.

La finalul fiecărei improvizaţii, "actorii" nu primesc note. Colegii le spun însă ce au văzut, unde personajul a fost convingător, când a ieşit din rol sau cum ar fi putut reacţiona diferit. Feedbackul devine el însuşi un exerciţiu: să spui ce gândeşti fără să răneşti şi să poţi asculta o opinie diferită fără să o percepi automat drept critică.

"Dacă rămâi blocat în propria cutie, nu ai cum să evoluezi"

Pentru Bogdan Ionuţ Roşu, elev în clasa a X-a şi membru al trupei de teatru Protha, partea aceasta a atelierului a adus una dintre concluziile importante ale zilei. Chiar dacă experienţa scenei îi este familiară, privirea colegilor asupra propriului joc l-a obligat să observe lucruri pe care, din interiorul rolului, nu le văzuse.

"Poate să fie dificil atunci când ţie ţi se pare că te-ai descurcat foarte bine, iar colegii au o altă părere. Dar părerile sunt subiective şi trebuie să iei câte ceva din fiecare, ca să poţi învăţa cât mai mult. Dacă rămâi blocat în propria ta cutie, nu ai cum să evoluezi. Acum am realizat şi eu anumite greşeli pe care le-am făcut şi ştiu ce aş putea îmbunătăţi. Mi se pare foarte bun faptul că putem primi un feedback sincer", spune adolescentul.

"Ne pune în faţa unor probleme reale"

Iar când este întrebat ce diferenţă vede între acest atelier şi alte proiecte de formare la care a participat, răspunsul mută discuţia exact spre ideea pe care AJOFM Vrancea încearcă să o testeze prin astfel de activităţi: dincolo de o competenţă profesională sau digitală, există abilităţi de care tânărul va avea nevoie aproape în fiecare zi.

"Este ceva diferit. Nu este un curs care se bazează doar pe nişte competenţe pe care le putem folosi într-un mediu de muncă, ci unul în care învăţăm mult mai mult să fim oameni şi să comunicăm unii cu alţii mai eficient şi mai corect. Ne pune în faţa unor probleme reale, pentru că mulţi dintre noi nu realizăm când suntem agresivi, pasivi sau asertivi şi ne ajută să devenim conştienţi de lucrul acesta. Majoritatea cursurilor cu fonduri europene la care am participat erau bazate mai mult pe experienţe de muncă sau pe lucruri din anumite domenii, tehnic ori digital. Aici învăţăm ceva pe care îl putem folosi în viaţa de zi cu zi, ceva care ţine, pur şi simplu, de felul în care suntem şi ne raportăm la ceilalţi", explică Bogdan.

"În viaţa reală mi-ar fi foarte greu să fac lucrul acesta"

Şi pentru Andreea Drăgan, elevă la Liceul "Ioan Slavici" din Panciu, provocarea a venit din contradicţia dintre propria personalitate şi personajul primit. Obişnuită să asculte mai multe puncte de vedere şi să caute o soluţie de compromis, adolescenta a trebuit să joace o persoană care refuză perspectiva celuilalt şi susţine că numai propria opinie este corectă.

"Am venit pentru că am vrut să experimentez lucruri noi, să mă dezvolt şi, în acelaşi timp, să cunosc oameni noi. A trebuit să intru în postura unui elev care nu era de acord cu un anumit lucru, deşi eu, personal, aş fi fost de acord. De obicei, eu nu sunt persoana care să spună pur şi simplu "nu, eu nu sunt de acord", ci încerc să aflu perspectiva celuilalt şi să ajung la un compromis. Aici a trebuit să susţin că doar perspectiva mea este cea bună. Mi-am dat seama că în viaţa reală mi-ar fi foarte greu să fac lucrul acesta, dar m-a surprins faptul că, în cadrul exerciţiului, am reuşit să intru, măcar în parte, într-un asemenea rol", povesteşte Andreea.

Tocmai această ieşire din tiparul personal este una dintre mizele atelierului: înainte să înveţe cum să se prezinte la un interviu sau cum să îşi scrie CV-ul, tinerii sunt provocaţi să afle cum reacţionează, cum îi percep ceilalţi şi cât de mult reuşesc să îşi adapteze comunicarea.

"Au nevoie să simtă că ceea ce spun ei contează"

Răzvan Niculiţov, consilier de orientare în carieră în cadrul AJOFM Vrancea, spune că tinerii sunt atraşi mai mult de ateliere şi workshopuri decât de formele clasice de pregătire, tocmai pentru că au posibilitatea să participe efectiv.

"Sunt atraşi foarte mult de atelierele şi workshop-urile pe care le avem în cadrul proiectului nostru. Cred că un astfel de atelier îi ajută să îşi dezvolte abilităţi diferite, să îşi dezvolte empatia, să scape de inhibiţii, să vorbească şi să se exprime mai bine şi să se pună în locul altuia. Din discuţiile pe care le-am avut cu ei în şedinţele de consiliere, una dintre cele mai mari nevoi este, de fapt, să îi asculte cineva. Vor să se ţină cont de părerea lor, să vadă că au un cuvânt de spus, că lasă ceva în urma lor. Au nevoie să simtă că ceea ce spun ei contează", explică Niculiţov.