Oana Moraru, expert în educație și parenting, explică de ce perioada școlii primare este un „șantier mental” în care erorile nu trebuie penalizate, ci integrate, și avertizează asupra riscului formării complexelor de inferioritate prin comparație academică.
Odată ce copiii ajung la școală, intervine o nouă temă a încrederii: cea legată de intelect. Dacă până la cinci ani era vorba de „încrederea în forțele fizice, în puterea corpului meu... ce fac eu cu jucăriile”, la școală încrederea „ține de ce face intelectul meu”. Toți copiii vor să se simtă competenți.
Oana Moraru subliniază că marile complexe de inferioritate, dar și cele de superioritate (care sunt la fel de periculoase), „se formează în intervalul școlii primare și ne rămân pe tot restul vieții”. Sentimentul acela de neajuns, că „nu sunt suficient, că nu sunt suficient de bun, că sunt al 14-lea în clasă, că nu mă place doamna”, vine din comparația academică între copii și ne urmărește în evoluția profesională.
Experta folosește în cadrul podcastului Părinți Cuminți o metaforă puternică pentru a descrie această perioadă: copiii, în intervalul școlar, trec printr-un șantier mental. „Nu arată nimic organizat; nu există niciun palat pe șantier acolo... totul arată cu gropi, cu noroi, cu clădiri începute și schele”.
De aceea, părinților și profesorilor „le e foarte greu să accepte asta, că e perioada în care trebuie să fim cel mai blânzi, cei mai înțelepți, cei mai înțelegători cu faptul că învățarea are foarte multe reveniri în cerc și stat pe loc”.
Din păcate, sistemul nostru de educație „încă stigmatizează greșeala la vârsta asta”, inclusiv prin intermediul părinților, care pun presiune: „măi, copile n-ai pus virgula aia, ce ți-am spus eu acolo”.
Dacă un copil participă la un concurs sau dă un test și greșește, trebuie avută în vedere perspectiva lui. „Creierul copilului... are încă creierul format să vadă realitatea în termenii de alb și negru”. El nu vede zonele gri ale realității. Astfel, pentru un copil, „locul 7 din 20 înseamnă o mare ratare”.
În viziunea Oanei Moraru, părinții trebuie să înțeleagă că o notă mică nu este sfârșitul procesului. Dacă un copil face un test cu 25-30% eroare, chiar dacă știe cum se fac calculele, el este într-un proces în care nu s-a mecanizat încă.
„Eu știu unde trebuie să se afle creierul unui copil, într-un stadiu în care încă mai face 25%-30% eroare pe pagină chiar dacă el știe, are competențele, adică știe cum se fac calculele cu trecere peste ordin, dar nu și le-a mecanizat și el când îmi dă lucrarea și eu îi pun acolo 75% ca notă sau 7.50 sigur că sună ca un capăt de țară că nu e 10”, explică Oana Moraru.
„E un proces și eu pun termometrul acuma la mijlocul procesului sau la începutului... tu vrei de câte ori pun termometru să obțin cea mai bună temperatură? Nu, că de aia e și numit proces”.
Atunci când părinții interpretează nota mică drept un capăt de țară și pun imediat meditator, ei aplică modelul de la locul de muncă al adulților, unde se așteaptă eficiența bazată pe proceduri stabilite. Copiii, însă, „nu se află la un loc de muncă, ei nu lucrează după niște proceduri stabilite și internalizate de ei, ei sunt ghidați în învățare, sunt într-un proces de creștere și procesul arată mereu ca un șantier plin de gropi”.
„Greșeala și eroarea sunt absolut sunt absolut importante pentru evoluția noastră”. În loc să ne concentrăm pe negativ, trebuie „să-lăudăm procesul, evident, să lăudăm efortul”.
În loc să se ducă mereu pe negativ, părintele trebuie să sprijine copilul prin proces: „Uite cât ai făcut, uite cât ai reușit. Ia uite, 17% ești în creștere. Mai ai niște mici erori, nu-i nimic, creierul o să se obișnuiască”.
Atunci când copilul face o greșeală (fie că este una academică, fie una comportamentală), părintele trebuie să evite rolul de judecător.
Părintele judecător „vine la masa discuției cu deja interviul și soluțiile, verdictul”. Dacă părintele vine la discuție cu verdictul, „distruge camera aia care începe să se formeze a încrederii în sine a forului intern”.
O altă eroare critică este întrebarea „De ce ai făcut asta?”, care este o acuză. Părintele trebuie să fie curios: „Cum ți-a venit ideea asta? Cum ai simțit tu ce s-a întâmplat?”. Trebuie să îi lăsăm copilului spațiu să-și asculte gândurile. Dacă copiii anticipează că părintele „va scoate cuțitele pe masă ca să tranșeze problema acești copii dezvoltă niște tehnici extraordinare de minciuneală și de relativism moral”.
Oana Moraru sfătuiește părinții să „țineți umbra deasupra ta, lasă-l pe ăsta un pic să gândească singur în soare, să-și găsească soluțiile”. Faptul că adultul stă și „îl cred în experiența ta și doar sunt curioasă să ascult îi dă copilului senzația: ‘Hei, experiențele mele și alea neplăcute sunt valide’”.
Un alt mod important de a construi încrederea la această vârstă este să ne concentrăm pe reușite. „Un alt mod de a construi încrederea este să-i prindem când sunt buni, nu când sunt răi sau nu numai când sunt răi sau fac greșeli”.
Un copil care este dezorganizat sau neatent are nevoie să fie apreciat pentru momentele lui de atenție sau de organizare.
„Acolo unde se duce atenția, acolo și copilul tinde să repete experiența”. Dacă părinții se duc mereu pe negativ în speranța că astfel copilul se va corecta, este o absurditate.
„Copiii se duc în general către experiențele care se simt calde, luminoase”, spune Oana Moraru.
Tendința subconștientului de a repeta experiența se manifestă astfel: „dacă îi depreciezi pentru erorile, greșelile sau deciziile proaste, tendința subconștientului va fi să le repete pe acelea”.
Copilul se duce în lumina optimismului nostru, iar dacă ne punem energia în măturarea erorilor și a greșelilor, „copiii vor rămâne în meandrele erorilor și a greșelilor”.
Înțelegerea faptului că viața copiilor noștri este „un șantier și nu s-a încheiat construcția” ne oferă răbdarea și optimismul necesare pentru a-i sprijini, văzând în fiecare greșeală o etapă firească spre dezvoltarea acelei înțelepciuni interne.
Este ca și cum am ști că o clădire minunată nu poate fi ridicată fără schele și noroi, iar treaba noastră nu este să judecăm noroiul, ci să încurajăm constructorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
