Cei care au crescut cu părinți extrem de critici pot dezvolta un tipar relațional specific, care se reflectă în viața lor de adult. Acest tipar include autoexigență emoțională, frică de greșeli și o constantă nevoie de validare din partea celorlalți.
Deși pot părea persoane sigure pe ele, în realitate, aceste trăsături ascund un nivel înalt de tensiune emoțională.
Persoanele care au crescut în astfel de medii pot manifesta:
Autoexigență emoțională: Tendința de a pune presiune asupra propriilor emoții, de a le ignora sau de a le suprima.
Frica de greșeli: Teama constantă de a face greșeli, care poate duce la evitarea riscurilor și la o viață mai puțin împlinită.
Căutarea validării externe: Nevoia constantă de a primi aprobarea celor din jur pentru a se simți valoroși.
Aceste trăsături pot afecta relațiile interpersonale, ducând la:
Dificultăți în stabilirea limitelor: Lipsa de încredere în propriile sentimente poate face dificilă stabilirea unor limite sănătoase în relații.
Dependență emoțională: Nevoia constantă de aprobare poate duce la o dependență emoțională față de ceilalți.
Teama de respingere: Frica de a fi respins poate împiedica dezvoltarea unor relații autentice și sănătoase.
Este posibil să schimbi acest tipar relațional prin:
Conștientizare: Recunoașterea impactului părinților critici asupra vieții tale.
Terapie: Lucrul cu un specialist pentru a înțelege și a schimba comportamentele învățate.
Autocompasiune: Învățarea să fii mai blând cu tine însuți și să accepți imperfecțiunea.
Părinții critici nu sunt întotdeauna reci sau distanți. Uneori chiar cred că ajută. „Ți-o spun pentru binele tău”, „Vreau să ajungi departe”, „Nu te relaxa”… sunt fraze care ascund o grijă sinceră, dar care, în mintea unui copil, se traduc altfel: „nu sunt suficient”.
Din perspectiva psihologiei evolutive și a teoriei atașamentului, se știe că un astfel de mediu poate genera un atașament anxios, un stil relațional care apare atunci când, printre altele, copilul percepe că afecțiunea depinde de performanța sa. Astfel, el învață că a greși poate însemna pierderea iubirii și că dragostea trebuie câștigată prin efort, autocontrol sau perfecțiune.
La vârsta adultă, acest tip de învățare nu dispare: se actualizează. Persoana continuă să încerce să fie „versiunea corectă a sa” pentru a fi iubită sau, cel puțin, pentru a nu fi respinsă.
Schimbarea acestui tipar poate duce la relații mai sănătoase și la o viață emoțională mai echilibrată.
CITEȘTE ȘI
Psiholog: „Atunci când un adult țipă, copilul nu ascultă, pur și simplu încearcă să se protejeze”
Cum să gestionăm anxietatea sau melancolia de toamnă la copii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
