Empatia se simte în interior, dar se și învață. Aceste obiceiuri îi ajută pe copii să dezvolte empatia în mod natural.
Unii copii par să aibă un adevărat radar emoțional. Ei observă când cineva este trist, oferă o îmbrățișare neașteptată sau pun o întrebare care îl face pe cel mai serios adult să zâmbească. Nu este vorba că s-au născut mai drăguți sau mai sensibili, ci că au crescut în medii unde empatia nu este doar predicată, ci și practicată zi de zi.
Empatia nu este un talent înnăscut, ci o abilitate care se poate antrena, asemenea unui mușchi emoțional. Cei mai empatici copii trăiesc, de obicei, într-un mediu în care gesturile, rutinele și cuvintele îi învață să se pună în locul altora, fără să își piardă propriul echilibru.
În timp, această sensibilitate devine o parte firească a personalității lor.
Ce îi face pe unii copii mai empatici? Răspunsul se află în obiceiurile pe care le trăiesc zi de zi.
SURSA FOTO: freepik.com @oksix
Când un părinte spune: „Îmi pare rău, am țipat pentru că eram obosit”, deschide ușa către umanitate. Copiii care văd adulții asumându-și greșelile învață că furia, frustrarea sau tristețea nu îi fac răi, ci umani.
Empatia apare atunci când înțelegi că toți avem zile grele, relatează specialiștii de la bebesymas.com. Un adult care își arată vulnerabilitatea îi învață pe copii că sentimentele nu trebuie ascunse sau judecate, ci înțelese.
De exemplu, o mamă care, după o ceartă, îi spune copilului: „Îmi pare rău dacă te-am făcut să te simți prost. Nu a fost vina ta, am fost doar copleșită”, îi oferă o lecție reală despre empatie.
Copiii empatici nu întrerup des. Nu pentru că sunt „cuminți”, ci pentru că au fost ascultați. Când adulții aleg să întrebe „Ce s-a întâmplat?” sau „Cum te-ai simțit?” în loc să corecteze imediat, copilul învață că emoțiile lui contează.
Empatia se hrănește din ascultare. Un copil care simte că are loc pentru emoțiile sale oferă același spațiu și celorlalți. Nu are nevoie să ridice vocea, pentru că a învățat limbajul calm al atenției.
Mulți părinți spun din reflex: „Nu plânge, e în regulă”. Dar copilul are nevoie să simtă. Copiii empatici sunt cei cărora li s-a permis să plângă, să se enerveze, să fie triști sau frustrați, fără să fie corectați pentru asta.
Ei înțeleg că emoțiile nu sunt dușmani, ci mesaje. Iar când știi să-ți citești propriile emoții, poți înțelege și ce simt ceilalți.
Nicio explicație nu valorează cât un exemplu concret. Un copil care își vede părinții ajutând un vecin, ascultând o persoană în vârstă sau vorbind respectuos în timpul unui dezacord, observă empatia pusă în practică.
Copiii nu învață doar din cuvinte, ci mai ales din fapte. În familiile unde se folosesc un ton calm, scuze sincere și întrebări precum „Cum te simți?” în loc de „De ce ai făcut asta?”, copiii cresc cu o busolă emoțională echilibrată.
A-ți cere scuze este important, dar a repara greșeala este pasul care transformă empatia în acțiune. Copiii empatici nu spun doar „Îmi pare rău”, ci întreabă: „Ce pot face să te ajut?”.
Acasă, acest lucru se vede în gesturi simple: oferă un desen după o ceartă sau ajută la strânsul jucăriilor aruncate în momente de furie. Prin astfel de acțiuni, empatia devine o practică zilnică, nu doar o vorbă frumoasă.
SURSA FOTO: freepik.com @standret
A crește un copil empatic nu înseamnă a crește un copil docil sau prea mulțumit de sine. Înseamnă a-l ajuta să simtă fără teamă și să se gândească la ceilalți fără să se piardă pe sine.
Un copil empatic nu este „mai bun”, ci mai conștient. De ceilalți, de mediul în care trăiește și de propriile emoții. Iar această conștientizare este primul pas spre o societate mai echilibrată și mai umană.
Dacă vrei un copil empatic, privește-l cu empatie. Așa începe totul!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
