Copiii din anii `70-`80 au învățat 10 abilități de viață pe care parentingul modern aproape le-a eliminat din viața copiilor de astăzi
22 Februarie 2026
Violența în școli este prezentă. În fiecare an, mii de elevi fac declarații care sună amenințător, remarci spuse la nervi, comentarii impulsive, glume întunecate sau expresii ale suferinței care îi alarmează pe profesori și directori. Întrebarea dificilă pentru școli rămâne aceeași. Care amenințări contează și care nu?
Un studiu amplu publicat în Journal of Threat Assessment and Management oferă unul dintre cele mai clare răspunsuri de până acum. Cercetătorii Jordan Kerere, Dewey Cornell, Jennifer Maeng și Francis Huang au analizat peste 14.000 de cazuri de evaluare a amenințărilor din aproape 1.700 de școli din Florida și au urmărit ce se întâmplă după ce un elev este semnalat pentru o amenințare.
Concluziile contrazic mituri frecvente și susțin ferm o abordare structurată, bazată pe dovezi, în ceea ce privește siguranța școlară.
Majoritatea amenințărilor nu duc la atacuri, însă unele duc
Vestea liniștitoare vine prima. În acest eșantion la nivel de stat, aproape 9 din 10 evaluări s-au încheiat fără niciun atac violent. Rezultatul confirmă cercetări anterioare din Virginia și Florida și susține ideea că majoritatea amenințărilor exprimate de elevi reflectă emoții intense, nu intenții reale.
Totuși, aproximativ 11% dintre cazuri au implicat un atac, de obicei o bătaie. Rănile grave au fost rare, doar 0,4% dintre cazuri, însă procentul total nu este neglijabil atunci când îl raportezi la mii de școli. Valoarea reală a studiului constă în explicarea motivului pentru care unele situații escaladează, iar altele nu.
Diferența importantă, amenințări tranzitorii versus amenințări substanțiale
Evaluarea comportamentală a amenințărilor pornește de la o idee simplă. Nu orice amenințare indică un pericol real, notează psychologytoday.com. Ghidul Comprehensive School Threat Assessment Guidelines (n.r. - Ghid cuprinzător pentru evaluarea amenințărilor în școli), folosit în majoritatea școlilor publice din SUA, cere echipelor să distingă între:
Amenințări tranzitorii, declarații făcute la furie, frustrare sau în glumă, fără intenție reală de a face rău.
Amenințări substanțiale, declarații sau comportamente care sugerează intenție susținută sau neclară și care necesită măsuri de protecție.
Datele arată diferența: Mai puțin de 10% dintre amenințările tranzitorii au dus la un atac și aproximativ o treime dintre amenințările substanțiale au dus la un atac.
Când școlile au clasificat amenințările ca fiind serioase sau foarte serioase, probabilitatea unui atac a crescut de peste zece ori comparativ cu situațiile în care nu exista nicio amenințare. Asta înseamnă că echipele bine instruite nu ghicesc. Ele identifică riscul cu o acuratețe semnificativă.
Cine are șanse mai mari să fie implicat într-un atac?
Studiul a analizat și caracteristicile elevilor asociate cu un risc mai mare după o evaluare a amenințării. Au apărut câțiva factori, însă efectele au fost moderate.
Elevii de liceu au avut un risc mai mare decât cei mai mici.
Elevii cu planuri educaționale individualizate au prezentat un risc ușor crescut.
Elevii care beneficiază de mese gratuite sau la preț redus au fost implicați mai frecvent.
Elevii de culoare și cei hispanici au avut șanse ceva mai mari comparativ cu elevii albi.
Aceste rezultate trebuie interpretate atent. Ele nu indică un risc inerent legat de rasă sau statut socio economic. Mai probabil, reflectă inegalități mai largi, diferențe în expunerea la stres, traumă, practici disciplinare și acces la servicii de sprijin.
Evaluarea amenințărilor nu înseamnă etichetare. Unul dintre obiective este reducerea sancțiunilor de tip toleranță zero și înlocuirea lor cu intervenții personalizate.
Violența din comunitate influențează școala?
O întrebare rămasă deschisă în cercetările anterioare viza impactul comunităților cu rate ridicate de criminalitate.
Rezultatul este nuanțat.
Rata criminalității violente din comunitate nu a prezis dacă un anumit elev va comite un atac.
În schimb, districtele cu rate mai mari de arestări pentru infracțiuni violente în rândul minorilor au înregistrat rate ușor mai mari de atacuri școlare în ansamblu.
Contextul comunitar contează la nivel de sistem, însă nu determină comportamentul unui elev anume. Acest fapt subliniază importanța evaluării individuale, nu a presupunerilor bazate pe cartier sau mediu.
Ce înseamnă aceste date pentru siguranța școlară?
Câteva concluzii:
Evaluarea amenințărilor funcționează atunci când este aplicată corect. Diferența dintre tranzitoriu și substanțial nu este o simplă etichetă administrativă, ci un indicator valid de risc.
Reacțiile exagerate pot crea probleme. Excluderea elevilor pentru amenințări neserioase nu crește siguranța și poate agrava situația. Studiul susține intervenția în locul pedepsei.
Formarea și resursele sunt importante. Ratele de atac au variat mult între districte, de la zero până la aproape jumătate dintre cazuri, ceea ce sugerează diferențe în implementare și în sprijinul oferit.
Rănile grave sunt rare, însă prevenția rămâne importantă. Faptul că nu au existat împușcături sau decese în acest eșantion extins este încurajator și indică faptul că identificarea și intervenția timpurie pot funcționa.
Ideea centrală
Amenințările în școli sunt frecvente. Atacurile sunt rare, însă pot fi anticipate.
Studiul arată că școlile pot identifica situațiile cu risc crescut, pot interveni din timp și pot preveni majoritatea escaladărilor. Provocarea nu constă în inventarea unor modele noi, ci în aplicarea consecventă și echitabilă a celor existente.
Niciun sistem nu poate elimina complet riscul. Totuși, evaluarea amenințărilor bazată pe dovezi rămâne unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le au școlile, atât pentru prevenirea violenței, cât și pentru menținerea elevilor conectați la școală, în loc să fie excluși.
