În multe clase, există copii care ascultă atenți, își fac temele și știu răspunsurile, dar atunci când vine momentul să ridice mâna sau să vorbească în fața colegilor rămân tăcuți.
Părinții și profesorii se întreabă adesea dacă este vorba de timiditate, lipsă de interes sau altceva. Psihologia arată însă că, în spatele acestei rețineri, pot sta factori emoționali și de mediu mult mai profunzi. Înțelegerea acestor cauze este primul pas pentru a-i ajuta pe copii să găsească curajul de a-și exprima ideile în clasă.
Reacția corpului: „modul alarmă”
SURSA FOTO: Freepik.com@wavebreak media
Pentru unii copii, ridicarea mâinii, vorbitul în fața colegilor activează reacții fiziologice similare cu teama: puls accelerat, tremur al vocii, senzația de disconfort. Chiar dacă știu răspunsul, corpul pare să le spună “mai bine nu”.
Temperament înnăscut
Există copii care, biologic, sunt mai sensibili la stimuli externi: priviri, audiență, noutate. Această sensibilitate se numește uneori temperament inhibat și nu este un defect, ci o trăsătură care poate fi gestionată.
O dată ce copilul a avut o experiență neplăcută, a fost ridiculizat, criticat dur, comparat cu alții, se formează frica de a fi “greșit” sau pus în situație jenant. Dacă în familie sau în anturaj se repetă mesaje de tipul “nu vorbi dacă nu ești sigur”, copilul înțelege că tăcerea este mai sigură.
Mediul de clasă
Atmosfera contează enorm. Clasele competitive, în care se cere răspuns rapid și există presiune să nu greșești, pot inhiba. Dacă profesorul nu oferă timp de gândire, nu încurajează întrebările și pune accent doar pe corectitudine, copilul se simte amenințat.
Anxietate socială și teama de eșec
Unii copii se simt presionați de ideea că toată lumea îi va judeca, că vor greși. Perfecționismul poate fi și el un factor: dacă nu sunt 100% siguri de răspuns, preferă să nu spună nimic. Cei care se descurcă bine la teste sau temă pot părea relaxați, dar se confruntă cu anxietate interioară.
SURSA FOTO: FReepik.com@The Yuri Arcurs Collection
Construirea unui mediu sigur: profesorii și părinții pot crea spații în care copilul să știe că greșelile sunt acceptate. Întreruperile și reprimele publice să fie evitate.
Încurajări mici, participări progresive: de exemplu, copilul poate începe cu răspunsuri la întrebări simple sau în grupuri mici, apoi în grup mai mare.
Modelarea comportamentului: profesorii pot arăta cum să întrebi, cum să greșești, să răspunzi fără să fie perfect, și chiar pot împărtăși lecții din propriile experiențe.
Ajutor pentru anxietate socială: dacă teama este foarte puternică, se poate apela la sprijin specializat — consilier școlar sau psiholog.
Comunicare acasă: părinții pot evita compararea copilului cu alții, pot încuraja exprimarea liberă, pot spune că e normal să nui ști întotdeauna răspunsul exact.
CITEȘTE ȘI
Obiceiuri care încurajează copiii să vorbească despre problemele lor
Nu mai strânge tu după copil! Află metoda care funcționează instant!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
