Profesorii descriu abuzuri „dezgustătoare” din partea părinților, iar unii spun că au rămas „marcați pe viață”
23 Martie 2026
Să pui copiii să stea nemișcați în bănci la școală sau grădiniță a devenit o normă contestată tot mai puternic de specialiștii în neurodezvoltare.
Copiii care „cad” de pe scaune, care își pierd foile, care aleargă haotic sau care pur și simplu nu pot transcrie un text de pe tablă, ascund, de fapt, imaturități ale sistemului nervos, explică kinetoterapeutul Matei Nicolae, în cadrul podcastului Părinți Cuminți.
Copilul care „se scurge” de pe scaun: Reflexul Spinal Galant
Multe cadre didactice se plâng că anumiți elevi pur și simplu nu au stare în bancă. Oana Moraru, expert în parenting și educație, amintește de expresiile folosite de cadrele didactice: „Se scurge, domnule, pe scaun”.
Explicația științifică poartă numele de Reflexul Spinal Galant. Acest reflex ne ajută încă din procesul nașterii și, mai târziu, în mersul de-a bușilea. Dacă nu este integrat, copilul dezvoltă hipersensibilitate pe spate, nu suportă etichetele hainelor sau spătarul scaunului.
„Trebuie să-mi feresc spatele și mă dau în spate ca să am gol aici și atunci, cum să menții o postură corectă să poți să citești, să scrii?”, explică Matei Nicolae. Aceiași copii își bagă adesea picioarele sub ei pe scaun, acțiune catalogată greșit de adulți drept o simplă „obrăznicie”.
Secretul stânga-dreapta: De ce copiii nu pot transcrie de pe tablă
Multe probleme de la școală, cum ar fi dificultatea de a citi cursiv sau de a copia de la tablă, nu țin de intelectul copilului. Ele țin de reflexul asimetric tonic al cefei (ATNR). Acest reflex este responsabil cu integrarea părții stângi și a părții drepte a corpului.
Dacă ATNR nu este integrat, copilul nu va putea depăși „linia mediană” a corpului.
„O să putem vedea la un copil de șapte ani care nu poate urmări de pe tablă pentru că corpul lui nu a reușit să treacă de linia mijlocie”, menționează kinetoterapeutul.
Greșeala fundamentală este reacția adulților: „Mami sau meditatorul lucrează cu frustrare pe comportament, adică îi dau mai multe fișe... și asta e o greșeală... lucrăm pe o zonă unde creierul nu a dezvoltat nimic pentru că la rădăcina dezvoltării sunt aceste reflexe neintegrate”. Specialistul sugerează soluții bazate pe mișcare, cum ar fi dansurile încrucișate, ducerea mâinii stângi la piciorul drept sau aruncarea jucăriilor peste linia mediană a corpului.
Propriocepția și nevoia disperată de a alerga
Un alt factor important pentru reglarea copiilor în mediul școlar este sistemul proprioceptiv, senzația corpului pe care o are atunci când se mișcă. „Unii copii nu își simt corpul, corpul lor nu procesează această propriocepție așa cum ar trebui”, explică Matei Nicolae, care adaugă că mișcarea continuă este felul în care acești copii caută să se „ancoreze” în spațiu.
Simona Gherghe a observat acest instinct la copiii ei, care, după ce petrec 50 de minute static în autobuzul școlar, simt nevoia disperată de a fugi imediat cum coboară. „Corpul lor simțea nevoia să se descarce de tensiune”, confirmă ea.
Matei Nicolae arată că adulții greșesc atunci când îi opresc: „Noi adulții ce facem? Nu mai alerga, vezi că transpiri... dar corpul face astea singur, caută”. Specialistul încurajează orice formă de mișcare: cățărat, mers cu bicicleta, tras sau împins de obiecte grele, pentru că astfel, „sistemul nervos continuă să creeze legături neuro pe care să le folosească”.
